Seria „Războinicii” este una grafică. Numai bună pentru pitici la început de lectură. Prima dată le-am citit acum câțiva ani și, deși am aflat că sunt vreo 3-4 volume, eu numai pe acestea două le-am văzut. Sunt alb-negru, deci nu trebuie să ne gândim la seriile Disney, Dark Horse, etc, însă sunt absolut perfecte pentru copiii care abia învață să citească. Replicile construiesc o frumoasă poveste atractivă pentru cei mici, mai ales că vorbim despre motani curajoși.
Avem o combinație de elemente care garantează succesul: animale drăgălașe, aventuri de tip cowboy și indieni, poveste de tip desene animate.
În primul volum, eroul nostru, Vărgatul, se luptă cu „două picioare” să elibereze pisicile adunate de pe stradă de hingheri. Reușește să-și elibereze membrii clanului, însă rămâne prins în mașină și astfel ajunge să cunoască viața unei pisici domestice. Dar Vărgatul tânjește după mirosul pădurii, aventura căutării hranei zilnice și face tot posibilul să plece cât mai repede de lângă oameni. Între timp face cunoștință cu câinii, cu gândăceii și fluturii, cu mâncarea (groaznică) primită de la „două picioare” și cu jucăriile pentru pisici pe care cei doi pui de om i le dau. Nici noii prieteni nu sunt mai prejos, mai ales Millie, care-i devine Vrărgatului tovarăș de drum în căutarea clanului pierdut.
Al doilea volum este povestea peripețiilor celor doi, Vărgatul și Millie, în căutarea Clanului Tunetului, cel din care face parte motanul sălbatic.
Millie știe să ajungă doar până la capătul așezării celor „două picioare” și apoi este rândul Vărgatului să-și găsească tovarășii.
Cele două cărți fac parte din stilul manga, cel atât de popular în zilele noastre în rândul celor tineri.