Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: nemira

LA MULȚI ANI, NEMIRA!

Wowww, 30 de ani. Ohhh, dacă mă gândesc că eu am 42, parcă aș spune că am crescut împreună. În anii ‘90 părinții mei erau fani seria Sven Hassel și îmi aduc aminte și acum cum mă trimiteau „la BIG” să cumpăr volumul nou apărut. Recunosc că eu nici nu m-am atins de această serie, pentru că i-am întrebat pe ai mei cum este și mi-au spus că scriitorul povestește despre ororile celui de-al doilea război mondial. Mi s-a părut prea dură din punct de vedere emoțional să mă apuc să o citesc, pentru că eu sunt o persoană empatică și mi s-a părut că aș îndura mult prea multe, știind că nu este în totalitate ficțiune, ci inspirată din realitate.

Dar, ca să ajung la subiect, Nemira mi-a oferit de multe ori prilejuri de bucurie sufletească și intelectuală.

E adevărat că am început mai târziu, cam prin ‘95-’96, dar față de lecturile obligatorii, cărțile publicate de Nemira mi-au schimbat complet paradigma personală.

 

  1. Seria Dune– al cărei prim volum l-am citit prin lanțul slăbiciunilor (de la un prieten, care o avea de la un prieten, etc.). O serie în care mă regăsesc și care m-a lăsat mască. Am citit-o acum mulți ani (2004) și încă am în cap imagini și replici. Este un univers fascinant și care încă poate da multe povești. Din păcate autorul, Frank Herbert, a murit în 1986.

https://nemira.ro/pachet-universul-dune-9-vol

  1. Shining – Stephen King. Nu pot să nu vorbesc despre cea de-a doua carte care mi-a schimbat universul personal. Țin minte că prima ecranizare după scrierile lui SK pe care am văzut-o, tot în anii ‘90, a fost După care am citit și cartea. Nu mai știu cum am ajuns la „Shining”, dar de acolo s-a pornit tăvălugul, declarându-mă fan absolut al cărților lui Stephen King. Cum îl prind, cum îl citesc, în română, în engleză, după cum se nimerește. Și drept dovadă vă spun doar atât: acum 4 ani, înainte să emigrez, aveam acasă 42 de cărți publicate în limba română, dintre care 38 de la Nemira. Evident că Nemira a mai publicat în 4 ani și alte cărți, mai mult decât atât, a avut lansare în aceiași zi cu cea internațională la „Mai Târziu” – ”Later”(https://nemira.ro/mai-tarziu-ebook-stephen-king). Ca recomandare orice vă pică în mână de la maestrul Stephen King. Ceea ce-mi place foarte mult la scrierile lui este că nu sunt hack and slash (adică vine unul cu cuțitul după tine, te urmărește, fugi prin pădure, cazi, te prinde și te omoară). El construiește suspansul ca o carte bună polițistă, dar îți zâmbește ștrengărește printre dinți și-ți induce teama. Și-i mai dă și un twist paranormal.

https://nemira.ro/shining-ed-2019

  1. Seria Rodica Ojog Brașoveanu– favorita mea în materie de cărți polițiste românești. Seria Melania și Mirciulică este absolut delicioasă. Mirciulică e un motan, Melania este o doamnă în etate care ascunde un mare geniu detectivistic sub înfățișarea unei simple pensionare. Colonelul Cristescu este frecvent scos din sărite de interferențele doamnei Melania, însă aceasta rezolvă cazurile întotdeauna și mai este și Azimioară, adjutantul lui Cristescu (ghici de ce îl cheamă „Azimioară”). Din punctul meu de vedere rivalizează de la egal la egal cu scrierile și/sau producțiile străine, vezi seriile „Poirot” – Agatha Christie și „Murder she wrote” – https://www.imdb.com/title/tt0086765/. Este plină de umor și de viața în Bucureștii anilor 60-70.

