Categorie: BLOGOSFERA SF&F Page 2 of 3

Blogosfera SF&F: Noaptea Lemurienilor

On 25/04/2018

Cartea dezbătută azi se numește „Noaptea Lemurienilor”, a fost publicată la editura PAVCON și face parte din colecția „România sub Asediu”. Poate fi comandată de aici.

Nu am pornit de la premisa că va fi o carte nemaipomenită, nemaivăzută, ceva exatraordinar, dar am din nou un gust amar, care pare că nu mă părăsește în ultima perioadă. De ceva vreme cititul a început să devină o corvoadă și oricât de drag îmi este acest proiect al Blogosferei SF & F, mai că-mi vine să dau cu cărțile de pereți, deși nici pereții și nici cărțile, săracele, n-au nici o vină. Mai ales că le citesc în format electronic.

Proiectul „România sub Asediu” sună foarte frumos în teorie. Are deocamdată 6 volume publicate, 2 despre Focșani, 3 despre București și 1 despre Craiova. Dacă aș fi fost coordonatorul colecției aș fi diversificat orașele.

Volumul de față tratează Focșani, dar avem și ceva acțiune petrecută în București.

Oful meu și buba cea mare este: UNDE ESTE SCIENCE FICTION-UL????

Ca să pui o etichetă e ff ușor, dar din păcate m-am obișnuit ca eticheta să reflecte adevărul. Ori în ultima vreme văd cum o grămadă de cărți marketate și categorisite ca fiind science fiction sunt doar povești (fantasy) magice. N-am nimic împotriva lor, îmi place genul, dar vreau ca etichetarea să fie corectă. Nu știu de ce e rău sau greu să-i spui pe nume: realism magic. De ce e science fiction dacă nu implică decât fiction, dacă partea de știință lipsește cu desăvârșire?

În altă ordine de idei, să fii la al treilea roman publicat și să ai asemenea goluri temporale….. Nici la primul roman nu ar fi permise, dar ce să mai zic?

Concluzia este una singură și e amară: se publică în neștire fără nici un pic de atenție, fără să conteze forma, doar conținutul.

Despre poveste spun că e drăguță, că pleacă de la o premisă interesantă (coborârea zeului egiptean Amon-Ra (în carte este Ymon-Ra) pe pământ sub forma unui om cu cap se pasăre (știu că am văzut un film pe tema asta). Și de aici apar niște fenomene stranii, vezi crăpătura din pământ prin care ies Lemurienii, dispariții și aventuri.

Din păcate cartea este doar o poveste drăguță, stil adolescentin, de genul seriei cu vampiri a Annei Rice, însă aici avem mitologie egipteană.

M-aș aventura s-o recomand copiilor, să zicem peste 12-13 ani, dar sub 16 și tot mi-e teamă că unii mă vor înjura, deoarece bagajul lor de cărți citite până acum poate cuprinde niște clasici science fiction care să le ofere alte așteptări decât poți avea citind autori români.

Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Noaptea lemurienilor, le găsești pe blogurile:

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2018/4/blogosfera-sf-f-noaptea-lemurienilor

https://assassincg.wordpress.com/2018/04/25/blogosfera-sff-florin-giurca-noaptea-lemurienilor/

https://just-other-things.blogspot.co.uk/2018/04/noaptea-lemurienilor-de-florin-giurca.html

Blogosfera SF & F: Choice

By HALONA KEANE

On 21/03/2018

In BLOGOSFERA SF&F, Cărți

Nu pot să încep decât cu niște zicători:

„Dacă te mănâncă undeva, te scarpini”, „Ursul merge, câinii latră” și aia cu prostul se interpretează ca atac la autor. (nu e cazul)

În condițiile în care în ultima vreme cam prea mulți se cred „îndreptățiți” să-și dea cu părerea despre cine poate și cine nu să-și dea cu părerea, iată că proiectul „Blogosfera SF & F” merge mai departe.

Și pentru că nu suntem părtinitori și pentru că știm ce alții nu știu sau aflăm, am decis să încercăm să recenzăm cărți de la toate editurile care publică SF & F românesc.

Să o zic pe aia cu mare e grădina Ta, Doamne și cine m-a pus? Nu, o zic pe aia cu dacă m-a mâncat, m-am scărpinat.

Și acum începe scărpinatul:

Titlul este „Choice”, autoarea este Livia Furia și cartea o puteți cumpăra de aici. În prostia mea cea crasă mă tot așteptam ca titlul să se regăsească în poveste. Dacă citesc un text cu titlul „Făt Frumos din Lacrimă”, mă aștept (și se întâmplă) ca pe parcursul textului să realizez înțelesul titlului, să văd de unde vine. Aș, de unde! Uite că aici logica mea de fier s-a topit toată, că de unde să pricepi de ce cartea se numește „Choice” și nu „Dary” sau „AR DaKan”. Care alegere? Ca să aleg între X și Y trebuie să fiu în cunoștință de cauză și să știu ce înseamnă X, ce înseamnă Y și să iau o decizie, să fac o „alegere”. Am tot sperat că până la final găsesc care a fost momentul de cumpănă, dar, dacă sunt pus în fața faptului împlinit se mai cheamă că a fost alegerea mea? Eu zic că nu. A și faza servită pe final că pe animăluț îl cheamă „Choice” și de aici titlul, nu o înghit nici cu tone de ciocolată.

