Vă mai aduceți aminte de peripețiile lui Fram, ursul polar?
Eu da. Este una dintre primele mele amintiri cu cărți. Aveam o carte mare, cu coperți groase și cu prima literă din fiecare capitol scrisă foarte frumos. Și îmi aduc aminte că mi-a plăcut tare mult ursulețul și l-am compătimit pentru că a fost despărțit de mama lui și pentru că a ajuns la circ.
Când am fost copil niciodată nu aplaudam la circ – mi-era rușine. Când am fost mare circul nu m-a atras, dar iubesc animalele. Locul lor nu este în cuști și rolul lor nu este să te facă să râzi.
Cărțile despre care discutăm acum, primele trei din această serie desenată reprezintă tot ceea ce-și poate dori un colecționar și o poveste vizuală de excepție pentru cei mici.
Adrian Barbu a semnat adaptarea, iar Alexandra Abagiu semnează ilustrațiile, dar eu știu că o întreagă echipă a muncit mult și a depus un efort constant și consistent penru ca aceste albume să prindă viață.
Mulțumesc autorilor pentru un Crăciun plin de steluțe și fluturi și o călătorie pe tărâmul amintirilor și al gheții!