La început n-am știut cum să încep acest articol. Apoi am realizat că totul pornește de la un singur lucru: SUPRAVIEȚUIREA.
Am văzut vineri „Fast & furious”, al optulea film al francizei. De aici mi-a venit ideea începerii acestui articol. Am citit în ultimele zile „Arhitecții speranței” a lui Alexandru Lamba și „Robogeneza”, al doilea volum din seria cu roboți scrisă de Daniel H. Wilson și publicat de editura Nemira. Toate au ca temă centrală supraviețuirea omenirii indiferent de condițiile de mediu, economice sau politice.
Primul volum al seriei, „Robopocalipsa”, despre care am scris aici, ne introduce într-o lume în care mașinile de orice natură preiau controlul asupra lumii și încearcă să distrugă omenirea sub conducerea inteligenței artificiale Archos R-14 care se ascunde într-un puț în Alaska. Evident, în primul volum Archos-R14 a fost învins. Un război sângeros, care a unit oameni, oameni modificați și mașini de pe întreg cuprinsul globului și care a durat vreo trei ani.
Acum, după ce inamicul comun a fost învins, oamenii și mașinile (roboții) se întorc spre interiorul continentului American, spre leagănul civilizației Osage, acolo unde s-a format armata învingătoare, la Calul Sur. Asta pe pământ american. La celălalt pol, în Japonia, oamenii și mașinile revin ușor, ușor, la viața de zi cu zi, cu excepția faptului că roboții nu mai sunt supuși oamenilor, nu mai sunt roboți casnici, ci independenți.
Toate bune și frumoase, numai că oamenii sunt fățarnici și dornici de putere, așa că încep un alt război: împotriva modificaților, denumiți generic „paraziți”. Profitând de acest lucru, o altă inteligență artificială, Archos -R8, precursor al celui învins, R14, reușește să controleze și să canalizeze două armate către fostul centru al armatei, acolo unde s-au adunat majoritatea mașinilor, denumit Orașul născuților-liber.
Se păstrează cât de cât modul de jurnal, deși cartea este împărțită în trei părți, fiecare parte urmărind unul dintre personajele principale din primul volum, făcând astfel puțin mai ușoară urmărirea personajelor, însă punându-ți creierul în mișcare în ceea ce privește coordonarea faptelor pe mai multe fronturi.
Fraza care mi-a plăcut cel mai mult este următoarea: „Cândva Archos R-14 a spus că fiecare dintre noi își creează propria realitate. Mașina a mai spus că toate realitățile acelea sunt neprețuite. Avea dreptate. Fără noi aici în calitate de martori, universul nu-i decât istorie fizică lipsită de sens.”
Concluzia? Nu este decât una: este o carte bună, merită citită, chiar dacă are anumite porțiuni unde mi se pare că se tărăgănează puțin și finalul lasă CLAR ca lumina zilei loc pentru cel de-al treilea volum din serie.