Mai departe: trecând peste titlul în engleză (sincer, cred că a fost pus doar pentru că e „cool”, pentru că „dă bine la public”), deschid cartea și încep să citesc. Primele pagini nu-s chiar rele, din punct de vedere al scriiturii în sine, dar…

1) Intru direct în brânză, pe sistemul am dat cep la burduf și începe să curgă, dau peste un amalgam de personaje. Nu sună deloc bine cuvântul ăsta, „personaje”, mai degrabă niște NPC (Non Playing Character – care sunt acolo doar ca să ajute personajul principal să meargă mai departe în poveste). Și după ce că dau peste ele tam-nesam, le mai cheamă și ca-n turnul din Babel. Sunt pur și simplu niște cartoane cu etichete: Darla Marinka, Dary, Regina, Maria, Ioana, Berca, Sebastian, Furio (ăsta e avatarul autoarei?), AR DaKan (ăsta cel puțin parcă e din jocurile video ale anilor 1980, pe vremea când băgam caseta în casetofon și așteptam juma de oră să se încarce SABOTEUR. Și amărâtul mai e și bătăuș profesionist – un fel de filmele cu „cichi chan”, îi sare capsa imediat). Dar de unde vin personajele astea, cu ce se ocupă ele, care e rolul lor prin poveste? Pe lângă inconsistența numelor care m-a lovit destul de rău, avem

2) Lumea în care se desfășoară cartea, universul, nu este deloc conturat (ă): nici spus că ne aflăm pe planeta Pământ în anul 4500 î.e.n. după ce marele cataclism a deschis liniile temporale, nici sugerat prin decoruri (este un exemplu!!! cartea nu-ți dă nici un indiciu de nici un fel despre când și unde se petrece acțiunea). Și nici că am aflat care e șpilul, cum funcționează lumea asta (da, Sandra, știu, nu trebuie să-i dai cititorului mură-n gură, trebuie să-și pună capul la contribuție. Contribuție la ce? Că dacă-mi închipui eu cam cum era, fără ca tu autor să trasezi niște linii, să suferezi ceva, păi cred că încep să am o contribuție la poveste).

3) Opaaaa, apar și extratereștrii. Primul pe numele lui Sebaahn, e un fel de nu știu ce, care are blăniță roșie, lăbuță de veveriță, se frământă ca un pisoi, are urechiușe și năsuc și mustăți și moare după ce-ți împlinește un gând pe care doar l-ai gândit, nu l-ai aprofundat, era și el pe acolo, ca o părere (ce ziceam că nu e alegerea mea?). Sincer, eu mi l-am închipuit cam de mărimea unui gușter, deși în carte i se spune nevăstuică. Aaa și e foarte prietenos, că se aleargă cu Ioana, care este o fetiță de nici 5 anișori, nepoata lui Dary, personajul principal (deși sunt ferm convinsă că avem două personaje principale, un cuplu format din Dary și AR DaKan).

4) Abundența de termeni preluați din limba engleză și traduși corect, dar folosiți într-un context tâmpit, mi-a scos peri albi. Exemple:

a) „… mi-am luat un pahar cu lapte și câteva prăjituri dintr-o cutie rătăcită pe dulap” – cine ține prăjiturile într-o cutie rătăcită pe dulap??? Ce prăjituri sunt alea? Negrese pe post de bolovani ca să ai muniție de spart capul ~~boului masochist~~ cititorului care a mai dat și bani pe cartea ta. Mie mi se pare clar că se referă la englezescul „milk & cookies”, unde doamna hautoare nu știe că „cookies” deși sunt traduse prăjiturele în limbajul IT pot fi și biscuiți și orice altceva dulce pe bază de blat sau cocă.

b) „… vă rog cineva să mă ajute” = somebody help me

5) Construcții de fraze nefericite, nu, de-a dreptul imbecile: „… am simțit cum cobor câțiva cm mai jos”. Aloo, tanti, ia să te văd cum cobori mai sus! Hai, să te văd!

– „arătând spre băiețelul care mi se urcase în cap” – păi dacă a găsit loc? ce să facă și el? s-a urcat unde era mai liber.

6) Obsesia cărții, o expresie: „gesturi maternale”. Maternale, pe bune?????? Da’ „materne” nu ne mai place, nu? Eu când v-am zis că textul ăsta e o traducere proastă din engleză…

Din păcate, dacă nu mă opresc, fac analiză pe text la întreg volumul și ne ia câteva zile să citim un amărât de articol.

Ce găsim în carte? O poveste care putea fi foarte faină. Dacă nu era dată de toate gardurile: avem practic o aventură cu vârcolaci niște fiare pe care numai karateka AR DaKan le poate ucide, a se citi preface în scrum.

Personajele sunt acolo doar de decor, nu evoluează, nu au reacții firești, nu trag învățăminte, nu sunt delimitate: bune și rele. Eu știu că viața nu este în alb și negru, dar totul în nuanțe de gri, poate doar în „Fifty shades of grey”.

Iar finalul este cireașa de pe tort:

„- AR, e totul în regulă? am șoptit, speriat.

S-a întors spre mine, scrășnind. Avea ochi de rubin și miroasea a păcat.”

Înțeleg conceptul de cliffhanger, dar așa? Cum miroase păcatul?

Căutând informații despre câte cărți a mai scris autoarea aflu că „Choice” este al treilea roman publicat, mai are un prim volum dintr-o serie și un roman de sine stătător, iar „Choice” este primul volum al unei trilogii thriller SF.

După ce am citit, am rămas cu o întrebare: unde-s thrillerul și SF-ul?

Recenzia (opinia, părerea) face parte din proiectul Blogosfera SF & F. Ca să citiți și părerile colegilor mei, faceți click pe linkurile de mai jos:

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=840

https://just-other-things.blogspot.co.uk/2018/03/choicechoice-1-de-livia-furia.html

https://readersrepublic.wordpress.com/2018/03/14/recenzie-choice-livia-furia/

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2018/3/blogosfera-sf-f-choice

https://assassincg.wordpress.com/?p=17111

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-choice-livia-furia/

Luna viitoare a venit rândul editurii Pavcon să fie în colimator cu romanul „Noaptea lemurienilor” de Florin Giurcă din cadrul seriei RSA – România sub Asediu.

Blogosfera caută recomandări faine!

By HALONA KEANE

On 14/03/2018

In BLOGOSFERA SF&F, Cărți

Au trecut cam multe luni de când am citit o carte care să nu ne dezamăgească și am vrea să schimbăm asta. Tradițional, zilele astea urma să apară un sondaj cu titlurile care vor ieși pe piață la Final Frontier, dar ne-am dori ca în aprilie să nu mai riscăm cu o carte nouă. De aceea, avem nevoie de ajutorul vostru.

