Da, știu, faptul că SF-ul devine din ce în ce mai popular în România ar trebui să mă poarte în al 15-lea CER. Și totuși… Și totuși nu e așa când realizez că orice cărțulie (ca să nu spun maculatură de aprins buștenii) entuziasmează oameni care se dau pricepuți în ale SF-ului, dar care habar nu au de fapt ce cuprinde genul SF. Da, știu, fiecare are dreptul să-și exprime opiniile și nu uit că chiar eu urlu sus și tare pe tema asta. Ce facem însă cu educația? Dacă începem să considerăm toate cărțile a fi SF, în loc să folosim termenul corect de „ficțiune” pe post de rod al imaginației oare unde ajungem? Cine oare este îndreptățit să categorisească o scriere sau alta și cum am putea educa publicul?
În primul rând, ca să nu zic autorul, atunci editorul ar trebui să știe în ce categorie include o carte sau alta, nu? Pentru că editurile au diverse colecții și atunci aici intervine prima categorisire a textului respectiv. Apoi un cititor avid al unui gen sau altul va ști clar dacă un text aparține sau nu genului respectiv.
Buuun, de aici intervine cum îi educăm pe ceilalți? Pe cititorii ocazionali care iau contact pentru prima dată cu genul prin intermediul unei cărți considerată ca făcând parte dintr-un gen cu care, de fapt, nu are nici în clin și nici în mânecă?
Sincer, nu am răspuns la întrebarea asta, dar mă doare foarte tare și nu doar sufletul, încep să percep o durere fizică atunci când mă gândesc că un gen de literatură deloc facil și destul de larg, care este prea puțin cunoscut masei mari a populației din țara noastră este luat în derâdere și mă simt ca și cum cineva mi-ar vinde un DVD cu O-ZONE pe post de Body Count.
