Etichetă: rock

Blackgaze francez la ARTmania Festival 2019: Alcest vine pe scena din Piața Mare a Sibiului

Alcest – Music from another world

Sibiu, 6 decembrie 2018 – Alcest va aduce muzica altor lumi pe scena ARTmania Festival, ce va avea loc în perioada 26 – 27 iulie 2019, în Piața Mare a cetății medievale a Sibiului.

Înființată în 2000 de Neige (Stéphane Paut), Alcest a început ca un proiect solo de black metal, dar a ajuns să fondeze un nou subgen muzical, numit „blackgaze”, ce îmbină elemente ale muzicii black metal şi sheogaze într-un sound cu adevărat unic.

Traseul artistic al grupului a început cu EP-ul „Le Secret” (2005), cu „Souvenirs D’Un Autre Monde” (2007), „Écailles De Lune” (2010) și „Les Voyages De L’Ame” (2012), considerate drept piatră de temelie a sound-ului blackgaze (în special „Le Secret”). „Souvenirs d’un Autre Monde“, spre exemplu, a surprins audiența cu un mod de expresie cu totul nou pentru scena metal, original și controversat, generat de îmbinarea sound-ului cold raw black metal cu acorduri melancolice, melodioase, dar și cu elemente clare de shoegaze.

În 2014 a urmat „Shelter”, material care a marcat o turnură semnificativă a direcției dinspre metal către un sound care se înscrie mai mult în estetica dream-pop, lucru ce a generat reacții contradictorii printre fanii trupei, dar care a demonstrat abilitatea formației de a merge în zone neexplorate încă și care a deschis porțile către muzicofili prezenți pe alte segmente.

Următoarea lansare însă, „Kodama” (2016), reprezintă revenirea trupei la rădăcinile blackgaze, sound pentru care proiectul a devenit cunoscut, de altfel. Materialele incluse aici combină elementele poetice cu abordările întunecate, toate înscrise în efortul duo-ului francez de a experimenta și a găsi maniere de expresie surprinzătoare.

Complexitatea acestui album poate fi observată chiar din titlul ales. „Kodama” este un cuvânt cu dublă semnificație în limba japoneză – de „ecou” sau de „copacul vieții” și a fost inspirat de anime-ul „Prinţesa Mononoke” (1997) a regizorului japonez Hayao Miyazaki. Întocmai ca personajul principal al anime-ului, albumul tratează în profunzime ideea de dezrădăcinare, dată de sentimentul de „a nu aparține vreunui loc” și de alternanța sfâșietoare între două lumi contradictorii (reprezentate chiar și de opoziția oraș – natură sau lume fizică – lume spirituală).

Se spune că piesele Alcest sunt puternic influențate de lumea viselor și de arsenalul de simboluri și senzații cu care aceasta este populată. Multe dintre compoziții stau sub semnul viselor pe care Neige le avea în copilărie – despre un tărâm imaginar, un fel de „Fairy Land” sau „cealaltă lume”, un loc al sinesteziei, plin de culori, forme și sunete care nu există pe Pământ. Chiar și numele grupului, Alcest, ține cont de lucruri din afara acestei lumi. Cuvântul în sine nu are vreo semnificație anume, dar a fost ales de Neige datorită modului diferit în care acesta sună („Al-sest” – al’sɛst ).

Neige (Stéphane Paut), creierul acestui proiect muzical, este unul dintre cei mai activi muzicieni ai underground-ului francez de metal, de-a lungul timpului artistul aducându-și contribuția în trupe precum Peste Noire, Mortifera, Phest sau Amesoeurs, pentru a numi câteva dintre ele.

Pe scena ARTmania Festival din Piața Mare a Sibiului, Alcest (Franța) vor urca alături de Dream Theater (SUA), Opeth (Suedia), Madrugada (Norvegia), Wardruna (Norvegia) și Myrkur (Danemarca), alte nume cunoscute pe scena muzicală internațională urmând să fie anunțate în viitor.