Mai exact, vom adăuga în sondaj și o serie de titluri mai vechi, din care să putem alege cărțile pentru aprilie, mai și iunie. Aceste titluri le puteți propune voi într-un comentariu până sâmbătă, inclusiv. Recomandările trebuie să respecte următoarele condiții:
– cartea trebuie să fie din zona SF&F și să fie semnată de un autor român
– cartea trebuie să fi apărut pe piață după 15 martie 2017
– cartea trebuie să poată fi ușor de achiziționat (am prefera să o putem comanda online, dar dacă se găsește la Final Frontier 2018 e suficient de bine)
– cartea trebuie să fie ori de sine stătătoare, ori primul volum al unei serii.
– trebuie să fie un titlu care să vă fi plăcut atât de mult încât să aveți încredere că nu vom fi dezamăgiți. Nu zic să ne dea pe spate, dar măcar să nu ne facă să ne regretăm timpul și nervii. Vrem o carte „citibilă”.

PS: e ok să ne recomandați și propria carte, dar țineți cont de faptul că va veni după un lung șir de dezamăgiri, deci probabil răbdarea și îngăduința noastră vor fi mult, mult mai puține decât în mod normal. Dacă vă doriți doar feedback pe text, nu e momentul.

Blogosfera SF & F: Povești din umbră

By HALONA KEANE

On 20/12/2017

In BLOGOSFERA SF&F, Cărți

Antologia „Povești din umbră” coordonată de Bogdan Hrib și apărută la editura Tritonic, în colecția LIT reunește 7 povestiri scrise de 7 autori aflați la început de drum. Dintre cei 7 doar Ștefan D. Guță mai are povești în alte antologii sau în Gazeta SF. Deci prospături. Volumul poate fi achiziționat de aici.

Ceea ce vreau să transmit foarte clar este următorul lucru: SUSȚIN SCRIITORII ROMÂNI cumpărându-le cărțile și vorbind despre ele. Cu atât mai mult cu cât azi dezbatem un volum colectiv care reunește 7 scriitori tineri, care merită să fie încurajați. Chiar dacă să zicem că ar fi greșit pe undeva, ei sunt la început de drum și nimic din ceea ce este în acest volum nu poate fi de neraparat. Am zis chiar dacă, nu că ar fi așa. Poveștile lor mi-au plăcut mai mult sau mai puțin, după cum vom vedea imediat. Faptul că vorbesc (scriu pe blog) despre o carte înseamnă că am intenția clară de a susține acel autor, nu de a-l îngropa. Chiar dacă spun că acea carte nu mi-a plăcut, nu înseamnă că nu-i voi urmări evoluția autorului respectiv. Nimeni nu s-a născut învățat, deci nici mare scriitor. Toți avem nevoie de un timp de adaptare, de învățare. Cu atât mai mult este salutară implicarea editurilor: NEMIRA, TRITONIC și CRUX în a publica tineri scriitori români, autori necunoscuți publicului larg.

Să începem:

Primul minus pe care l-am observat (e o chestiune personală) este faptul că despre autori se vorbește la finalul volumului, că nu există acea pagină, ca la alte volume colective, despre autor înaintea povestirii sale. Da, știu, editura a considerat că astfel dă o șansă în plus autorilor să fie remarcați prin vocea povestirilor, nu prin cele câteva cuvinte despre fiecare, dar pentru mine personal este un minus, aproape o discriminare.

Prima povestire, cea care deschide volumul se numește „Curaj la borcan” și este scrisă de Teodora Anghel.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la această povestire este profunzimea gândirii Teodorei, care, la numai 17 ani, poate construi o frază de genul „Dacă nu poți recunoaște nici măcar parte din tine, atunci ești foarte prost.”… „Diferența stă în indiferență.” Teodora a reușit să creeze un text pe care l-aș încadra la realism magic. Te poartă printr-o lume pornită din „La țigănci”, trecută prin „Alice în țara minunilor” și ajunge într-un subteran uitat de lumea modernă de deasupra. Bravo, Teodora! Un text cursiv, care, dacă ar fi fost bine editat, ar fi fost perfect. Îndrăznesc să spun că există scriitori români cu ștate vechi care nu se ridică la coerența pe care o are Teodora în această povestire.

A doua povestire, intitulată „Pădurea sufletelor uitate” este scrisă de Alexandra Apețean, o altă elevă de doar 17 ani.

O reinterpretare modernă a basmelor despre iele. Mi-aș fi dorit să fie puțin mai dark și cu o luptă mai accentuată a personajului principal, dar mi-a plăcut mult și îmi doresc să citesc și alte texte ale tinerei autoare.

A treia povestire se numește „Santinela” și este scrisă de tânărul Alexandru Balaci.

O povestire interesantă, dar care, după părerea mea, nu tratează subiectul volumului. Mi-aș fi dorit o mai bună construcție a frazei și o prezentare mai clară a personajelor și a legăturii dintre ele. Textul mi se pare încâlcit și după vreo trei-patru pagini de monolog interior am fost nevoită să revin la primul rând al povestirii pentru ca să înțeleg cine este personajul principal. Sunt multe greșeli de punctuație și construcții nefericite, precum: „… după prima creangă venea stâlpul, o pauză mai lungă, o altă creangă orizontală(,) după care urma trunchiul ei, vertical, …”. Nu-mi închipui că creanga are trunchi. Și nu mai pomenesc despre limbajul foarte trivial.

A patra povestire, „Umbra vraciului”, de Mădălina Căpraru.

O povestire interesantă și stranie la care mi-a plăcut foarte mult alternarea ceor două realități. Mă văd nevoită să repet că mi-aș dori mai multă grijă la construcția frazei.

A cincea povestire, „Captivi destinului”, de Rebeca G. Cojocaru.

