Ei bine, am ajuns la a doua carte recenzată în cadrul proiectului „Blogosfera SF & F”.

Din păcate această carte nu doar că nu este pe gustul meu, dar m-a plictisit teribil. Deși scriitura este fluidă, subiectul nu m-a atras deloc, nu m-a convins, nu m-a făcut să dau pagină după pagină pentru a afla ce se întâmplă mai departe. Am citit-o, dar doar pentru că trebuia. Nici măcar nu vreau s-o văd în bibliotecă. (aviz amatorilor: care o vreți, strigați)

Citind si sesizând o grămadă de greșeli, de genul celor care se fac atunci când cartea este tradusă din limba engleză (exemplu: Luați casa! – Cease that house! – unde să o ia? în spate ca melcul?) și ajungând și eu pe pagina editurii All, cea care a publicat-o și de unde o puteți cumpăra, am citit un comentariu foarte interesant, de la un domn care a spus că a recitit cartea și în varianta în limba română, așa că îmi explic acum de unde vin toate acele inversiuni de frază și alegeri nefericite de cuvinte.

Și că tot veni vorba despre pagina editurii All, acolo puteți găsi și un fragment, primele 20 de pagini din carte pe care le puteți citi înainte să o cumpărați: http://www.all.ro/assets/books_files/2016/11/09/colti_lungi-20pp.pdf.

Și că tot eram la partea de început, încadrarea ca roman fantasy mi se pare cel puțin hilară. Eu știu că tot ce gândește mintea umană se numește fantezie, dar de aici și până la roman fantasy avem cale lungă de bătut. După părerea mea este un realism cu elemente magice. Încă un lucru și cu asta termin: dacă citiți coperta a patra e ca și cum ați fi citit cartea. Niciodată nu mi s-a întâmplat așa ceva, ba din contră, citind ultima copertă și chiar finalul, întotdeauna am fost incitată să văd cum s-au desfășurat lucrurile până acolo.

Din câte am găsit eu până acum, numele triburilor sunt inventate, în afară de Kayapo. Quechua se numesc toți băștinașii descendenți din vechiile populații inca, maya. Kurupuri este un nume de sorginte hindusă. Expresiile de genul: „Nu ne plac maimuțele pe-aici! Ia urcă înapoi în copac, de unde-ai venit!” sunt ofense aduse populației de culoare neagră, nu indienilor. Sendero înseamnă cale, nu șarpe, kuyamara este un arbore și un trib din sud-estul Australiei, Karago este un nume de origine kenyană, nu înseamnă Colți – Lungi. Însăși masca minune arată de origine africană, nu indiană.

Nu caut nod în papură și scriitorul are dreptul să facă ce vrea în textul lui, dar așa o amestecătură de pe tot globul pe care s-o plasezi într-un Amazon cu legende despre căpetenii de trib nemuritoare și un botanist francez rătăcit, de asemenea nemuritor mi se pare aiurea și fără rost. Cum fără rost este partea din capitolul 16 în care ni se poveștește despre copilăria Grădinarului și cum a ajuns el în junglă. Lucru care n-are absolut nici o importanță pentru acțiunea din carte.

Toată povestea este despre lupta indienilor amazonieni cu omul alb, cel rău, care taie pădurea și care n-are respect pentru natură.Un subiect deloc nou și absolut tratat ca o cizmă. Știu de la lansarea cărții (cu mare tam-tam la Gaudeamus) că autorul, Alex Cuc, a crescut în Africa și că ar fi vrut ca această carte să tragă un semnal de alarmă pentru distrugerea naturii de către om. Nu i-a reușit deloc și cred că mi-ar fi plăcut mai mult povestea dacă ar fi fost plasată în Africa, teritoriu pe care-l cunoaște atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere al oamenilor, tradițiilor și obiceiurilor. Acest amalgam care a ieșit este neconvingător și degeaba. E ca aia cu două bucătărese strică ciorba sau copilul cu două moașe rămâne cu buricul netăiat.

Cine a citit cărți de genul: „Colț – Alb” (Jack London), „Winnetou” (Karl May), „Ultimul Mohican” ( James Fenimore Cooper) este pe deplin familiarizat cu lupta dintre populațiile băștinșe și omul alb, cuceritor, dar lipsit de respect pentru natură și tradiții. Cine a citit „800 de leghe pe Amazon” (Jules Verne) este familiarizat cu jungla amazoniană și cu oamenii locurilor, cine a citit „Ne vom întoarce în Muribecca” are parte de o descriere atât a oamenilor care trăiesc în junglă, cât și a celor din orașele limitrofe. Poate toate aceste cărți enumerate au făcut ca romanul lui Alex nu doar să nu mă impresioneze, dar să nu-mi placă. Pentru că nu a avut sare și piper, nu a avut acel je ne sais quoi care să mă atragă.

Pentru mine a fost o totală pierdere de timp și cel puțin în ultimii ani nu mi-a fost dat să citesc așa ceva.

Singura recomandare pe care o pot face este ca autorul să scrie despre lucruri pe care le cunoaște foarte bine. Chiar dacă intenția lui a fost bună și chiar onorabilă, rezultatul lasă de dorit foarte mult. Plus că are nevoie mare de o a doua ediție din care să dispară repetițiile (cele făcute aiurea, nu cele ale textului) și formulările ambigue de genul „De obicei, liderul oricărei haite, cete sau turme era cea mai mare și mai puternică dintre fiare, animalul care le făcuse pe toate celelalte, prin supunere, să tremure de frică.” Cum adică le făcuse prin supunere să tremure de frică????

„Până să decidă să-și facă drum în susul râului, triburile erau deja la picior, în vreme ce canoele se odihneau în apă.” Triburile erau la picior? La piciorul cui? Poate războincii o luaseră deja la picior, în vreme ce canoele se odihneau în apă.

Pentru alte păreri, vizitați și blogurile colegilor:

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro/201

https://fansf.wordpress.com/?p=9851

https://catharsiswriting.wordpress.com/?p=3707

https://cumintealasf.wordpress.com/2017/01/11/colti-lungi-alex-cuc/

https://assassincg.wordpress.com/2017/01/11/blogosfera-sff-alex-cuc-colti-lungi-uniunea-triburilor/

7/01/blogosfera-sf-f-colti-lungi.html