Am urmărit ambele sezoane. Dacă mă întreabă cineva dacă-mi place nu știu să-i răspund la întrebare. Mi se pare foarte ancorat în zilele noastre, dar fără bucuria de a descoperi lucruri noi (cel puțin pentru mine, care nu le am cu fizica), civilizații și culturi noi.
Pentru mine Star Trek este și va rămâne Alexandru Mironov captivându-mă cu explicații și cu noutăți științifice înaintea fiecărui episod. Pentru mine Star Trek este explorarea universului, cunoașterea sau contactul cu rase și culturi diferite și simbolul este Picard ”Engage!”
Și atunci ce este Star Trek Discovery? Este o poveste. O poveste adaptată lumii și perioadei în care trăim, în care ne pregătim pentru o tehnologizare masivă, pentru pierderea identității și a unicității noastre individuale și pentru uniformizare.
Asta este ceea ce văd în Vest. Da, acel Vest la care visăm cu toții precum la o Fata Morgana și care nu face nimic altceva decât să ne uniformizeze.
Am stat mult și m-am gândit: De ce Michael Burnham? Iei personajul principal, o femeie de culoare (rasă văzută ca dezavantajată în Europa, discriminată încă în USA, unde, totuși crește ca număr populațional), freză relativ masculinizată (de înțeles până la un punct, flota stelară, armată, deși există alte personaje feminine cu părul lung și feminin) și-i pui un nume masculin. De unde până unde?
Am întâlnit în Anglia femei cu nume masculine. N-am întâlnit niciodată bărbați cu nume feminine. De ce? Nu mă interesează ce face omul acasă la el, e treaba lui, dar DE CE? De ce masculinizăm femeile? Ar putea fi considerată o metodă de protecție împotriva unui eventual atac „Michael, te doresc, ai un nume așa frumos, iubito, vreau să fii a mea” sună destul de improbabil, nu? Dacă ne gândim la masculi, ne gândim la putere, la forță. Să însemne asta că omenirea se pregătește de un nou matriarhat? Poate. Și totuși mi-e milă de ei, de vestici. Cel puțin englezii ăștia nu-și respectă nici trecutul și nici viitorul, iar prezentul este după cum îl suflă vântul.
A mai observat cineva că intro-ul de la „Star Trek Discovery” seamănă al naibii de mult cu „Westworld”? Și nu e ciudat?
Și totuși despre ce este „Star Trek Discovery”? Este vechiul basm al Cenușăresei care va deveni prințesa regatului într-un ambalaj science fiction. De ce este nevoie de asta? Nu știu. Poate generația mai nouă așa poate decodifica informațiile? Poate este o speranță dată celor care se simt inferiori, că de fapt nu sunt, ci contează foarte mult pentru Univers?
Sunt o fire romantică, visătoare și melancolică, așa că-mi doresc ca lucrurile bune să nu se termine niciodată. Din păcate, ca întotdeauna, îmi rămân prietenii cei mai credincioși, cărțile. Pentru că restul, totul, se sfărâmă și se recompune în ceva ce eu nu sunt obișnuită cu și nici nu știu dacă voi reuși să accept. Îmi este foarte greu să accept redefinirea genurilor din masculin și feminin în neutru. Mi se pare o sfidare a Naturii înseși. Eu consider că omenirea evoluează indiferent de părerea și vrerea noastră individuală. Și dacă omenirea în atâtea zeci de mii de ani, încă mai are acel maț numit apendice, înseamnă că încă folosește la ceva. Pe scara evolutivă se știe că lucrurile care nu mai sunt de folos unei specii, se pierd și se vor naște altele, care-i vor fi de folos. Mi se pare că lumea de mâine va fi formată din milioane și miliarde de Michael și Mircea (actrița americană Mircea Monroe, botezată Mircea de către tatăl ei, mare fan al lui Mircea Eliade) și mă întreb dacă mai avem un viitor.