Cea mai scurtă povestire din volum, însă cu un substrat adânc, care mi-a plăcut mult. Mai multă atenție la descrieri, se poate crea confuzia obiectelor: „Casa este de un maro închis, o culoare stinsă și trecută prin multe furtuni și ploi, cu scrijelituri și geamuri sparte.” Casa are scrijelituri și geamuri sparte, nu este.

A șasea povestire, „În umbra lui Anubis”, scrisă de Ștefan D. Guță.

Hmmm, un text pe gustul meu: Egipt, piramide, aventură, zei și umbre. Este o povestire bine închegată, cursivă, se citește ușor și repede.

Și povestirea care încheie volumul,„Cântecul umbrelor” de Diana Tujan.

Este un text frumos, cursiv, care dezbate tema universală a fricii copiilor de monștri ascunși pe sub pat sau pe te miri unde. Dar, pentru că sunt copii, se bucură de orice tovarăș de joacă, chiar și de o umbră. O poveste cu și despre muzicieni și umbre.

Deși volumul se numește „Povești din umbră”, nu conține texte de groază, ci texte pline de iubire de toate felurile: de copii, de părinți, de iubite și iubiți, o iubire rea, violentă, iubirea mistuitoare pentru jumătatea cealaltă.

Are nevoie de o „periere” în sensul corecturii textelor din punct de vedere al punctuației și al exprimării, pe ici, pe colo. Ca o părere generală este un volum bun, care reunește 7 începători cărora le acord șanse mari să devină scriitori cu drepturi depline. Ca orice început de drum este poticnit, dar merge în direcția corectă și asta mă face să recomand cartea absolut tuturor celor care citesc beletristică. Nu o încadrez în nici un gen anume, deși textele sunt unele de tip basm, altele o întrepătrundere între momente diferite ale realității.

Această recenzie face parte din proiectul Blogosfera SF & F, care, iată aniversează un an de existență.

Ca să citiți și părerile colegilor mei, faceți click pe linkurile de mai jos:

https://assassincg.wordpress.com/?p=16876

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=810

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-povesti-din-umbra/

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2017/12/blogosfera-sf-f-povesti-din-umbra

În luna ianuarie 2018 va veni rândul antologiei intitulată „Povești SF”, publicată de editura BERG. Eu nu voi participa la ediția respectivă.

Blogosfera SF & F: Noaptea in oras fara parinti – Danut Ungureanu

By HALONA KEANE

On 08/11/2017

In BLOGOSFERA SF&F, Cărți

Și pentru că toate festivalurile de literatură din România, care, culmea, s-au ținut prin septembrie, adică Romcon, Antares Fest și Sci Fi Fest l-au avut pe post de câștigător al locului întâi pe Dănuț Ungureanu cu al său roman cyberpunk „Noaptea în oraș fără părinți”, blogosfera nu putea să stea cu mâinile în sân (oare de ce???) și s-a hotărât să disece acest roman în luna Noiembrie.

Cum mai citisem „Ziliconda”, o parodie a societății contemporane românești, pe care am devorat-o și văzând că este un roman cyberpunk, am dat înainte cu tupeu, vorba cântecului și m-am apucat de citit.

Încă de la primele pagini am gândit un singur lucru „ăsta da manual de scriere creativă”. Până la un moment dat la care au început să mă agaseze cuvintele obsesiv repetative „cente”, „ceață de viață” sau „ceață de cifre”.

Lumea descrisă în romanul apărut la editura Fusion 21, care poate fi comandat de aici, este una care mi s-a părut a fi în interiorul unui computer, iar Faraon mi se pare utilizatorul de zi cu zi. Având în vedere că lumea în care trăim este una destul de bine ancorată în internet și cu nșpe mii de aplicații, am perceput romanul lui Dănuț Ungureanu ca fiind o metaforă la lumea reală. Are cuvinte inventate care se potrivesc perfect în noua lume creată, însă lumea nu pare veridică, pare mai degrabă un decor de carton, întocmai ca la teatrul de păpuși. Și tot ca la teatrul de păpuși sunt și personajele, pe care nu le pot înțelege ce motivație au ca să acționeze într-un sens sau altul.

Partea proastă a cărții este faptul că se lungește și se tot lungește, ca o zi de post și că mi-a pierdut interesul. Acțiunea nu este greu de urmărit sau de înțeles, dar este ascunsă sub o ploaie meteoritică de cuvinte care nu-și au rostul.

M-am plictisit, mi-a fost greu să o citesc toată, așa că am citit două dintre cele trei părți și câteva pagini de la final.

Are capitole foarte scurte, cum n-am crezut că voi vedea în literatura română (am citit o carte în engleză care are 35 de capitole, unul dintre ele de o pagină).

Mi se pare fatidic și în același timp tipic românesc, să ai o idee bună și s-o dai de gard, că nu știi cum s-o aduci din condei ca să iasă ceva frumos. Nu, dacă aveam eu ideea asta nu scriam mai bine, dar eu nu sunt scriitoare, eu sunt un simplu cititor. Adevărul este că sunt dezamăgită și că am un gust amar, că mă așteptam la ceva super, extra, nemaipomenit de frumos și am găsit un talmeș balmeș de idei:

cine este Faraon? utilizatorul computerului de toate zilele

cine este LOD (Lob Delicvent) – un virus

cine este Leni? Un fișier copil căruia un virus i-a infectat părintele (pe Tati Spector) care a fost șters de utilizator cu ajutorul unui soft de curățare.

Care este miza cărții? Călătoria lui Leni pentru a-și aduce părintele înapoi – în traducere fișierul copil nu poate exista fără părinte și atunci trebuie găsită o cale prin care părintele să poată fi curățat și readus în stare de funcționare, însă, din cauza virusului, nu va mai fi fișierul care era înainte de a fi șters.