https://nemira.ro/buna-seara-melania-ed-2019

  1. Orașul care ne unește – N. K. Jemisin– o autoare americană multipremiată pe care o respect ca ființă umană. Nu, nu o cunosc personal, însă i-am citit povestea pe o rețea de crowdfunding (nici nu-mi mai aduc aminte care dintre ele). Avea premiul Hugo la activ și Locus, când a decis să ceară ajutorul publicului. A fost finanțată ca să poată să renunțe la job și să fie scriitoare cu normă întreagă. O respect maxim pentru că a făcut ceea ce și-a dorit să facă, a cerut ajutorul atunci când i-a fost clar că singură nu reușește și a câștigat! Din punctul meu de vedere este un model de urmat nu doar pentru scriitori, ci pentru noi toți. Iar acum trilogia „Pământul destrămat” („Broken Earth”) va fi ecranizată. Este prima persoană care a câștigat premiul Hugo 3 ani la rând și prima persoană care a câțtigat premiul Hugo pentru fiecare volum al trilogiei. Wooowww.

https://nemira.ro/orasul-care-ne-uneste-trilogia-maretele-orase-n-k-jemisin

Numai 4? Sunt foarte multe de spus despre 30 de ani de Nemira. Să nu uităm că la Nemira găsim debuturi ale autorilor români, precum Florin Stanciu cu romanul „Omnium”, români consacrați, precum Marian Truță și Dănuț Ungureanu, Sebastian A. Corn, Veronica Mircea (care este o traducătoare excelentă, pe lângă scriitoare), etc.

La mulți ani, Nemira! Îmi doresc să îmbătrânim împreună, îmi doresc să „te las moștenire” celor ce vin după mine și peste câteva generații să se vorbească „pe mess”: „ce mai e nou pe la Nemira?” „la împlinirea a 250 de ani de la înființare se va ține o super petrecere pe satelitul X. Toți doritorii pot participa la petrecere dacă prezintă la intrare o poză cu biblioteca Nemira.” „wowow, super, am atâtea cărți moștenite de la stră-bunica, cred că se vor bucura să vadă o colecție așa de veche!”.

 

Net Galley și Andrej Zapkowski

Și pentru că tot vă povesteam acum ceva vreme despre modalitățile în care puteți face rost de cărți gratis, azi mă laud.

Netgalley Andrej Zapkowski Oct 21

Anul trecut în octombrie a fost lansat primul volum al unei noi trilogii fantasy scrisă de Andrej Sapkowski („tăticul” „Witcher” – ului). Anul acesta, în octombrie, va fi lansat cel de-al doilea volum, iar eu am reușit să îl iau prin NetGalley să-l citesc și bineînțeles că va fi și o recenzie la el. Una aici, pe blog, în limba română, apoi traducerea ei va apărea în limba engleză pe amazon.co.uk.

Noua trilogie se numește „The Hussite wars” –  Războaiele Hușilor. Evident este un fantasy istoric. Volumul povestește aventurile lui Reynevan alături de prietenii lui, prin anii 1427-1428, pe măsură ce războiul acaparează Europa.

Reynevan inițial se ascunde în Boemia, dar curând pleacă spre Silesia, acolo unde îndeplinește misiuni secrete și bineînțeles periculoase, care i-au fost încredințate de către liderii religioși huși. În același timp vrea să răzbune moartea fratelui său și să descopere pe unde-i este iubita. Urmărit de diverși inamici Reynevan intră și iese constant din buclucuri.

Romanul scris de Sapkowski într-o manieră rapidă (de acțiune), dar inteligentă, aduce numeroase mistere și răsturnări de situații, piperate cu elemente magice dar și cu omniprezentul și chiar îndrăznețul simț al umorului specific lui Sapkowski. Fanii seriei „Witcher” vor aprecia imaginile bogate ale acestei bucăți din Evul Mediu.