Abonamentele pentru ediția 2019 a Festivalului ARTmania s-au pus în vânzare pe website-ul oficial, www.artmaniafestival.ro. În prezent, există mai puțin de 500 de abonamente la preț special de 250 lei/ buc., preț valabil până la epuizarea acestui stoc, dar nu mai târziu de 28 decembrie 2018. Următoarea categorie de preț va fi cea de 290 lei/ buc., preț valabil pentru 2.000 de abonamente, până la epuizarea acestui stoc, dar nu mai târziu de 1 martie 2019.

Facebook Event ARTmania Festival 2019: http://bit.ly/OfficialFacebookEvent_ARTmaniaFestival2019

Facebook Page ARTmania Festival: https://www.facebook.com/ARTmania.Festival/

# # #

ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.

De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și al publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de artiști și de trupe importante, de la Steven Wilson, Peter Hammill, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Anathema, Apocalyptica, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.

Dream Theater confirmat la ARTmania Festival 2019

By HALONA KEANE

On 22/11/2018

In Concerte

Dream Theater confirmat la ARTmania Festival 2019

Formația americană Dream Theater rescrie formula vitezei și aduce „Distance over Time” la ARTmania Festival 2019

Sibiu, noiembrie 2018 – Dream Theater (SUA) va urca pe scena ARTmania Festival, ce va avea loc în perioada 26 – 27 iulie 2019, în Piața Mare a cetății medievale a Sibiului.

Americanii, pionieri ai genului progressive-metal, vor aduce la ARTmania Festival „Distance over Time”, viitorul lor album de studio, cel de-al 14-lea material scos în cei peste 30 de ani de carieră.

James LaBrie (voce), John Petrucci (chitară), Jordan Rudess (clape), John Myung (bass) și Mike Mangini (tobe) tocmai au terminat de înregistrat viitorul lor album, „Distance over Time”, și afirmă că „frăția” dintre ei e mai puternică decât oricând.

Pentru prima oară în ultimii 20 de ani, cei cinci super-muzicieni au scris și înregistrat albumul locuind practic împreună, timp de mai bine de patru luni de zile, într-un studio din Monticello, New York. Între grătarele făcute cu rândul și lungile taclale cu care „spărgeau” cele până la 14 ore de lucru în studio, muzica celui de-al 14-lea album al trupei a venit natural, spontan, și s-a așezat ca un soi de pecete peste puternica prietenie care îi leagă. Chimia a fost esențială pentru Dream Theater în această perioadă, mai ales după turbulențele majore prin care trupa a trecut în 2010, când unul dintre fondatorii proiectului a părăsit proiectul (toboșarul Mike Portnoy). Mike Mangini, înlocuitorul lui Portnoy în spatele tobelor, face acum cu adevărat parte din „Familie”, pentru prima oară contribuind total la un album de studio, inclusiv în ceea ce privește textul pieselor.

Dream Theater a luat ființă în 1985, în jurul unui nucleu format din Patrucci, Myung și Portnoy. La acel moment, cei trei erau studenți ai Colegiului de Muzică Berklee, iar trupa a fost numită „Majesty” în primă fază. După 33 de ani, două nominalizări la Grammy și 15 milioane de albume vândute, grupul se consideră pe deplin matur din punct de vedere creativ și promite un material monumental, în care, cu virtuozitatea impresionantă de astăzi, trupa se întoarce la origini pentru a învia atât partea heavy, cât și pe cea proggy. Totul, așa cum spune Petrucci, pentru o muzică pe care o cântă cu super-plăcere.

„În calitate de producător, scopul meu a fost să încerc să fac albumul cu cel mai bun sound din istoria Dream Theater, așa încât ascultătorul să fie pur și simplu îmbrățișat de muzică. Aș vrea ca acest album să reflecte cât mai corect cantitatea imensă de suflet, bucurie și pasiune pe care am pus-o în el, iar oamenii să rămână, la finalul discului, cu energia pură cu care ne-am încărcat cât timp am stat împreună la studio”, afirmă Petrucci.