Am căutat să descifrez sensul numelor personajelor și n-am ajuns la nici o concluzie: Leni, Faraon, Nimeni, Chanu Balai, Tati Spector, Werner, Tito, Ram, Valiant, Utarov, Jalabier, etc.

Și spre final avem și o scenă explicită de sex: de ce? E scrisă cumva pentru cei considerați a fi geek, despre care se crede că n-au parte de sex și li se oferă o mostră de cum poate fi? Este o dorință a autorului de a demonstra cât de viril este și că poate produce unei femei șase orgasme? Să mai pomenesc despre cele 12 limbi? Sunt obișnuită ca cifrele, numele, locurile dintr-o carte să aibă o semnificație. Aici pauză: creierul meu nu găsește nici o legătură cu acțiunea și nici nu identific simbolistica.

Concluzia: Ideea de a scrie o carte despre lumea contemporană văzută ca interiorul unui computer, cu memorie RAM, cu partea de hardware, dar și de software este una ff bună mare păcat că execuția nu doar că lasă de dorit, dar este extrem de foarte proastă.

De ce a luat cartea asta atâtea premii? Oare pentru că cine nu înțelege consideră că este atât de genială încât e mai presus de înțelegerea unui om obișnuit? Iar facem pe zeii? Adică nu scriem pentru cititori? Scriem pentru exegeți?

Dacă se inventează vreodată premiile blogosferei, echivalentul zmeurei de aur, cartea asta o va câștiga cu prisosință, că tot are premii la activ.

Și nu, asta nu înseamnă că nu voi mai citi niciodată ceva scris de Dănuț Ungureanu, înseamnă doar că m-a păcălit o copertă frumoasă, că mi s-a părut interesant ceea ce scria pe ultima copertă și că sunt dezamăgită.

Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&f. Părerile colegilor mei le puteți citi aici:

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=9941

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=788

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2017/11/blogosfera-sf-f-noaptea-in-oras-fara-parinti

https://assassincg.wordpress.com/?p=16756

https://just-other-things.blogspot.co.uk/2017/11/noaptea-in-oras-fara-parinti-de-danut.html

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-noaptea-in-oras-fara-parinti-danut-ungureanu

Următoarea recenzie va fi publicată pe 22 noiembrie și va avea ca subiect proaspăt debutatul și publicatul Florin Stanciu cu al său „Omnium”.

Blogosfera SF&F: Tenebre. Cazul Laura – Daniel Timariu

By HALONA KEANE

On 14/06/2017

In BLOGOSFERA SF&F, Cărți

Și uite că a venit și rândul lui Daniel Timariu să intre în colimator. Chiar mă bucur că am ajuns și la el.

Volumul de azi nu este un debut literar, deoarece Daniel a mai publicat anul trecut două volume de povestiri, unul SF și unul polițist.

Romanul de față este unul care are puțin din toate: este fără doar și poate o acțiune polițistă, dar într-un decor demn de un film thriller cu personaje adunate din toate mitologiile (satiri, vampiri, pricolici, iele, gnomi, căpcăuni, demoni, etc).

Cartea a fost publicată de editura Tritonic și poate fi cumpărată de aici.

Dacă spun că mi-a plăcut mult acest volum, este prea puțin.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, este că Daniel Timariu i se alătură lui Lucian Dragoș Bogdan și reușește să scrie un roman fantastic localizat în România, cu personaje fantastice din folclorul românesc, care pot fi ușor recunoscute.

Este un roman relativ scurt, are doar 230 de pagini, însă l-am citit dintr-o suflare. Este bine construit, îmi place lumea descrisă, bine conturată. Are capitole multe, dar scurte și poate fi citit ușor și repede. Fiecare capitol introduce în scenă alte personaje (la început) și construiește ușor, ușor acțiunea.

Acțiunea se petrece în Timișoara, orașul de baștină al autorului, însă personajul principal, detectivul particular Alexandru Teodor Anghel – Alex, pentru prieteni și clienți – pendulează între lumea reală și lumea tenebrelor.

Detectivul nostru nu duce o existență roz, când este contactat de Laura, moarta – vie și rugat să-i găsească pe frații Wiessmuller, stăpânii ei. Un mort – viu este legat de stăpânul său și dacă acesta dispare, mortul – viu se va descompune. Așa că Laura îi dă detectivului nostru, trei zile să-i găsească stăpânii, în încercarea de a rămâne în viață.

Și uite așa am început să pătrund în lumea Tenebrelor, care se suprapune, uneori perfect, peste lumea reală, imagine care mi-a adus aminte de cărțile din seria „Harry Potter” scrisă de J.K. Rowling.

Evident, ca în orice roman polițist, pe măsură ce parcurgi povestea lucrurile se complică, apar detalii și personaje. Și cum nu se putea ca eroul nostru să umble așa, de unul singur, prin lumea complexă și complicată a tenebrelor, a reușit să-și găsească un partener de nădejde în persoana câinelui Qiqirn, care, nu e ca orice câine, ci unul vorbitor și simțitor.

Aș povesti multe, dar vreau să vă las plăcerea să lecturați acest volum. Voi spune doar atât: nici cu gândul nu gândeam la întorsătura de situație care apare spre final. Și ce final!

Mă bucur că voi mai avea parte să călătoresc în lumea tenebrelor lui Daniel Timariu, tot așa cum abia aștept să pun mâna pe volumul al doilea din seria „Vagabond” a lui Lucian Dragoș Bogdan.

Însă ceea ce mă mulțumește sufletește cel mai mult, este că DA, SE POATE! Avem literatură fantastică de calitate, cu personaje cu nume românești, cu acțiune petrecută în România.

Felicitări autorilor!

Totuși, nu pot să închei fără a vă da un mic citat din carte, este descrierea unor demoni: „Doi bărbați de o culoare ce părea neagră, dar de fapt era de un purpuriu închis, cu coadă cu vârf ascuțit, cu cornițe de abanos și cu ochi înfiorător de incandescenți.” Recunosc, „cornițe” a fost cireașa de pe tort.