De cumpărat:

Blogosfera SF&F: Omuletul din perete

„Omulețul din perete” de Marian Coman este un volum de povestiri foarte frumos puse laolaltă, publicat de editura Nemira și care a fost lansat săptămâna trecută.

Îl puteți cumpăra de aici și vă recomand cu căldură să o faceți. Volumul cuprinde douăsprezece povestiri și este structurat astfel:

I. Cartea Întâi

  1. Ușa de la baie: o povestire horror, dar fără urmăriri și crime, ca-n filme. Pentru cele 5 pagini pe care le numără stă foarte bine în picioare, are toate momentele subiectului, pe care de obicei le întâlnim la scrieri de întindere mai mare (nuvele, roman). Orice v-aș spune despre această povestire poate fi considerat spoiler, având în vedere întinderea de doar câteva pagini, dar în principiu este vorba despre viața unui puști de doisprezece-treisprezece ani care se schimbă radical în momentul în care părinții decid să se mute dintr-o casă aflată în centrul orașului, într-un apartament de la periferie.
  2. Degete: descrie viața copiilor din clasa a doua cu toate bucuriile, necazurile și peripețiile zilnice.

Marian este cu doar doi ani mai în vârstă decât mine, așa că această povestire pare desprinsă din copilăria noastră trăită în comunism. Iar MC (Marian Coman) are darul de a povesti de parcă n-ar fi rodul imaginației lui, ci de parcă ți-ar spune ce s-a întâmplat ieri în fața blocului.

„Degete” este o povestire despre conștiința de sine, despre ce și cum ne poate influența, dar este atât de posibilă, încât doare fizic.

            3.Alo: cea de-a treia povestire din volum este despre transformare. Plecarea de la  sat la oraș la vârsta liceului (examenului pentru adminiterea în liceu) și frica de o lume necunoscută în care ești singur duce la construirea unei povești horror, o lume populată de zombii, dar și de unul dintre personajele din povestirea precedentă.

            4.Sevăn (nu e nici o greșeală de tipar) închide un ciclu al unei copilării tulburate și tulburătoare prezentând încă din primele pagini cheia povestirii anterioare.

II. Cartea a doua

  1. Copilăria doamnei Cala
  2. Tinerețea doamnei Cala
  3. Testamentul de ciocolată
  4. Amnezia mov

III. Cartea a treia

  1. Albilița
  2. Crama lăutarilor
  3. Lică

Epilog

Omulețul din perete – foarte interesant că povestirea ce dă titlul volumului este nu doar ultima, dar ca epilog. Nu-mi aduc aminte când am citit ultima dată un epilog de sine stătător (probabil că n-am citit până acum).

Ceea ce trebuie menționat este încărcătura psihologică pe care o poartă fiecare dintre cele douăsprezece povestiri, deschiderile către psihicul uman și reacțiile firești în funcție de stimulii externi (sau interni). Este o colecție care se citește aproape singură, dai pagină după pagină până ajungi la final fără să realizezi trecerea timpului.

 

 

 

 

Steluțe Blogosfera SF&F

Uite că a venit și momentul (zic eu curățenie de primăvară, că abia ce am intrat în Anul Nou chinezesc) să facem o listă cu steluțele date cărților recenzate în cadrul proiectului Blogosfera SF&F.

Părerile colegilor mei le puteți găsi aici:

Jurnalul unei cititoare

Cu mintea la … SF

Assassin CG

Iulia Albota

2016:

DECEMBRIE 2016: Miloș Dumbraci – Hoțul de moarte, apărută la editura Millenium Books, recenzia aici  4 out of 5 stars

2017:

IANUARIE 2017: Alex Cuc – Colti Lungi, apărută la editura All, recenzia aici   1 out of 5 stars

FEBRUARIE 2017: Florin Purluca – Cum să fabrici un semizeu, apărută la editura Tritonic, recenzia aici 2 out of 5 stars

