Cărți, concerte și călătorii

Categorie: Cărți Page 1 of 10

carte, carti, edituri, autori, recenzii

Ce am mai citit – august 2024

Ceea ce urmează este un record absolut pentru mine. Never ever ever de când mă știu n-am reușit să citesc atât de multe cărți într-o singură lună. Acum, spun cu mâna pe inimă că de fapt nu le-am citit, ci le-am ascultat. M-am gândit că dacă tot plătesc abonament, n-ar fi bine să-l și folosesc?

Eu am abonament la audiotribe, la ei m-a atras catalogul de cărți. Mai mult ca sigur îmi voi face și la voxa, că și pe acolo sunt ceva edituri de la care aș vrea să citesc (ascult) câte ceva.

O carte despre începuturile Nadiei Comăneci în gimnastică, despre perioada petrecută la Onești, apoi la București, culminând cu fuga Nadiei peste graniță și primirea în USA.

https://bookzone.ro/cautare?term=mcfadden

Cărțile scrise de Freida McFadde sunt ceea ce eu numesc șpriț de vară. Adică sunt bune de clătit ochii, creierul, dar să nu ai așteptări de la ele. Nu sunt geniale, nu îți pun creierul pe bigudiuri, dar când ai nevoie de o lectură ușoară, sunt bune la casa omului.

Am citit trilogia „A girl’s guide to murder”, inclusiv prequelul ”Crimă la Conacul Remy” și mi-au plăcut. Tot la fel, un șpriț de vară, nimic genial, dar m-au amuzat pe alocuri. ”Cine moare în zori” se desfășoară pe durata a 24 de ore. Practic toată acțiunea cărții se întâmplă pe parcursul nopții. Dar a fost interesant finalul. Nici nu mi-am pus capul la bătaie să ghicesc care, ce și cum, dar mi-a plăcut.

Dap, din nou, fără așteptări mari, o carte bună, te scoate din cotidian, te poartă prin Londra și are un final interesant, poate pe care nu toată lumea îl bănuiește, cel puțin nu în întregimea lui. Din ce-am citit pe internet, lumea așteaptă un al doilea volum, o răzbunare. Aș citi al doilea volum. Și da, aș considera că s-ar face dreptate.

E o caterincă de carte, amuzantă și plină de sarcasm. Mi-a plăcut la nebunie. Abia aștept să citesc și volumul următor, despre care am înțeles că are titlul ”85 de ani”.

O capodoperă space opera. Mi-a revenit pofta de science fiction. Aștept să apară și cel de-al treilea volum într-un format posibil pentru mine: audiobook sau ebook.

 

Cei patru bătrânei care alcătuiesc ”clubul crimelor de joi” sunt iarăși puși pe fapte mari. Un al doilea roman scris de Richard Osman pe care l-am iubit de la început până la sfârșit. Voi citi pe parcurs și celelalte volume scrise de el.

Aoleu, mamica, mai trebuie periata traducerea putin. Ce-a zis autorul ca a vrut sa scrie si ce-a iesit, e „cale lunga ii trebui luminii sa ne ajunga”. Dar i-a iesit partea cu rezilienta umana. Daca tot traieste in SUA si a scris o droaie de carti istorice, banuiesc ca e pasionat de istorie. De populatia indigena amerindiana a auzit? Stie ceva despre triburile amerindiene, obiceiuri, rezervatii? Nu de alta, dar sunt extrem de asemanatori cu sami. Mi-ar fi placut muult de tot sa-i puna in valoare lui Hanas mostenirea sami, mai mult decat a fi pastor de reni, sa accentueze partea de om care cunoaste ierburile, de vindecator si da, de saman. Exact ce-i dadea caracteristicile poporului caruia-i apartine, autorul a decis sa minimizeze. L-a facut un pastor care cunoaste muntii. Atat… ok, am dat cu ea de pamant, dar actiunea cartii este antrenanta si te tine lipit. E o carte buna. Mai am niste probleme cu pronuntia unor cuvinte: ràvenă, în loc de ravènă. Numele autorului e pronuntat ba jil, ba gil, numai geailes nu, cum ar fi corect. Autorul e nascut din mama norvegiana si tata englez, nascut si crescut in Marea Britanie, deci pronuntia britanica are sens. Si de ce puii mei renii nasc vitei??? Calf nu e doar vitel, doamna traducatoare!!!! Imi si inchipui cam cu ce s-ar hrani un vitel la Polul Nord si mai ales cum puii mei ar supravietui temperaturii de acolo…