Pe lângă miile de fani complet fascinați de muzica lor, Dream Theater mai are o legătură strânsă cu România: primul lor concert în țară, la București, în 2002, a fost înregistrat și inclus ca „official bootleg” în discografia trupei.

Cei care vor veni să vadă concertul din Piața Mare din Sibiu s-ar putea bucura și de câteva piese din deja clasicul „Metropolis II: Scenes from a Memory”, albumul lor din 1999, pe care trupa îl va reproduce live integral (cel puțin în prima parte a turneului, care va avea doar concerte „an evening with”), pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la lansare.

Pe scena ARTmania Festival din Piața Mare a Sibiului, Dream Theater (SUA) vor urca alături de Opeth (Suedia), Madrugada (Norvegia), Wardruna (Norvegia) și Myrkur (Danemarca), alte nume cunoscute pe scena muzicală internațională urmând să fie anunțate în viitor.

Abonamentele pentru ediția 2019 a Festivalului ARTmania s-au pus în vânzare pe website-ul oficial, www.artmaniafestival.ro. În prezent, mai există un număr limitat de abonamentele la preț special de 190 lei/ buc., disponibil până la epuizare, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2018, următoarea categorie de preț fiind cea de 250 lei/ buc.

Facebook Event ARTmania Festival 2019: http://bit.ly/OfficialFacebookEvent_ARTmaniaFestival2019

Facebook Page ARTmania Festival: https://www.facebook.com/ARTmania.Festival/

Bohemian Rhapsody

By HALONA KEANE

On 09/11/2018

In Concerte

Abia am ajuns acasă de la film. Am văzut „Bohemian Rhapsody”. Am citit păreri (prieteni și nu numai), am văzut interviuri despre cum s-a făcut filmul.

Am plecat cu un amalgam de sentimente. La „We are the champions” m-a bufnit plânsul. La mine plouă de trei zile aproape în continuu, ba în aversă, ba mocănește. Am ieșit din cinema și am simțit că plânge Cerul lacrimile pe care le rețin să se rostogoloească. Sper că nimeni niciodată nu a avut cea mai mică îndoială că Freddie Mercury (Farrokh Bomi Bulsara) a fost un geniu. Că a fost compozitor, showman, entertainer, nu contează ce nume îi dați. A fost un GENIU.

Da, am citit păreri și sunt de acord și cu unii și cu ceilalți: filmul a fost făcut pentru audiență generală, nu pentru fani. Filmul cred că este puțin mai romanțat decât a fost realitatea. Filmul nu cred (sper) că și-a propus să redea fidel viața lui Freddie Mercury. E ff greu în 2 ore și 14 minute să redai viața unui asemenea om. Sincer nu cred că 10 ore de film ca produs finit ar cuprinde totul. Apreciez și sunt în stare să înțeleg ce efort imens a făcut Rami Malek să-l impersoneze pe Freddie Mercury. Jos pălăria în fața lui. Eram în sala de cinema și mă gândeam dacă eu aș fi capabilă de un asemenea efort (da, știu nu sunt actriță, nu mi-o cere nimeni, dar era vorba de principiu) și răspunsul este NU. Pentru că sunt individualistă și pentru că sigur aș fi găsit un detaliu cât de mic, puțin perceptibil, asupra căruia să-mi las o amprentă personală – ceea ce, desigur ar dăuna grav unei asemenea producții.

M-a durut. Fizic m-a durut când Freddie a fost refuzat în primă instanță de Roger să le fie vocal, mai ales cu remarca „cu dinții ăia nu cred”. Este răutate pură și visele se năruiesc din așa ceva. Cred că într-adevăr Mary este singura care l-a cunoscut pe Freddie în intimitate (și nu mă refer la sex, ci la adâncul sufletului). Ea este singura care a văzut dincolo de masca arborată de artistul constrâns să ducă o viață „normală” în timp ce jinduia să facă ceea ce „știa că a fost născut să facă”. Dacă fiecare artist ar fi făcut ceea ce ar fi fost învățat, educat sau așteptat să facă, nu am mai fi avut nici pictori, nici sculptori, nici scriitori, nici actori, nici muzicieni, etc.