MARTIE 2017: Liviu Surugiu – Acesta este trupul meu, apărută la editura Tracus Arte, recenzia aici  4 out of 5 stars

APRILIE 2017: Alexandru Lamba – Arhitecții speranței, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  5 out of 5 stars

MAI 2017: Mircea M. Țara – Inima Dragonului, apărută la editura Crux, recenzia aici  3 out of 5 stars

IUNIE 2017: Daniel Timariu – Tenebre (7 iunie), apărută la editura Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars

IULIE 2017: Cătălina Fometici – Câinii diavolului, apărută la editura Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars

NOIEMBRIE 2017: Dănuț Ungureanu – Noaptea în oraș fără părinți (8), apărută la editura Fusion 21, recenzia aici  2 out of 5 stars

DECEMBRIE 2017: Povești din umbră, antologie Tritonic, recenzia aici  3 out of 5 stars

2018:

MARTIE 2018: Choice, Livia Furia, Quantum, recenzia aici  0.5 out of 5 stars

APRILIE 2018: Noaptea Lemurienilor, Florin Giurcă, Pavcon, recenzia aici  2 out of 5 stars

MAI 2018: Împăratul Ghețurilor, Ana-Maria Negrilă, Crux, recenzia aici  5 out of 5 stars

IULIE 2018: Oameni și zei, Rodica Bretin, Tritonic, recenzia aici  4 out of 5 stars

AUGUST 2018: Arlequine, George Cornilă, Crux Publishing, recenzia aici  5 out of 5 stars

OCTOMBRIE 2018: Apusul, Adrian Mihaltianu, Nemira, recenzia aici  5 out of 5 stars

2019:

IANUARIE 2019: Flamura neagră (Cronicile Kanjerilor #1) de Miloș Dumbraci, (Vremea) –  nu am avut cum să fac rost de carte, ea putând fi comandată doar pe site-ul editurii și până în Anglia drumul e lung. Cert e că o voi cumpăra cu prima ocazie când ajung acasă și o voi citi în scurt timp după aceea.

FEBRUARIE 2019: Singurătatea singularității de Alexandru Lamba, Herg Benet, recenzia aici 5 out of 5 stars

Blogosfera SF&F: Apusul

Luna aceasta a venit rândul celui de-al doilea volum din seria „Terra XXI” semnat de Adrian Mihălțianu și intitulat „Apusul”. Volumul îl puteți comanda de aici.

Având în vedere că primul volum intitulat „Epoca Inocenței” a fost scris în 2010 și publicat în 2011 pe Amazon în limba engleză, pentru ca anul trecut pe la jumătatea lui mai să fie publicat în limba română la Nemira (nu cred că diferă prea mult față de varianta în limba engleză) mi se pare absolut normal ca din punct de vedere al scriiturii să vedem o evoluție.

Poate ar trebui menționat că Adrian Mihălțianu a fost finalist în vara aceasta al concursului de proiecte de guvernare globala Global Challenges 2018.

Nu de alta, dar așa înțelegem mult mai ușor subiectul abordat în carte: sfârșitul de secol 21 pe Terra. Acțiunea se petrece în a doua jumătatea al celui de-al 21-lea veac DC al omenirii pe planeta albastră, numită Pământ, sau Terra. Că avem și AI-uri deja știm din primul volum.

Evident că omenirea încă face ceea ce știe ea cel mai bine: începe niște războaie și apoi îi lasă pe alții să se lupte. De data asta roboții, mașinile inteligente și oamenii cu abilități speciale sunt toți la posturi și luptă. Pentru ce? Pentru existență, pentru nedistrugere, pentru continuare.

Este o carte care se citește repede, ușor, cu personaje bine construite și cu o lume atât de aproape și totuși atât de departe, dar care te lasă mască. Din punctul de vedere al luptei, l-aș asemăna cu seria „Robopocalipsa” a lui Daniel H. Wilson, sau cu Scalzi „Războiul bătrânilor”, iar din punctul de vedere al descrierii tehnologiei și al construcției lumii l-aș asemăna cu Ted Chiang.

