Nu mai are rost să scriu la a câta ediție a Blogosferei SF & F ne aflăm, e destul că o facem lună de lună, în a doua miercuri.
De data aceasta nu este un debut literar și în colimator a intrat Alexandru Lamba cu al său al doilea volum, intitulat „Arhitecții speranței” apărut la editura Tritonic nu demult.
Știam la ce să mă aștept când a fost votată această carte în cadrul proiectului, pentru că l-am ascultat pe Alex citindu-și povestirile în cadrul cenaclului „Prospect Art”, i-am citit povestirile din CPSF, Anticipația, articolele din Gazeta SF al cărei redactor șef este și pentru că citisem deja volumul lui de debut, „Sub steaua infraroșie”, despre care puteți afla mai multe aici.
Dacă spun că această carte este pur și simplu superbă o să spuneți „wow, ce recenzie”, așa că dați-mi voie să detaliez.
Primele rânduri sună așa: „Voi fi acolo. Voi respira același aer cu ea și o voi privi din spate. O singură dată. Fără ca ea să știe. Apoi o voi lăsa să piară. Căci orice alt gest ar avea repercursiuni incalculabile pentru univers.”
De aici mintea mea începe să întrebe: el va fi acolo cu ea. Bine, dar de ce o va privi doar din spate și doar o singură dată? Și cum adică o va lăsa apoi să piară? Ce gest? ce repercursiuni? Aceste cuvinte pentru mine au fost destul ca să dau pagină după pagină, să trăiesc intens toată această poveste de dragoste.
Personajele principale sunt cei doi prieteni, Gregory și Carl, iar primul trăiește (oare?) o frumoasă poveste de fragoste cu „cea perfectă”. Mai avem o poveste secundară de dragoste între Carl și Jessica.
Și apoi începe povestea, care se desfășoară undeva în Berlin (o variantă futuristă a Berlinului) prin secolul 24, când la mare modă sunt călătoriile în timp, însă se încurajează călătoriile în trecut, nu cele în viitor. De ce? Păi e foarte simplu: există o limită de minimum 250 de ani, adică nu poți călători în timp mai devreme de 250 de ani în nici un sens, o simplă măsură de precauție, pentru ca să nu-i vină cuiva ideea să-și caute bunicul și să nu-l mai lase să se însoare cu bunica, etc. Ideea este că toate aceste călătorii se fac în cadrul unor „buzunare temporale”, așa asigurându-se că nici un călător nu poate interveni asupra perioadei de timp în care se află. Plus că există niște legi pe acolo, care prevăd niște pedepse foarte urâte (pierderea totală a memoriei) pentru cei care încearcă să altereze realitatea în care călătoresc.
Eroii noștri se trezesc într-o dimineață, într-o casă, habar n-au cine sunt, cum îi cheamă, ce fac. Au niște dureri de cap ca de la o mahmureală bună și încep să caute indicii. Așa află că sunt în Berlin, că bărbații sunt localnici, Jessica e australiancă și pornesc spre ceea ce pare a fi locul în care lucrează ei „Agenția”. Și firul poveștii se împletește cu trecutul, dezvăluindu-ne, treptat, tot ceea ce au făcut protagoniștii și cum au ajuns în această situație.
Evident că nu stau să povestesc cartea, vă spun doar atât: are călătorii în timp, spionaj (chiar și industrial), suspans berechet, știință cât cuprinde explicată pe limba unui neavizat și merită citită până la ultima literă. Are niște povești de dragoste care se împletesc foarte bine cu restul acțiunii, personajele sunt bine definite, le poți vizualiza cu ochii minții. Citind despre cum se fac călătoriile în timp, m-am simțit ca-n Star Gate. Citind despre „cea perfectă” m-am simțit ca-n „Memoriile unei gheișe”, scena în care copila fugară stă pe pod și-și întâlnește viitorul protector și mai apoi soț.
Fraza care mi-a plăcut cel mai mult, dar care m-a și pus pe gânduri este următoarea: „Singură, bunătatea nu este suficientă pentru a guverna destinele lumii!”
Un lucru inedit pe care-l face Alex în acest volum este să ne ofere nu mai puțin de trei finaluri. Nu, nu sunt finaluri alternative. Depinde de cititor unde vrea să se oprească, dar eu vă recomand așa:
- NU CITIȚI CE SCRIE PE COPERA A 4-A!!!! Deși eu fac asta tot timpul, nu mi s-a părut incitantă, ci că dă cu spoilere.
- CITIȚI FIECARE LITERĂ, PÂNĂ LA ULTIMA. Merită cu prisosință.
Și știti că orice poveste are un twist, nu? E, să vă aud părerile despre acest twist, că pe mine m-a făcut să plâng, m-a făcut să-i zic vreo două autorului (ceea ce vă încurajez să faceți: spuneți-i părerea voastră despre text și așa va ști și el dacă a scris bine, mai puțin bine, etc). Orice părere contează!
Cartea poate fi găsită la editura Tritonic, care a publicat-o. Editura Tritonic are o librărie în București, în cadrul facultății de sociologie, pe Schitu Măgureanu (Cișmigiu, central, nu ratați!).
Această recenzie face parte din proiectul Blogosfera SF&F, care publică impresii de lectură în fiecare a doua miercuri din lună, la ora 10.
Părerile colegilor mei le puteți afla aici:
https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=4729
http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/04/blogosfera-sf-f-arhitectii-sperantei.html
http://iuliaalbota.ro/r/p/42/Blogosfera_SFF_Arhitecii_speranei_-_Alexandru_Lamba