Această opinie este strict personală și face parte din proiectul „Blogosfera SF & F”. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. În luna iunie vom avea o a doua recenzie (opinie), miercurea viitoare, pe 21 iunie, al cărei subiect este „Epoca inocenței” de Adrian Mihalțianu.

Până atunci vă invit să citiți și opiniile colegilor aici:

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=692

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=7051

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/06/blogosfera-sf-f-tenebre-cazul-laura.html

Blogosfera SF&F: Daniel Timariu – Tenebre. Cazul Laura

http://www.iuliaalbota.ro/r/p/45/Blogosfera_SFF_Tenebre_Cazul_Laura_-_Daniel_Timariu

Blogosfera SF&F: Inima dragonului – Mircea M. Tara

By HALONA KEANE

On 10/05/2017

In BLOGOSFERA SF&F, Cărți

Încă o ediție a Blogosferei SF&F, care dezbate de astă dată cartea fantasy „Inima dragonului” scrisă de Mircea M. Țara. Acest volum este unul de debut, publicat de editura Crux. Îl puteți cumpăra de aici.

De data asta, o să spun așa: OMG, OMG, OMG, am harta lumii din carte!!!! yessssssss…. ceea ce-mi aduce aminte cu drag de pozele din cărțile scrise de Jules Verne, Ion Creangă, pe care le-am citit în copilărie.

Mircea M. Țara se află, după cum scriam mai sus, la prima carte publicată, tocmai de aceea nu are încă un stil clar definit. Volumul său de debut este o poveste deopotrivă pentru copii și adulți, cu o lume de basm desprinsă parcă din ținuturile gheții imaginate de Hans Christian Andersen, dar cu personaje medievale, gen Tolkien.

N-am înțeles niciodată de ce lumile fantasy tebuie să aibă o structură socială medievală, de ce nu putem depăși acest moment (uite Harry Potter, acolo se poate trăi cu magia în zilele noastre).

Cartea este fluidă, se poate citi foarte ușor, are personaje carismatice care-ți vor deveni repede simpatice sau, dimpotrivă, antipatice. Este adevărat că mi s-a părut puțin prea descriptivă, prea detaliată, ca și cum ar lua puțin din misterul locului, dar per total este o poveste frumoasă și nu, nu este pentru adormit copiii.

Nlithia este un ținut muntos, străjuit de prăpăstii, cu un singur drum de acces. Nisal este capitala ținutului și un paradis al magiei și artei.

Deși mi s-a părut a fi un basm plin de clișee: eroul nostru nu e chiar erou de la primele rânduri, e un hoț de buzunare cu talent muzical; are prieteni care-l ajută pe parcursul călătoriei (cum era cu Harap Alb?) și mai beneficiază și de ajutor supranatural (dragonul) avem parte de o călătorie frumoasă printr-un ținut superb populat de rase și animale fantastice.

Vă invit așadar la o plimbare prin ținuturi magice alături de personaje care parcurg un traseu greu de la prima până la ultima pagină.

Părerile colegilor mei le puteți afla aici:

https://catharsiswriting.wordpress.com/2017/05/10/blogosfera-sff-inima-dragonului-m-m-tara

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=658

http://just-other-things.blogspot.co.uk/2017/05/inima-dragonuluinlithia-1-de-mircea-tara.html

http://wp.me/pXmW8-4el

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/05/blogosfera-sf-f-inima-dragonului.html

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-inima-dragonului-m-m-tara

http://wp.me/pz4D9-2Ei

În luna iunie vom avea parte de două recenzii în cadrul Blogosferei SF&F: Daniel Timariu – „Tenebre” pe 7 iunie și o săptămână mai târziu, pe 14 iunie, vom publica recenzia debutului „Epoca inocenței” de Adrian Mihălțianu.

Nu uitați de concursul ce va fi lansat mâine, cu premiu cartea „Inima dragonului”!

Blogosfera SF&F: Arhitectii sperantei – Alexandru Lamba

By HALONA KEANE

On 12/04/2017

In BLOGOSFERA SF&F, Cărți

Nu mai are rost să scriu la a câta ediție a Blogosferei SF & F ne aflăm, e destul că o facem lună de lună, în a doua miercuri.

De data aceasta nu este un debut literar și în colimator a intrat Alexandru Lamba cu al său al doilea volum, intitulat „Arhitecții speranței” apărut la editura Tritonic nu demult.

Știam la ce să mă aștept când a fost votată această carte în cadrul proiectului, pentru că l-am ascultat pe Alex citindu-și povestirile în cadrul cenaclului „Prospect Art”, i-am citit povestirile din CPSF, Anticipația, articolele din Gazeta SF al cărei redactor șef este și pentru că citisem deja volumul lui de debut, „Sub steaua infraroșie”, despre care puteți afla mai multe aici.

Dacă spun că această carte este pur și simplu superbă o să spuneți „wow, ce recenzie”, așa că dați-mi voie să detaliez.

Primele rânduri sună așa: „Voi fi acolo. Voi respira același aer cu ea și o voi privi din spate. O singură dată. Fără ca ea să știe. Apoi o voi lăsa să piară. Căci orice alt gest ar avea repercursiuni incalculabile pentru univers.”

De aici mintea mea începe să întrebe: el va fi acolo cu ea. Bine, dar de ce o va privi doar din spate și doar o singură dată? Și cum adică o va lăsa apoi să piară? Ce gest? ce repercursiuni? Aceste cuvinte pentru mine au fost destul ca să dau pagină după pagină, să trăiesc intens toată această poveste de dragoste.

Personajele principale sunt cei doi prieteni, Gregory și Carl, iar primul trăiește (oare?) o frumoasă poveste de fragoste cu „cea perfectă”. Mai avem o poveste secundară de dragoste între Carl și Jessica.