Este acea carte pe care aș recomanda-o celor care nu citesc science fiction, pentru că descrie un viitor deloc îndepărtat (pornim din 2058) dar atât de foarte posibil. E ca și cum te-ai uita pe gaura cheii și ai vedea cam ce te va aștepta în următorii 30-40 de ani.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Apusul, le găsești pe blogurile:

Assasin CG

Jurnalul unei cititoare

Iulia Albota

Preview „Omnium”

Tot în cadrul ANTARES FEST de la Brașov, Ursul nostru cel drag, pe numele complet Horia Nicola Ursu zis și HNU, n-a avut ce face și s-a gândit să incite participanții și organizatorii, prezentând romanul de debut al scriitorului Florin Stanciu, intitulat „Omnium”. Nu-i vorbă, Florin este prezent cu povestiri în reviste și antologii (EXIT, FICTIUNI.RO).

Deși a pornit într-o notă umoristică, prezentarea este cât se poate de reală și serioasă și mă bucură peste măsură, pentru că Florin Stanciu face parte din valul tânăr de autori români de science fiction și fantasy și încă unul cu o scriitură cursivă, frumoasă și fără înflorituri. Ceea ce mă bucură cel mai mult, este faptul că totuși, o editură prestigioasă ca Nemira s-a gândit să-l includă în programul ei dedicat debutanților autohtoni.

Cu speranța că măcar la Gaudeamus să văd și eu lansarea romanului lui Florin Stanciu, vă las să vedeți prezentarea care a avut loc la Brașov, în cadrul Antares Fest.

 

 

Robogeneza – Daniel H. Wilson

La început n-am știut cum să încep acest articol. Apoi am realizat că totul pornește de la un singur lucru: SUPRAVIEȚUIREA.

Am văzut vineri „Fast & furious”, al optulea film al francizei. De aici mi-a venit ideea începerii acestui articol. Am citit în ultimele zile „Arhitecții speranței” a lui Alexandru Lamba și „Robogeneza”, al doilea volum din seria cu roboți scrisă de Daniel H. Wilson și publicat de editura Nemira. Toate au ca temă centrală supraviețuirea omenirii indiferent de condițiile de mediu, economice sau politice.

Primul volum al seriei, „Robopocalipsa”, despre care am scris aici, ne introduce într-o lume în care mașinile de orice natură preiau controlul asupra lumii și încearcă să distrugă omenirea sub conducerea inteligenței artificiale Archos R-14 care se ascunde într-un puț în Alaska. Evident, în primul volum Archos-R14 a fost învins. Un război sângeros, care a unit oameni, oameni modificați și mașini de pe întreg cuprinsul globului și care a durat vreo  trei ani.

Acum, după ce inamicul comun a fost învins, oamenii și mașinile (roboții) se întorc spre interiorul continentului American, spre leagănul civilizației Osage, acolo unde s-a format armata învingătoare, la Calul Sur. Asta pe pământ american. La celălalt pol, în Japonia, oamenii și mașinile revin ușor, ușor, la viața de zi cu zi, cu excepția faptului că roboții nu mai sunt supuși oamenilor, nu mai sunt roboți casnici, ci independenți.

Toate bune și frumoase, numai că oamenii sunt fățarnici și dornici de putere, așa că încep un alt război: împotriva modificaților, denumiți generic „paraziți”. Profitând de acest lucru, o altă inteligență artificială, Archos -R8, precursor al celui învins, R14, reușește să controleze și să canalizeze două armate către fostul centru al armatei, acolo unde s-au adunat majoritatea mașinilor, denumit Orașul născuților-liber.