Cam siropoasă pentru gustul meu. Petrecerea burlăcițelor se lasă cu crimă.

N-am ce comenta aici, e povestea unei familii celebre. A fost foarte interesantă.

 

Aici am de comentat: a luat bucăți din mai multe cărți scrise de Stephen King și le-a pus în alt decor și gata cartea. Nu e o carte rea deloc, dar mi-aș fi dorit mai multă originalitate și n-am înțeles entuziasmul creat în jurul ei. Înțeleg că e o carte de debut, de aceea voi citi (asculta) și celelalte cărți. Poate peste ani, când și-a mai făcut mâna, a ieșit ceva mai bun. Am citit și văzut la viața mea ceva cărți și filme de groază. Cartea asta e bolnavă, personajul principal e o versiune psihopată a lui Danny din Dr. Sleep, când Danny era deja adult, dar cu ceva flashback-uri ale lui Danny copil, de pe vremea când se plimba pe coridoarele hotelului “Overlook”. Nu e o carte super mega extra, dar clar mai bună decât seria scrisă de Frieda McFadden și mi se pare că îmbină chestii din mai multe romane ale lui Stephen King: IT – oraș mic, de provincie, gașcă de copii care rămân prieteni și peste 30 de ani. Shining – domnul Halloran (da, da, a preluat numele personajului și rolul personajului) și viziunile lui Danny, Dr. Sleep, Danny care e alcoolic, cum fusese și tatăl lui, dar cu toate astea încearcă din răsputeri să nu fie precum tatăl lui. Aici personajul principal se numește Ed și pe lângă alcool, încearcă să întârzie apariția demenței, pe care e convins că o moștenește de la tatăl lui. Una peste alta e o carte mediocră, la fel de bună de citit ca orice thriller de duzină. De la mine are 3 stele și jumătate.

 

Lămuriri: 3 stele pentru mine e o carte bună. 4 stele mi-a plăcut foarte mult. 5 stele e genială. 2 stele înseamnă că i-a lipsit ceva să ajungă la 3 stele, m-a dezamăgit cumva, undeva. O stea e de dat de toți pereții (ce vină or avea ei, săracii?).

 

Dragii mei, aceasta a fost retrospectiva lunii august 2024. Dacă o țin tot așa, cred că voi face retrospectivă săptămânală, ca să ne fie mai ușor tuturor: și mie la scris și vouă la citit.

Până data viitoare, spor la citit!

Bookfest mai 2023

Am ajuns și la Bookfest mai 2023, am fost chiar în ziua de joi, 25 mai, a doua zi după deschidere. M-am bucurat de oameni și de cărți.

Vă las cu galeria foto, mai întâi, „captura”.

Prima de sus este un pachet de 8 cărți pentru copii.

Galeria foto:

Lecturi lunile martie, aprilie și mai 2023

Dacă în februarie v-am povestit despre singura carte pe care am citit-o, și anume „Casa Bântuită” care e așa de horror că am tot așteptat horror-ul și el s-a lăsat așteptat, dar atât, hai să vă spun un pic despre ce am mai citit în martie, aprilie și mai, nu de alta, dar a venit iunie.

Martie 2023:

Am citit 3 cărți, la care am plâns, la una mai abitir ca la cealaltă. Martie a fost luna cu plânsul.