Am înțeles familia (tatăl) care l-a privit ca pe un „trădător” pentru că a ales să-și urmeze visul într-o țară străină, în loc să țină capul la cutie și să muncească „cinstit” tot restul vieții. L-am înțeles pe Freddie care a vrut să experimenteze, să-și dea frâu liber imaginației și astfel a creat capodopere muzicale. Da, știu, a studiat pianul, a cântat de mic în diverse formații (încă din India), a studiat artă și design în Anglia. Dar dincolo de toate acestea a fost Freddie Mercury.

Părerea generală despre film: mediocru, nu are feeling de Queen, de Freddie Mercury. Spune o poveste și atât. Și partea cea mai proastă posibilă este că a fost făcut pentru bani.

Părerea despre interpretarea lui Rami Malek: nici o secundă nu l-am văzut pe Freddie Mercury, chiar dacă am recunoscut gesturi și chiar dacă știu că vorbea la fel ca el. Tot timpul l-am văzut pe Rami Malek cu o proteză, străduindu-se să-l intepreteze pe Freddie Mercury. Știu că au mai spus și alții, în articole pe blog sau simple comentarii pe facebook, la filmul „The Doors” nimeni nu-l vede pe Val Kilmer. Uiți cine îl interpretează pe Jim Morrison. E Morrison și punct. Aici e Malek și punct. Asta nu înseamnă nici că am o părere proastă despre Malek și nici că-i subestimez efortul uriaș depus. Spun doar atât: ochii. Ochii sunt poarta către suflet.

Dark Bombastic Evening – Alba Iulia

By HALONA KEANE

On 02/10/2016

In Concerte, Uncategorized

Ca în fiecare a treia săptămână din august din ultimii câțiva ani, mi-am luat hainele în rucsac și m-am urcat în autocarul care m-a dus (pentru a câta oară) în Alba-Iulia, la festivalul altfel Dark Bombastic Evening, cea de-a șaptea ediție, organizat de societatea Kogaionon.

Un altfel de festival, pentru că promovează muzica rock underground, în toate formele și aspectele ei, pentru că promovează bunul simț și respectul reciproc, pentru că este singurul festival din România la care paznicii sunt doar de decor, să fie acolo în caz de ceva, dar la care nu am văzut vreodată să fie nevoie de intervenția lor pentru o chestie cu adevărat serioasă.

Anul acesta am beneficiat de un tratament preferențial, având ca ghid turistic pe nimeni altul decât scriitorul localnic, Lucian Dragoș Bogdan. Ce a ieșit din excursie? Prieteni, voie bună și o vizitare a cetății Alba Carolina mai în profunzime, altfel decât până acum, altfel decât o fac turiștii de obicei.

Am avut parte de o expoziție de pictură a cunoscutului artist Costin Chioreanu, precum și de o expoziție de fotografie, a nu mai puținului cunoscut și apreciat Miluță Flueraș.

Trupe? Destule….

http://www.darkbombasticevening.com/en/lineup

Impresii? Sylvaine (cu care m-am întâlnit parțial și în vară, la KrunaVod) mi-au plăcut foarte mult, românii de la Fjord (dacă nu știi că-s români, nici nu-ți dai seama), Vemod mi-au lăsat creat o impresie bună. Mult prea așteptații și lăudații polonezi, Batushka, m-au enervat la culme. Le-a luat 90 de minute să facă soundcheck și au cântat mai puțin de 60 de minute.

Hamferd, o altă trupă care mi-a plăcut foarte mult, despre In The Woods, nu mai pomenesc, pentru că pe ei m-am dus să-i văd.