Se păstrează cât de cât modul de jurnal, deși cartea este împărțită în trei părți, fiecare parte urmărind unul dintre personajele principale din primul volum, făcând astfel puțin mai ușoară urmărirea personajelor, însă punându-ți creierul în mișcare în ceea ce privește coordonarea faptelor pe mai multe fronturi.

Fraza care mi-a plăcut cel mai mult este următoarea: „Cândva Archos R-14 a spus că fiecare dintre noi își creează propria realitate. Mașina a mai spus că toate realitățile acelea sunt neprețuite. Avea dreptate. Fără noi aici în calitate de martori, universul nu-i decât istorie fizică lipsită de sens.”

Concluzia? Nu este decât una: este o carte bună, merită citită, chiar dacă are anumite porțiuni unde mi se pare că se tărăgănează puțin și finalul lasă CLAR ca lumina zilei loc pentru cel de-al treilea volum din serie.

 

 

 

Tara lu’ data viitoare

Săptămâna trecută am văzut un eveniment pe facebok și m-am înscris: de mers prin spitalele în care sunt copii internați și să le citim povești.

Cât de entuziasmată am fost! Mi-am adus aminte de perioadele în care am fost eu internată în spital și m-am gândit că mi-ar fi plăcut să fi venit cineva să ne citească povești, seara.

Zis și făcut: iau cartea „Basmania” cu autograful regretatului Valentin Nicolau, mă duc la serviciu. Seara plec cu o colegă spre spital, trec pe la ai mei câteva minute, să-i văd și mă îndrept voinicește spre „Budimex”, timidă. Intru în spital, găsesc imediat un grup de femei, aflu că am nimerit bine și aștept. Ce aștept? Să se întâmple ceva, că doar nu puteam să umblu de nebună prin spital.

După ce nu ne bagă nimeni în seamă multă vreme, fără prezentări, fără nimic, avem o scurtă introducere„ai carte, ia carte – mulțumesc, am în rucsac„, îmi trece un fior prin inimă: „ai adus cartea și o lași, da? că n-o să apuci să citești toată povestea”.

  1. Nimic de genul ăsta nu scria în descrierea evenimentului.
  2. Cum să las cartea cu autograf????
  3. Cum adică nu apuc să termin de citit povestea? Că e o poveste, nu durează mai mult de o jumătate de oră…

În cumplita dezorganizare și haosul total ridicat la rang de binefacere, ni se spune că la etajul 5 (oncologie) sunt voluntari, drept pentru care să mergem la etajele 2, 3 sau 4 (la 1 fiind sălile de operație).

Unii cu liftul la 5, ceilalți pe scări la 2. Doamna organizatoare (mai degrabă dezorganizatoare) purta o  perucă cu care a reușit să sperie un copilaș (mamă ce plânset s-a auzit din salon, dacă eram mama copilului o alergam nu doar afară din spital, dar pe tot bulevardul Brâncoveanu) și a bătut din salon în salon oferind copiilor câte o portocală și băgând pe gât voluntarii cu poveștile.

Era clar că nimeni nu vorbise cu nimeni în cadrul spitalului și nimeni nu avea habar despre această inițiativă. Ni s-a spus să intrăm câte doi voluntari în salon și am întrebat ce facem  doi oameni într-un salon. Răspunsul a fost „unul citește și celălalt se scălămbăie”. În condițiile în care saloanele sunt de 2-3 paturi și în fiecare salon erau max 2 copii, unul cam de 14-15 ani și unul cam de 7-8 ani…..

Concluzia este amară: am plecat acasă. Nu am avut cui să citesc povești și mi-aș fi dorit să văd niște fețișoare curioase și zâmbărețe.

Dar cine nu știe să organizeze face mai mult rău decât bine. E ușor să te bați cu pumnul în piept și să spui „am fost acolo„. Dacă acolo nu s-a întâmplat nimic….

E greu sa fii zeu – Arkadi si Boris Strugatki

Citind această carte mi-am adus aminte de ce nu-mi place să citesc scriitori ruși: sunt prea preocupați de trăirile interioare ca să mai facă ceva.

