OK, nu seara a fost horror, ci filmele pe care le-am văzut fac parte din genul horror, sau așa se spune.
Fiind două filme, bănuiesc că articolul va fi cam lunguț, dar să vedem.
Primul pe care l-am văzut este MALIGNANT.
Malignant înseamnă:
- evil in nature or effect; malevolent.
- (of a disease) very virulent or infectious.
Da, da, știu că dacă vă spun că ceea ce vedeți în trailer e tot horror-ul din film o să ziceți că sunt eu dusă cu pluta. Este un film care mi-a plăcut fff mult, va avea 4 stele de la mine și vă explic de ce.
Regizorul este nimeni altul decât James Wan. Da, poate numele nu vă spune nimic, o căutare pe prietenul nostru, al tuturor, google, și aflăm că el este un regizor australian, care a regizat Insidious (2010), The Conjuring (2013) and Fast & Furious 7 . Omul ăsta a creat lumea din The Conjuring. Are 14 premii și 13 nominalizări. El a regizat filmele SAW, Annabelle, Lights out, The Nun (Jizas, încă mai am fața aia în fața ochilor după atâția ani) și dacă-i verificați pagina de imdb sper să fiți la fel de fericiți ca mine că vine și Nun2. El este regizorul pentru Salem’s Lot al lui Stephen King. Ce să mai, toate filmele bune horror din ultimii 16 ani au fost regizate de el. Aflați multe dacă-i vizitați pagina de imdb.
Dintre filmele regizate de omul ăsta sunt puține cele pe care nu le-am văzut (vezi Aquaman), iar dintre cele horror, în afară de The Conjuring 3 și Spiral: from the book of Saw, ambele apărute anul acesta, poate încă vreo 2 să-mi fi scăpat.
Acum să mergem la film: este foarte bine făcut, are o poveste cu cap și coadă, NU este un hack and slash, da, sunt ucideri și niște pâlpâiri de lumini și niște uși care se deschid singure, dar cam atât. Restul e un psihologic pur. Îmi place foarte mult că James Wan nu apelează neapărat la supranatural ca să spună o poveste. Tocmai de aceea spun că exceptând câteva scene de lumini pâlpâite și uși care se deschid singure (ați văzut un trailer de 2 minute și jumătate dintr-un film de o oră și jumătate) filmul este un thriller cu detectivi, un fel de episod din NYPD Blue (la un alt nivel, mult mai intens). Dar sincer, am văzut episoade în Criminal Minds de mi s-a zbârlit pielea pe mine, ori filmul ăsta este doar tensionat, nu este de speriat. Însă totul este un întreg: personajele, atmosfera, coloana sonoră, totul.
Povestea este a lui Maddison (a Maddisonei sună aiurea), angajată ceva la spital (pare infirmieră), căsătorită, însărcinată, dar are pierderi de sarcină spontane și soțul ei nu este tocmai cel mai blând bărbat din lume, el fiind primul personaj care moare. Și până și poliția ajunge la concluzia că biata femeie, Maddison, are circumstanțe atenuante pentru comiterea crimei, chiar dacă ea susține că nu ea este cea care l-a ucis pe soțul ei, ba mai mult și ea a fost găsită leșinată. Și de aici pornește povestea, trecutul va fi readus în prim plan, elemente noi vor fi descoperite, ce a fost uitat va fi reamintit. În a doua jumătate a filmului veți vedea și veți înțelege cauza și apoi bătălia finală, prinderea ucigașului. (Nu v-am spus că-i polițist?)
Cunosc oameni care nu se împacă deloc cu genul horror, însă le plac personajele din gama Marvel, etc. Dacă-l priviți la nivelul ăsta, puteți viziona filmul liniștiți. NU apare o față urâtă să nu mai puteți dormi noaptea (cum e în The Nun), nu ai senzația aia să te uiți tot timpul peste umăr, că te urmărește nu știu ce duh neliniștit, necurat (ca în The Conjuring). Este un thriller psihologic pornit până la urmă din ceva ce a existat în realitate. Nu spun ce că v-am spus despre ce este filmul.
Recomandare: mergeți și-l vedeți că MERITĂ din plin.
MALIGNANT:
Lumea: reală, contemporană. 
Personaje: la fel de reale și contemporane, foarte bine creionate 
Poveste: 
Total: 
Și am ajuns la CANDYMAN. Am înțeles că este al 4-lea film din serie, dar din punctul de vedere al poveștii este al doilea, adică fix continuarea celui care a fost făcut în 1992.