Una peste alta, atmosfera de la DBE este una boemă, de conviețuire pașnică între artiști și audiență. E ceva așa, flower-power, unde poți cunoaște și vorbi cu oricine vrei, unde nimeni nu are nasul mai sus decât altul.

Evident că nu am putut pleca fără să-mi cumpăr tricoul festivalului, pe care-l port mândră pe aici, prin capitală, pe la serviciu și pe unde mai pot (sau pe unde se nimerește).

Poze:

https://andreeaw.sunphoto.ro/DBE_2016

Schimbarea de gardă în Cetatea Alba Carolina:

ARTMANIA – 2016

By HALONA KEANE

On 31/07/2016

In Concerte

Se mai termină o săptămână, se mai termină o lună, mai trece un weekend și a mai trecut o ediție a festivalului Artmania de la Sibiu.

O ediție reușită, după părerea mea. Cu siguranță am avut parte de surprize plăcute.

Vineri au început festivalul niște trupe absolut necunoscute pentru mine, dar care mi-au plăcut foarte mult: Stonelight, Psycholies. The Forshadowing au fost în opinia mea revelația acestei ediții și alături de Katatonia (pe care-i știu de multă vreme și abia așteptam să-i văd live) au fost cele mai bune trupe care au urcat pe scenă în prima zi de Artmania.

Din păcate, Mellowtoy nu sunt deloc pe gustul meu, rapcore-ul lor m-a lăsat rece de tot.

Black Peaks, o trupă din UK, tot timpul cu F.. word pe buze, m-au călcat pe bătături rău de tot. Erau, vezi Doamne, foarte fericiți că au ajuns și pe la noi. I-am trimis înapoi acasă.

Heretic’s Dream nu m-au convins deloc. Mai au mult de lucru să fie o trupă băgată în seamă.

KATATONIA – au fost la înălțimea așteptărilor mele. Ei și The Foreshadowing mi-au făcut seara de vineri mai frumoasă.

Seara de sâmbătă a început și ea în forță și cu trupe bune: VESPERA, AVENUE LIE, grecii de la Fallen Arise care au cântat cu altă solistă, deoacere a lor era indisponibilă pentru vreo câteva concerte din motive de sănătate și pe care mă gândeam să-i întreb dacă nu o păstrează pe fata asta, că sună foarte bine.

Au urmat SOLSTAFIR, pe care-i așteptam cu nerăbdare și care nu m-au dezamăgit deloc, ba, dimpotrivă, au făcut un show de zile mari, cu vocalul care s-a plimbat prin public, a dat mâna cu cei aflați în primele rânduri. Mi-a părut foarte rău că nu au avut sesiune de Meet&Greet.

Mult aplaudații și prea trâmbițații Hteththemeth din Brașov mi-au lăsat o impresie artistică de teatru pe scenă și cam atât. La partea muzicală nu m-au convins absolut deloc.

PAIN OF SALVATION au urcat pe scenă și au rupt gura târgului și era normal să o facă așa. Mi-au plăcut foarte mult băieții, le-am spus-o și după concert, la Meet&Greet. Show-ul lor este foarte dinamic cu vocalul care făcea niște sărituri demne de George of the Jungle și căruia am vrut să-i strig de câteva ori: you Tarzan, me Jane… Un final de concert absolut superb cu o piesă care începe un un solo de chitară… e de vis, nu alta! Au promis că vor reveni la anul.

Penultima trupă care a cântat la festival a fost POEMISIA. O altă trupă italană (se pare că ediția din acest an a adunat destul de multe trupe din „cizmă”). Au fost o apariție demnă de Metal Magic Fest – cu excepția faptului că sunt prea simfonici pentru acest festival danez, bazat în special pe rock extrem.

Și cei care au închis festivalul au fost IHSAHN, proiectul solo al solistului vocal și chitaristului de la Emperor. Pot spune că niciuna dintre trupele nordice nu se dezminte și își face treaba așa cum trebuie, nu contează unde cântă, ci cum. Și BRAVO lor!