Am citit-o la inițiativa unei prietene, Simona, pentru clubul nostru de lectură (5 fete în Worcester, UK, românce toate, ne mai întâlnim când putem și mai discutăm despre cărți). Chiar îi mulțumesc Simonei, că n-aș fi știut despre această carte dacă n-ar fi fost ea.

Mi se pare absolut de porc să dau steluțe sau să fac orice fel de apreciere referitoare la această carte. Alexandra, am trăit cu tine fiecare cuvânt scris, îmi cer iertare pentru ceea ce ați suferit, pentru modul abject în care ați fost tratați și-mi doresc în fiecare zi ca dreptatea să existe și vinovații să plătească. Pentru tot. Nu e normal să te duci să te distrezi (nimic periculos la distracția respectivă, mergi la un concert) și asta să-ți dea peste cap tot restul vieții. Să fii puternică și să mergi cu fruntea sus, că n-ai și n-ați greșit cu nimic.

Păi să nu mă emoționez? Evident că am văzut-o cu ochii minții pe Salma Hayek în fiecare mișcare a Fridei.

Aprilie și mai 2023 au fost luni de relaxare. Am citit 2 cărți în aprilie și 4 în mai, dar fac parte toate din aceeași serie: Winston motanul și aventurile sale, de Frauke Scheunemann. Ele sunt în total 7 cărți, mai am una de cumpărat și de citit. Știu că sunt cărți pentru copii, dar m-au distrat maxim și le-am citit cu mare plăcere. Fiecare dintre ele a primit de la mine 4 steluțe pentru bucuria pe care mi-au adus-o în suflet.

Pentru că azi e 1 iunie, vă doresc să nu uitați niciodată de copilul din voi, să-l hrăniți și să-l lăsați, din când în când să zburde și să se bucure de viață!

Casa bântuită – Shirley Jackson

Cartea o puteți cumpăra de aici. Eu am cumpărat-o pe platforma google playbooks în pandemie. Foarte slăbuță cartea. Eu n-am văzut serialul de pe Netflix (poate îl voi vedea la un moment dat). Adevărul e că nu e proastă, doar că nu e horror. N-am știut că a fost scrisă în 1959, am aflat ulterior, după ce m-am plâns pe facebook. Mă așteptam să mă apuce frica, să dorm cu lumina aprinsă, să tresar la fiecare zgomot. Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Personajele mi s-au părut haioase.

Într-adevăr, cartea se citește repede, dai pagină după pagină tot așteptând paranormalul, manifestări poltergeist sau fantome care să te urmărească. În loc de una sau toate acestea, ai parte de bătăi în uși în timpul nopții, de chemări de dincolo, de ședințe de spiritism menite să aducă liniștea sufletelor care locuiesc în casă.

O carte bună de citit când pleci într-o călătorie și vrei o lectură ușoară, să nu-ți pună mintea pe bigudiuri, dar nicidecum memorabilă, mai degrabă o lectură de duzină.

3 stele sunt cam multe, dar fie și așa. Cartea nu m-a enervat, doar că am tot așteptat să se manifeste răul și el s-a lăsat așteptat.

De la mine are  cu indulgență.

Anotimpul țânțarilor – Cristian Vicol

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Este un volum de povestiri și prima carte semnată de Cristian Vicol pe care o citesc. Mă bucur foarte mult că include povestirea „Groapa” interpretată magistral de actorul Doru Maniu. Este chiar prima dintre cele șapte cuprinse în acest volum.

Am mai citit povestiri scrise de Cristian Vicol, care a fost premiat la secțiunea  SF pentru povestirea „Rosamund se trezește” publicată în revista online Galaxia 42. Chiar prima povestire, „Groapa” a fost publicată în revista online Planu 9 și am citit-o acolo.

Restul povestirilor au fost noi pentru mine, dar de aceeași foarte bună calitate.

