am ascultat multe la clubul de lectura „nemira” despre aceasta carte. despre obsesia lui card pentru copiii superdotati, despre cum totul se afla la indemana eroinei principale. am citit-o din scoarta-n scoarta si parerea mea este ca dincolo de SF-ul din ea se afla lectii de viata. S-o luam cu inceputul:
capitanul navei a coborat pe Imakulata cu oamenii sai, a gasit wyrmi (fiinte considerate inferioare), dar care, simtindu-si sfarsitul aproape au reactionat pentru conservarea speciei. Aceasta conservare a insemnat ‘inrobirea’ capitanului navei si imperecherea cu acesta. Insa, odata cu acest pas, s-a creat „religia” acestei noi lumi, invadata de „rasa superioara”. De aici totul decurge ca orice poveste de supravietuire, Unwyrm-ul facand totul pentru a-si recapata planeta, dar de fapt distruge rasele nou create din incrucisarea wyrm-om. Aceasta dorinta nestavilita a Unwyrm-ului de a acapara toata intelepciunea de pe planeta poate fi interpretata si ca o „foame de cunoastere” a unei fiinte care se crede net superioara tuturor si care lanseaza profetia „de sapte ori si inca de sapte ori a saptea fiica”. Numai ca foamea de cunoastere necontrolata nu te ilumineaza, te face sclav si te distruge din toate punctele de vedere. In cele din urma profetia se implineste, numai ca nu in forma dorita de Unwyrm, ci in forma aceea clasica a povestilor „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Este superba, iti deschide mintea catre ceea ce poti si ceea ce trebuie sa faci.