Și apoi începe povestea, care se desfășoară undeva în Berlin (o variantă futuristă a Berlinului) prin secolul 24, când la mare modă sunt călătoriile în timp, însă se încurajează călătoriile în trecut, nu cele în viitor. De ce? Păi e foarte simplu: există o limită de minimum 250 de ani, adică nu poți călători în timp mai devreme de 250 de ani în nici un sens, o simplă măsură de precauție, pentru ca să nu-i vină cuiva ideea să-și caute bunicul și să nu-l mai lase să se însoare cu bunica, etc. Ideea este că toate aceste călătorii se fac în cadrul unor „buzunare temporale”, așa asigurându-se că nici un călător nu poate interveni asupra perioadei de timp în care se află. Plus că există niște legi pe acolo, care prevăd niște pedepse foarte urâte (pierderea totală a memoriei) pentru cei care încearcă să altereze realitatea în care călătoresc.

Eroii noștri se trezesc într-o dimineață, într-o casă, habar n-au cine sunt, cum îi cheamă, ce fac. Au niște dureri de cap ca de la o mahmureală bună și încep să caute indicii. Așa află că sunt în Berlin, că bărbații sunt localnici, Jessica e australiancă și pornesc spre ceea ce pare a fi locul în care lucrează ei „Agenția”. Și firul poveștii se împletește cu trecutul, dezvăluindu-ne, treptat, tot ceea ce au făcut protagoniștii și cum au ajuns în această situație.

Evident că nu stau să povestesc cartea, vă spun doar atât: are călătorii în timp, spionaj (chiar și industrial), suspans berechet, știință cât cuprinde explicată pe limba unui neavizat și merită citită până la ultima literă. Are niște povești de dragoste care se împletesc foarte bine cu restul acțiunii, personajele sunt bine definite, le poți vizualiza cu ochii minții. Citind despre cum se fac călătoriile în timp, m-am simțit ca-n Star Gate. Citind despre „cea perfectă” m-am simțit ca-n „Memoriile unei gheișe”, scena în care copila fugară stă pe pod și-și întâlnește viitorul protector și mai apoi soț.

Fraza care mi-a plăcut cel mai mult, dar care m-a și pus pe gânduri este următoarea: „Singură, bunătatea nu este suficientă pentru a guverna destinele lumii!”

Un lucru inedit pe care-l face Alex în acest volum este să ne ofere nu mai puțin de trei finaluri. Nu, nu sunt finaluri alternative. Depinde de cititor unde vrea să se oprească, dar eu vă recomand așa:

NU CITIȚI CE SCRIE PE COPERA A 4-A!!!! Deși eu fac asta tot timpul, nu mi s-a părut incitantă, ci că dă cu spoilere.
CITIȚI FIECARE LITERĂ, PÂNĂ LA ULTIMA. Merită cu prisosință.

Și știti că orice poveste are un twist, nu? E, să vă aud părerile despre acest twist, că pe mine m-a făcut să plâng, m-a făcut să-i zic vreo două autorului (ceea ce vă încurajez să faceți: spuneți-i părerea voastră despre text și așa va ști și el dacă a scris bine, mai puțin bine, etc). Orice părere contează!

Cartea poate fi găsită la editura Tritonic, care a publicat-o. Editura Tritonic are o librărie în București, în cadrul facultății de sociologie, pe Schitu Măgureanu (Cișmigiu, central, nu ratați!).

Această recenzie face parte din proiectul Blogosfera SF&F, care publică impresii de lectură în fiecare a doua miercuri din lună, la ora 10.

Părerile colegilor mei le puteți afla aici:

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=4729

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/04/blogosfera-sf-f-arhitectii-sperantei.html

http://wp.me/pXmW8-4cG

http://wp.me/pz4D9-2CT

http://iuliaalbota.ro/r/p/42/Blogosfera_SFF_Arhitecii_speranei_-_Alexandru_Lamba

Blogosfera SF & F: Florin Purluca – „Cum sa fabrici un semizeu”

By HALONA KEANE

On 19/02/2017

In BLOGOSFERA SF&F, Cărți

Iată-ne ajunși la cea de-a doua carte recenzată în cadrul proiectului „Blogosfera SF & F”. Chiar dacă am ales tot un debutant, de data aceasta nu avem un roman, ci o nuvelă.

Deși are doar 150 de pagini se încadrează perfect în ceea ce eu numesc SF de explorare, deoarece avem de-a face cu o lume în care omenirea s-a mutat pe o altă planetă similară cu Pământul.

Editura Tritonic a început să publice autori români debutanți pe bandă rulantă, ceea ce nu e rău deloc, ba, dimpotrivă, aduce un suflu nou în cadrul colecțiilor de carte.

Florin Purluca a fost debutat în colecția Sci-Fi cu un text clasic, aș putea spune: omul de știință pleacă în spațiu, pe o planetă similară cu Pământul și o colonizează. Cartea „Cum să fabrici un semizeu” poate fi comandată de pe site-ul editurii.

Romanul de debut al lui Purluca este un military fiction cu androizi vegetali. O nișă cu totul nouă pentru mine în SF (deși am avut romanul „Vegetal” scris de Dănuț Ungureanu și Marian Truță și publicat de Nemira, nu se axează pe o poveste similară).

Cartea merită citită de către toți cei ce vor o aventură printre plante pe o planetă foarte îndepărtată, dar similară cu Pământul. Tehnologia prezentată nu este grea de înțeles sau poate fi ignorată, ea nefiind vitală pentru poveste.

Se citește repede, este fluidă și NU este doar pentru cunoscători.

Alte păreri la:

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2017/02/blogosfera-sf-f-cum-sa-fabrici-un-semizeu.html

Blogosfera SF & F: Alex Cuc – Colti Lungi

By HALONA KEANE

On 11/01/2017

In BLOGOSFERA SF&F, Cărți

Ei bine, am ajuns la a doua carte recenzată în cadrul proiectului „Blogosfera SF & F”.