Ce mi-a plăcut cel mai mult la acestă ediție a festivalului Artmania este faptul că am descoperit trupe românești care „sună ca afară”: STONE LIGHT și VESPERA.

Ce nu mi-a plăcut este că vin unii care se cred buricul pământului și fac totul praf. (MELLOWTOY și BLACK PEAKS)

Ce mi-aș dori: să revenim la edițiile plătite, ca să ne bucurăm în liniște și pace de concert, nu să te calce pe picioare și să te ferești să nu te ardă cu țigara niște puști cărora abia le-a mijit mustața, dar și-au dat seama că sunt rockeri și asta scuză orice. Nesimțirea e tot nesimțire, indiferent ce culoare de piele ai, ce preferințe muzicale, etc.

La final vă las niște linkuri cu poze:

https://andreeaw.sunphoto.ro/ARTMANIA_2016_partea_1https://andreeaw.sunphoto.ro/ARTMANIA_2016_partea_1

https://andreeaw.sunphoto.ro/ARTMANIA_2016_-_PARTEA_A_DOUA

Să ne vedem cu bine la anul!

Metal Magic Fest – part IX

By HALONA KEANE

On 11/07/2016

In Concerte

Și uite așa pașii (avionul) m-au purtat din nou către Fredericia, un oraș port al Danemarcei în care s-a ținut pentru al nouălea an consecutiv, Metal Magic Fest.

Revederea cu Danemarca a fost una plăcută, zborul lin și oamenii prietenoși. Deja este al doilea an consecutiv când merg și lumea începe să mă știe. Cei mai mulți se miră că mă duc tooocmai din România și că ajung singurică pe la festival, însă le explic că am venit cu prietenii din Suedia. Alții s-au mirat când mi-au văzut părul vopsit „oh, it is your real hair”.

De bine ce m-am obișnuit și eu cu locurile, de la anul festivalul se va ține în alt oraș. Nu-i nimic, o nouă ocazie de a vizita.

Festivalul are o atmosferă plăcută, se bazează pe relațiile interumane și se cântă pe două scene: inside și outside. Nu concomitent, ci alternativ.

Prețurile: bilet de acces 3 zile la festival + autobuz de la aeroport din Copenhaga până la festival și retur (un drum de vreo 3 ore) 1.024 DKK (aproximativ 625 lei). Are inclusă și camparea pentru cine dorește. Pentru cine nu, atunci musai cu un an înainte (poate chiar înainte de cumpărare bilete la festival) de făcut rezervări la hotelurile din împrejurimi. Mai găsești apartamente de închiriat la prețuri decente. Noi am plătit pe un apartament de 2 camere (care la ei este studio) de peste 90mp, pentru 3 nopți doi oameni cam 320 euro, aproximativ 1.450 lei. Și la o distanță de vreo 10 minute mers pe jos de la festival.

În cadrul festivalului: bere 25 DKK (cam 15 lei), cidru 30 DKK (cam 18 lei), suc 15 DKK (cam 9 lei), mâncare: 1 hotdog = 1 ticket, 1 burger = 2 tickete, iar un ticket pentru mâncare cred că e 25 DKK. Tricoul festivalului a costat 110 DKK (cam 67 lei).

Oricum de mâncat și de băut găsești cu duiumul în afara festivalului. Pentru un prânz (supă cremă de curry cu o chiflă făcută în casă din făină neagră cu semințe + apă la 800 ml + parfait de vanilie) am plătit 120 DKK, iar pentru un alt prânz (costițe afumate de porc la grătar cu sos, cartofi prăjiți și salată de varză – porție mică + apă – porție mare) am plătit vreo 150 DKK. S-ar putea ca prețurile să vi se pară mari, dar au niște porții nesimțite. Am mâncat costițele cu aprope toți cartofii și fără salata de varză și sosul lor și mi-a ajuns pentru prânz și cină.