Preferatele mele, pe lângă „Groapa” sunt „Atât cât o sta soarele pe cer” din care am citit un fragment (îl puteți găsi pe youtube) și „A patra pecete”, care este și ultima povestire din acest volum.

Textele lui Cristian Vicol se concentrează pe analiza omului pus în diverse situații limită, pe umanitatea care mai rămâne și care învinge cam de fiecare dată, lăsându-ne speranța că indiferent ce va veni, specia umană va supraviețui.

De la mine are  pe toate planurile.

 

Lecturi luna ianuarie 2023

Până la urmă a mers destul de greu cu cititul în ianuarie, oboseala m-a învins. Dar totuși, deși nu am atins ceea ce mi-am propus, vă arăt ce și cât am citit.

 

Cele 5 cărți pe care am reușit să le termin de citit în ianuarie sunt:

 

  – pentru #ReadingChallengeNemira.

– pentru Club Cluj.

Și am citit cam jumătate din primul volum din „Calea Regilor” de Brandon Sanderson.

Aplicația arată numai cărțile terminate și numărul de pagini total citit, numărul de ore.

Nu e cât mi-am propus, dar sigur e un pas înainte.

Voi ce și cât ați reușit să citiți în ianuarie?

Vă doresc o zi frumoasă!

Săptămâna 1-7 ianuarie 2023

La mulți ani, dragilor!

Mi-am tot propus de mulți ani să ajung să citesc 100 de cărți pe an. Anul acesta am început în forță (și să nu credeți că nu mi-a fost greu). Folosesc de câțiva ani o aplicație de urmărire cât am citit. Pentru că în anii precedenți am citit foarte puțin, n-am scos-o la lumină. Dar anul acesta mă țin de scopul zilnic, care este să citesc 100 pagini pe zi. Și deocamdată reușesc să mă țin de plan, chiar dacă sunt ff obosită când vin de la serviciu. La un calcul rapid, 100 de pagini zilnic înseamnă 700 de pagini pe săptămână, care înseamnă cam 2 cărți medii. 2 cărți pe săpt a 52 de săptămâni pe an, ajung la cele 100 anuale pe care mi le-am propus.

O să vă arăt întâi planificarea pe săptămâna care tocmai se încheie:

 

Acum vă arăt raportul pe săptămâna 1-7 ianuarie 2023, din aplicație. Vreau să menționez că nu am nici cea mai mică intenție de a face musai publicitate aplicației respective, nu am nimic de câștigat de la ei, vreau doar să vă arăt cum îmi planific și monitorizez lecturile. Aplicația arată numai cărțile terminate în acest interval.

Și acum vă arăt desfășurătorul monitorizării unei cărți:

Așa arată săptămâna mea. Mi-au plăcut ff mult toate cele trei cărți. Despre cea a lui Alexandru Lamba am apucat să scriu articol. Despre cea a lui Cristian Vicol voi scrie probabil azi, mai târziu și voi publica mâine.

Recenzia celei de a treia cărți va apărea însă pe 1 februarie, pentru că am avut-o de citit pentru clubul de carte de la Cluj, care va avea loc în seara de 31 ianuarie. Și nu vreau să public recenzia înaintea discuției de la club.

Folosesc și fișe de lectură, unde practic scriu detaliile cărții, în câte zile am citit-o și recenzia, înainte să fie publicată pe blog. Ideea este că scriind pe hârtie înainte de toate mă ajută să-mi structurez ideile și să păstrez detaliile pe care vreau să le scriu despre cartea respectivă în articol.

O să public câte un bilanț săptămânal. Având în vedere că m-am apucat de ieri să citesc „Calea regilor” de Brandon Sanderson, nu mă aștept ca bilanțul de săptămâna viitoare să arate la fel de frumos, că aceste 2 volume au peste 1400 de pagini împreună. Eu am socotit că dacă urmez planul le voi citi în 2 săptămâni. Să vedem.

Voi cum vă motivați să citiți? Ce plannere folosiți, dacă folosiți. Aștept comentarii, poate mai învăț ceva.

Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte – Alexandru Lamba

Cartea o găsiți de cumpărat aici.

Abia am terminat de citit acest volum, care m-a purtat într-un carusel de emoții. Un roman construit atent, care m-a făcut să caut pe @google dacă chiar există Părintele Ghenadie. Am găsit vreo doi.

Horia, personajul principal, mi s-a părut la fel de introspectiv precum personajul interpretat de Edward Norton în „Fight Club”, în același timp, întâmplările din viața lui mi-au amintit de „Pulp Fiction”. Pe cât de posibile, pe atât de ireale.

Finalul a fost normal, chiar dacă nu neapărat cel așteptat (de mine). Era o posibilitate, ivită chiar din titlu „și o păcătoasă moarte”. Nu e prima dată când Alexandru Lamba reușește să mă păcălească până la finalul cărții lui, dorindu-mi ca ceea ce apare evident, în fața ochilor, de fapt să nu se întâmple, dar care este de fapt, firescul sfârșit al cărții, al personajului. La fel de normal precum Michael interpretat de John Travolta în filmul cu același nume, a trebuit să aibă confruntarea finală cu taurul, așa și Horia, personajul lui Alex a trebuit să împlinească ritualul la care se gândea non stop din toate unghiurile.

Textul se citește repede, este fluid. Odată ce ai urcat în carusel, nu te mai dai jos decât la final. Fiecare capitol reprezintă o întâmplare, un episod din viața lui Horia. Fiecare episod îl duce mai aproape de final.

Romanul are nouă capitole, dintre care, primele șapte prezintă fiecare câte un păcat capital.

Din punctul meu de vedere (deși am o carte a lui Alex pe care nu am citit-o încă), acest roman este cel mai bun scris de Alexandru Lamba până acum, cel mai profund.

Ceea ce-mi place foarte mult este că absolut nici un element, nici o întâmplare, nimic nu pare a fi forțat, pus acolo numai ca să iasă la socoteală, totul este absolut firesc și normal.

De la mine are  pe toate planurile.

 

La Mulți Ani 2022!

Vă doresc tot binele din lume, să ieșim cu bine din pandemie și să facem ceea ce știm mai bine, adică să citim!

Întotdeauna (de niște ani încoace) îmi setez pe goodreads la început de an că vreau să citesc 100 de cărți în anul în curs. Nu am reușit niciodată. În principiu nu-mi propun ceva de nefăcut, ci 2 cărți pe săptămână, adică ceva ce poate fi realizat.

Lipsa timpului și vremurile m-au împiedicat până acum să ating această performanță. Să vedem de acum încolo ce și cum.

Planurile sunt multe pentru 2022, voi participa la cât mai multe cluburi de lectură, online, evident. Fiind oricum departe de România sufletul meu se bucură imens pentru această oportunitate.

Mă bucur să particip alături de niște oameni minunați la proiecte de genul buddy-reading. Deja am lista făcută pentru lecturile lunii ianuarie 2022.

via GIPHY

 

Seara horror la cinema

OK, nu seara a fost horror, ci filmele pe care le-am văzut fac parte din genul horror, sau așa se spune.

Fiind două filme, bănuiesc că articolul va fi cam lunguț, dar să vedem.

Primul pe care l-am văzut este MALIGNANT.

Malignant înseamnă:

  1. evil in nature or effect; malevolent.
  2. (of a disease) very virulent or infectious.

Da, da, știu că dacă vă spun că ceea ce vedeți în trailer e tot horror-ul din film o să ziceți că sunt eu dusă cu pluta. Este un film care mi-a plăcut fff mult, va avea 4 stele de la mine și vă explic de ce.