Din păcate această carte nu doar că nu este pe gustul meu, dar m-a plictisit teribil. Deși scriitura este fluidă, subiectul nu m-a atras deloc, nu m-a convins, nu m-a făcut să dau pagină după pagină pentru a afla ce se întâmplă mai departe. Am citit-o, dar doar pentru că trebuia. Nici măcar nu vreau s-o văd în bibliotecă. (aviz amatorilor: care o vreți, strigați)

Citind si sesizând o grămadă de greșeli, de genul celor care se fac atunci când cartea este tradusă din limba engleză (exemplu: Luați casa! – Cease that house! – unde să o ia? în spate ca melcul?) și ajungând și eu pe pagina editurii All, cea care a publicat-o și de unde o puteți cumpăra, am citit un comentariu foarte interesant, de la un domn care a spus că a recitit cartea și în varianta în limba română, așa că îmi explic acum de unde vin toate acele inversiuni de frază și alegeri nefericite de cuvinte.

Și că tot veni vorba despre pagina editurii All, acolo puteți găsi și un fragment, primele 20 de pagini din carte pe care le puteți citi înainte să o cumpărați: http://www.all.ro/assets/books_files/2016/11/09/colti_lungi-20pp.pdf.

Și că tot eram la partea de început, încadrarea ca roman fantasy mi se pare cel puțin hilară. Eu știu că tot ce gândește mintea umană se numește fantezie, dar de aici și până la roman fantasy avem cale lungă de bătut. După părerea mea este un realism cu elemente magice. Încă un lucru și cu asta termin: dacă citiți coperta a patra e ca și cum ați fi citit cartea. Niciodată nu mi s-a întâmplat așa ceva, ba din contră, citind ultima copertă și chiar finalul, întotdeauna am fost incitată să văd cum s-au desfășurat lucrurile până acolo.

Din câte am găsit eu până acum, numele triburilor sunt inventate, în afară de Kayapo. Quechua se numesc toți băștinașii descendenți din vechiile populații inca, maya. Kurupuri este un nume de sorginte hindusă. Expresiile de genul: „Nu ne plac maimuțele pe-aici! Ia urcă înapoi în copac, de unde-ai venit!” sunt ofense aduse populației de culoare neagră, nu indienilor. Sendero înseamnă cale, nu șarpe, kuyamara este un arbore și un trib din sud-estul Australiei, Karago este un nume de origine kenyană, nu înseamnă Colți – Lungi. Însăși masca minune arată de origine africană, nu indiană.

Nu caut nod în papură și scriitorul are dreptul să facă ce vrea în textul lui, dar așa o amestecătură de pe tot globul pe care s-o plasezi într-un Amazon cu legende despre căpetenii de trib nemuritoare și un botanist francez rătăcit, de asemenea nemuritor mi se pare aiurea și fără rost. Cum fără rost este partea din capitolul 16 în care ni se poveștește despre copilăria Grădinarului și cum a ajuns el în junglă. Lucru care n-are absolut nici o importanță pentru acțiunea din carte.

Toată povestea este despre lupta indienilor amazonieni cu omul alb, cel rău, care taie pădurea și care n-are respect pentru natură.Un subiect deloc nou și absolut tratat ca o cizmă. Știu de la lansarea cărții (cu mare tam-tam la Gaudeamus) că autorul, Alex Cuc, a crescut în Africa și că ar fi vrut ca această carte să tragă un semnal de alarmă pentru distrugerea naturii de către om. Nu i-a reușit deloc și cred că mi-ar fi plăcut mai mult povestea dacă ar fi fost plasată în Africa, teritoriu pe care-l cunoaște atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere al oamenilor, tradițiilor și obiceiurilor. Acest amalgam care a ieșit este neconvingător și degeaba. E ca aia cu două bucătărese strică ciorba sau copilul cu două moașe rămâne cu buricul netăiat.

Cine a citit cărți de genul: „Colț – Alb” (Jack London), „Winnetou” (Karl May), „Ultimul Mohican” ( James Fenimore Cooper) este pe deplin familiarizat cu lupta dintre populațiile băștinșe și omul alb, cuceritor, dar lipsit de respect pentru natură și tradiții. Cine a citit „800 de leghe pe Amazon” (Jules Verne) este familiarizat cu jungla amazoniană și cu oamenii locurilor, cine a citit „Ne vom întoarce în Muribecca” are parte de o descriere atât a oamenilor care trăiesc în junglă, cât și a celor din orașele limitrofe. Poate toate aceste cărți enumerate au făcut ca romanul lui Alex nu doar să nu mă impresioneze, dar să nu-mi placă. Pentru că nu a avut sare și piper, nu a avut acel je ne sais quoi care să mă atragă.

Pentru mine a fost o totală pierdere de timp și cel puțin în ultimii ani nu mi-a fost dat să citesc așa ceva.

Singura recomandare pe care o pot face este ca autorul să scrie despre lucruri pe care le cunoaște foarte bine. Chiar dacă intenția lui a fost bună și chiar onorabilă, rezultatul lasă de dorit foarte mult. Plus că are nevoie mare de o a doua ediție din care să dispară repetițiile (cele făcute aiurea, nu cele ale textului) și formulările ambigue de genul „De obicei, liderul oricărei haite, cete sau turme era cea mai mare și mai puternică dintre fiare, animalul care le făcuse pe toate celelalte, prin supunere, să tremure de frică.” Cum adică le făcuse prin supunere să tremure de frică????

„Până să decidă să-și facă drum în susul râului, triburile erau deja la picior, în vreme ce canoele se odihneau în apă.” Triburile erau la picior? La piciorul cui? Poate războincii o luaseră deja la picior, în vreme ce canoele se odihneau în apă.

Pentru alte păreri, vizitați și blogurile colegilor:

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro/201

https://fansf.wordpress.com/?p=9851

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=3707

https://cumintealasf.wordpress.com/2017/01/11/colti-lungi-alex-cuc/

https://assassincg.wordpress.com/2017/01/11/blogosfera-sff-alex-cuc-colti-lungi-uniunea-triburilor/

7/01/blogosfera-sf-f-colti-lungi.html