Lumea construită este frumoasă, nici măcar nu mi-am dat seama că este vorba despre o planetă diferită până spre sfârșit, când s-a menționat acest lucru.

Având în vedere că a fost publicată pentru prima dată în 1964, înțeleg de ce a fost privită ca una dintre cele mai bune scrieri SF (ale timpului, că slavă Domnului, până acum s-au scris destule cărți din care poți alege). Dacă asta este una dintre cele mai bune cărți scrise de frații Strugațki, eu am serioase îndoieli cu privire la restul. Nu mă înghesui să le citesc.

După cum am perceput-o eu, cartea aceasta este un military fiction (avem spioni într-o lume feudală pe o altă planetă) și mi-ar fi plăcut tare mult să fie mai dezvoltată societatea respectivă.

Scriitorii ne prezintă momentul în care religia preia controlul societății respective, un fel de Inchiziția ajunge la putere, în sfârșit, deși am avut o puternică impresie că s-a descris momentul în care comuniștii au preluat controlul Rusiei.

Partea care nu mi-a plăcut sau care m-a dezamăgit a fost lipsa aprofundării personajelor. Avem doar o descriere sumară sau un rol despre care-ți dai seama din ceea ce se povestește.

Este o carte cu foarte puțin dialog și asta îmi aduce aminte de romanele balzaciene, pe care nu le suport, tocmai din acest motiv.

Lectura este ușoară, nu necesită un efort deosebit al materiei cenușii să priceapă despre ce este vorba.

Cartea poate fi cumpărată de aici. Editura Nemira a mai publicat încă un roman al fraților Strugațki, intitulat „Lunea începe sâmbăta”.

Sunt curioasă să aud și părerile celorlalți în cadrul Clubului de lectură Nemira, la care poți participa și tu, în ultima zi de luni din lună, la mansarda librăriei Cărturești de pe Arthur Verona, începând cu ora 19.

Poți veni chiar dacă n-ai citit cartea de data aceasta, ar fi plăcut să cunoaștem și alți oameni, alte opinii.

 

Wyrm – Orson Scott Card

am ascultat multe la clubul de lectura „nemira” despre aceasta carte. despre obsesia lui card pentru copiii superdotati, despre cum totul se afla la indemana eroinei principale. am citit-o din scoarta-n scoarta si parerea mea este ca dincolo de SF-ul din ea se afla lectii de viata. S-o luam cu inceputul:
capitanul navei a coborat pe Imakulata cu oamenii sai, a gasit wyrmi (fiinte considerate inferioare), dar care, simtindu-si sfarsitul aproape au reactionat pentru conservarea speciei. Aceasta conservare a insemnat ‘inrobirea’ capitanului navei si imperecherea cu acesta. Insa, odata cu acest pas, s-a creat „religia” acestei noi lumi, invadata de „rasa superioara”. De aici totul decurge ca orice poveste de supravietuire, Unwyrm-ul facand totul pentru a-si recapata planeta, dar de fapt distruge rasele nou create din incrucisarea wyrm-om. Aceasta dorinta nestavilita a Unwyrm-ului de a acapara toata intelepciunea de pe planeta poate fi interpretata si ca o „foame de cunoastere” a unei fiinte care se crede net superioara tuturor si care lanseaza profetia „de sapte ori si inca de sapte ori a saptea fiica”. Numai ca foamea de cunoastere necontrolata nu te ilumineaza, te face sclav si te distruge din toate punctele de vedere. In cele din urma profetia se implineste, numai ca nu in forma dorita de Unwyrm, ci in forma aceea clasica a povestilor „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Este superba, iti deschide mintea catre ceea ce poti si ceea ce trebuie sa faci.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

RSS
Follow by Email
YouTube
Pinterest
LinkedIn
Share
Instagram