Regizorul este nimeni altul decât James Wan. Da, poate numele nu vă spune nimic, o căutare pe prietenul nostru, al tuturor, google, și aflăm că el este un regizor australian, care a regizat Insidious (2010), The Conjuring (2013) and Fast & Furious 7 . Omul ăsta a creat lumea din The Conjuring. Are 14 premii și 13 nominalizări. El a regizat filmele SAW, Annabelle, Lights out, The Nun (Jizas, încă mai am fața aia în fața ochilor după atâția ani) și dacă-i verificați pagina de imdb sper să fiți la fel de fericiți ca mine că vine și Nun2. El este regizorul pentru Salem’s Lot al lui Stephen King. Ce să mai, toate filmele bune horror din ultimii 16 ani au fost regizate de el. Aflați multe dacă-i vizitați pagina de imdb.

Dintre filmele regizate de omul ăsta sunt puține cele pe care nu le-am văzut (vezi Aquaman), iar dintre cele horror, în afară de The Conjuring 3 și Spiral: from the book of Saw, ambele apărute anul acesta, poate încă vreo 2 să-mi fi scăpat.

Acum să mergem la film: este foarte bine făcut, are o poveste cu cap și coadă, NU este un hack and slash, da, sunt ucideri și niște pâlpâiri de lumini și niște uși care se deschid singure, dar cam atât. Restul e un psihologic pur. Îmi place foarte mult că James Wan nu apelează neapărat la supranatural ca să spună o poveste. Tocmai de aceea spun că exceptând câteva scene de lumini pâlpâite și uși care se deschid singure (ați văzut un trailer de 2 minute și jumătate dintr-un film de o oră și jumătate) filmul este un thriller cu detectivi, un fel de episod din NYPD Blue (la un alt nivel, mult mai intens). Dar sincer, am văzut episoade în Criminal Minds de mi s-a zbârlit pielea pe mine, ori filmul ăsta este doar tensionat, nu este de speriat. Însă totul este un întreg: personajele, atmosfera, coloana sonoră, totul.

Povestea este a lui Maddison (a Maddisonei sună aiurea), angajată ceva la spital (pare infirmieră), căsătorită, însărcinată, dar are pierderi de sarcină spontane și soțul ei nu este tocmai cel mai blând bărbat din lume, el fiind primul personaj care moare. Și până și poliția ajunge la concluzia că biata femeie, Maddison, are circumstanțe atenuante pentru comiterea crimei, chiar dacă ea susține că nu ea este cea care l-a ucis pe soțul ei, ba mai mult și ea a fost găsită leșinată. Și de aici pornește povestea, trecutul va fi readus în prim plan, elemente noi vor fi descoperite, ce a fost uitat va fi reamintit. În a doua jumătate a filmului veți vedea și veți înțelege cauza și apoi bătălia finală, prinderea ucigașului. (Nu v-am spus că-i polițist?)

Cunosc oameni care nu se împacă deloc cu genul horror, însă le plac personajele din gama Marvel, etc. Dacă-l priviți la nivelul ăsta, puteți viziona filmul liniștiți. NU apare o față urâtă să nu mai puteți dormi noaptea (cum e în The Nun), nu ai senzația aia să te uiți tot timpul peste umăr, că te urmărește nu știu ce duh neliniștit, necurat (ca în The Conjuring). Este un thriller psihologic pornit până la urmă din ceva ce a existat în realitate. Nu spun ce că v-am spus despre ce este filmul.

Recomandare: mergeți și-l vedeți că MERITĂ din plin.

MALIGNANT:

Lumea: reală, contemporană. 

Personaje: la fel de reale și contemporane, foarte bine creionate

Poveste:

Total:

Și am ajuns la CANDYMAN. Am înțeles că este al 4-lea film din serie, dar din punctul de vedere al poveștii este al doilea, adică fix continuarea celui care a fost făcut în 1992.