Iarăși citind am aflat că are la bază o carte scrisă de Clive Barker, pe numele ei „The Forbidden”. Am jucat la un moment dat un joc făcut după o carte scrisă de Clive Barker și m-am pe mine de frică la fiecare scenă, sunet, scârțâit de ușă, etc. Mă îndoiesc foarte tare că omul a putut scrie așa o prostie, mai degrabă mă gândesc că adaptarea e foarte proastă. Ăsta fiind filmul la care am căsccat întruna. Știți cum recunoașteți un film horror prost? (după mintea mea, evident) După sunet. Când coloana sonoră încearcă să vă spargă timpanele, nu să creeze atmosferă de suspans, tensiune, anxietate, atunci vă uitați la un film de categoria G, Y, Z, puncte puncte. Mai fac precizarea că am mai citit undeva pe acest internet mare și mult că acest film s-a inspirat din comics. Nu am auzit de ele, nu le cunosc, nu le-am citit.
Dacă vreți să citiți despre povestea personajului Candyman, luați de aici.
Filmul e prost și clișeic. Un artist ratat se folosește de povestea lui Boogieman (noi îi spunem „omul negru”) ca să creeze o serie de tablouri „geniale” și să iasă în sfârșit din anonimat. Numai că povestea ia o întorsătură în sensul că artistul nostru se transformă în Candyman. Ca să mă fac înțeleasă, Candyman, Boogieman e fix același lucru, numai că ăsta lasă bomboane la fața locului, de unde mirifica denumire de Candyman.
Cei care sunteți de-o seamă cu mine vă aduceți aminte, cu siguranță, nu știu generațiile mai noi dacă au făcut din astea, dar noi, când eram copii, „ne distram” provocându-ne ca la miezul nopții să ne uităm în oglindă, să spunem niște cuvinte și trebuia să vezi că apare DIAVOLUL în spatele tău. Un joc de copii tâmpiți, dar pe asta se bazează mirificul horror Candyman. Dacă la noi ne speriam numai și nu apărea nimic, sau ni se părea nouă că parcă, parcă, am văzut ceva cu coada ochiului, în film vine nenea și hăcuiește.
Trecând peste povestea asta de doi bani și o gaură de covrig cu „Ora 12 a sosit, Omul Negru n-a venit” filmul mi s-a părut despre obsesia artistică. Un cineva încearcă să iasă din anonimat și reușește, dar nu chiar cum și-a închipuit el. Mă repet, știu, clișeic filmul din prima până în ultima secvență.
Ce voiam de fapt să spun? Că dacă trecem dincolo de nota horror, de hăcuială, avem un film prost din toate punctele de vedere. Știu că e controversat, dar mie mi-a plăcut la nebunie „Joker” interpretat de Joachim Phoenix. Ăsta film despre condiția umană, despre ieșirea din anonimat, despre acceptarea a ceea ce ești, inclusiv a problemelor pe care le ai. Știu că filmul a bătut moneda pe conștientizarea și umanizarea oamenilor care se confruntă cu diverse probleme psihice (de asta nu a plăcut fanilor seriei de comics) dar a excelat la fiecare nivel. Iar un film absolut superb despre condiția artistului este „Modigliani” jucat de Andy Garcia, ca să nu mai spun de „Frieda” interpretată magistral de Salma Hayek.
Din păcate singura recomandare pe care o pot da referitor la acest film este să nu vă pierdeți timpul cu el, iar ca notă nu pot altceva:
Și ca să termin totuși întro notă optimistă, am văzut niște trailere de la filme horror care vor fi lansate în curând (prin octombrie) și 2 mi-au atras atenția: Antlers – produs de Guillermo Del Torro și Halloween Kills, da, da, un nou film din seria Halloween cu Jamie Lee Curtis în rol principal (personajul interpretat de ea înearcă să-l ucidă pe Mike Myers). Dacă am avut pauză de cinema din cauză de covid, se pare că acum recuperăm în forță. Eu una voi încerca să mă folosesc de abonament cît de mult pot.
Vizionare plăcută!
Cartea o puteți cumpăra de aici. Eu am cumpărat-o pe platforma google playbooks în pandemie. Foarte slăbuță cartea. Eu n-am văzut serialul de pe Netflix (poate îl voi vedea la un moment dat). Adevărul e că nu e proastă, doar că nu e horror. N-am știut că a fost scrisă în 1959, am aflat ulterior, după ce m-am plâns pe facebook. Mă așteptam să mă apuce frica, să dorm cu lumina aprinsă, să tresar la fiecare zgomot. Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Personajele mi s-au părut haioase.