Iarăși citind am aflat că are la bază o carte scrisă de Clive Barker, pe numele ei „The Forbidden”. Am jucat la un moment dat un joc făcut după o carte scrisă de Clive Barker și m-am pe mine de frică la fiecare scenă, sunet, scârțâit de ușă, etc. Mă îndoiesc foarte tare că omul a putut scrie așa o prostie, mai degrabă mă gândesc că adaptarea e foarte proastă. Ăsta fiind filmul la care am căsccat întruna. Știți cum recunoașteți un film horror prost? (după mintea mea, evident) După sunet. Când coloana sonoră încearcă să vă spargă timpanele, nu să creeze atmosferă de suspans, tensiune, anxietate, atunci vă uitați la un film de categoria G, Y, Z, puncte puncte. Mai fac precizarea că am mai citit undeva pe acest internet mare și mult că acest film s-a inspirat din comics. Nu am auzit de ele, nu le cunosc, nu le-am citit.

Dacă vreți să citiți despre povestea personajului Candyman, luați de aici.

Filmul e prost și clișeic. Un artist ratat se folosește de povestea lui Boogieman (noi îi spunem „omul negru”) ca să creeze o serie de tablouri „geniale” și să iasă în sfârșit din anonimat. Numai că povestea ia o întorsătură în sensul că artistul nostru se transformă în Candyman. Ca să mă fac înțeleasă, Candyman, Boogieman e fix același lucru, numai că ăsta lasă bomboane la fața locului, de unde mirifica denumire de Candyman.

Cei care sunteți de-o seamă cu mine vă aduceți aminte, cu siguranță, nu știu generațiile mai noi dacă au făcut din astea, dar noi, când eram copii, „ne distram” provocându-ne ca la miezul nopții să ne uităm în oglindă, să spunem niște cuvinte și trebuia să vezi că apare DIAVOLUL în spatele tău. Un joc de copii tâmpiți, dar pe asta se bazează mirificul horror Candyman. Dacă la noi ne speriam numai și nu apărea nimic, sau ni se părea nouă că parcă, parcă, am văzut ceva cu coada ochiului, în film vine nenea și hăcuiește.

Trecând peste povestea asta de doi bani și o gaură de covrig cu „Ora 12 a sosit, Omul Negru n-a venit” filmul mi s-a părut despre obsesia artistică. Un cineva încearcă să iasă din anonimat și reușește, dar nu chiar cum și-a închipuit el. Mă repet, știu, clișeic filmul din prima până în ultima secvență.

Ce voiam de fapt să spun? Că dacă trecem dincolo de nota horror, de hăcuială, avem un film prost din toate punctele de vedere. Știu că e controversat, dar mie mi-a plăcut la nebunie „Joker” interpretat de Joachim Phoenix. Ăsta film despre condiția umană, despre ieșirea din anonimat, despre acceptarea a ceea ce ești, inclusiv a problemelor pe care le ai. Știu că filmul a bătut moneda pe conștientizarea și umanizarea oamenilor care se confruntă cu diverse probleme psihice (de asta nu a plăcut fanilor seriei de comics) dar a excelat la fiecare nivel. Iar un film absolut superb despre condiția artistului este „Modigliani” jucat de Andy Garcia, ca să nu mai spun de „Frieda” interpretată magistral de Salma Hayek.

Din păcate singura recomandare pe care o pot da referitor la acest film este să nu vă pierdeți timpul cu el, iar ca notă nu pot altceva:

Și ca să termin totuși întro notă optimistă, am văzut niște trailere de la filme horror care vor fi lansate în curând (prin octombrie) și 2 mi-au atras atenția: Antlers – produs de Guillermo Del Torro și Halloween Kills, da, da, un nou film din seria Halloween cu Jamie Lee Curtis în rol principal (personajul interpretat de ea înearcă să-l ucidă pe Mike Myers). Dacă am avut pauză de cinema din cauză de covid, se pare că acum recuperăm în forță. Eu una voi încerca să mă folosesc de abonament cît de mult pot.

Vizionare plăcută!

 

 

Page 1 of 10

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

RSS
Follow by Email
YouTube
Pinterest
LinkedIn
Share
Instagram