Formații care m-au impresionat:

SLAEGT:

VÎRCOLAC – o trupă din Dublin, de death metal, cu nume românesc, pentru că fondatorul este mare fan al poveștilor horror:

Tainted Lady – o trupă de classic rock:

AOSOTH:

Trupe revăzute cu drag:

IN THE WOODS:

Și bineînțeles, prietenii sârbi de la INFEST care au rupt gura târgului:

Mai jos vă las să vă bucurați de pozele făcute în cele trei zile:

https://andreeaw.sunphoto.ro/Metal_Magic_Fest_IX_-_2016

Ceasul fantasmelor – Oliviu Craznic

By HALONA KEANE

On 29/12/2015

In Cărți

„Ceasul fantasmelor” este o colecție de povestiri după pofta inimii mele. Deși atât în literatură, cât și în muzica rock, genul gothic este destul de disputat, există unii ca mine cărora le place așa ceva. De ce? Păi este foarte simplu: în muzică genul rock gothic a derivat din muzica clasica. În literatură, genul gotic îmbină elemente horror cu elemente romantice. Ce poate fi mai frumos decât broasca transformată în prinț de un simplu sărut, frumoasa trezită dintr-un somn greu de același sărut sau chiar o bestie care-și capătă din nou forma umană când întâlnește un suflet cald care o iubește sincer, în ciuda aspectului fizic care repugnă. Din punctul meu de vedere atât muzica rock gothic, cât și literatura gotică sunt apanajul popoarelor saxone. Din micile mele vizite pe meleagurile lor am descoperit locuri care sunt cu acuratețe descrise în cărți, jocuri video.

Volumul este împărțit în patru secțiuni. „Înainte de coșmar”, prima parte, este deschisă de „Lenore Arras” – o povestire despre dragostea dintre doi frați urmăriți din porunca tatălui pentru a fi uciși, deoarece s-au născut „stigmați”, spurci. Îmi aduc și acum aminte despre Clubul Nemira la care a participat Oliviu ca invitat, deoarece această povestire a apărut și în numărul al treilea al Colecției de Povestiri Științifico Fantastice (CPSF – pe scurt) și de gafa pe care am făcut-o întrebându-l despre o continuare a povestirii. Mi-au plăcut atât de mult scenariul și personajele, încât nu am putut să cred că asta era toată. Oliviu însă mi-a recomandat romanul publicat în 2010 la Editura Vremea, intitulat „… Și la sfârșit a mai rămas coșmarul” care face parte dintr-un univers asemănător.

Urmează apoi „Pivnițele Palatului Charron” în care aflăm despre sacrificiul unui preot pentru a salva o fată răpită și batjocorită de noul senior al unui castel despre care se spune că este bântuit. Poate fi oare crima o metodă de salvare? Moartea poate fi considerată preferabilă în fața unor tratamente ce nu au nimic în comun cu umanul, însă crima? Poate fi ea iertată vreodată? Și dacă da, cine va fi cel care va dărui iertarea?

Cea de-a doua parte cuprinde: „Însângerată luna”, care se petrece pe pământ românesc, undeva în munți, mai jos de Bistrița. Ca perioadă istorică ne aflăm în timpul ocupației austro-ungare în Transilvania, unde poposește un negustor străin. În așteptarea asociatului său, omul trage la Fortul Omului Mort unde face „cunoștință” cu Fiica Lunii, cea care fură inimile bărbaților care o privesc și îi pierde în heleșteul de la marginea pădurii aflate dincolo de ziduri. O frumoasă istorisire despre iele.

„Trecătoarea” – eu o consider o legendă dacă despre nemurire și Zalmolxe și o posibilă explicație a împuținării legiunilor romane în zona muntoasă a Transilvaniei.

„Ellen Lee” m-a purtat până în Statele Unite ale Americii, unde am „asistat” la un episod dintr-un serial paranormal .

„Spiridușii albi” a mai apărut și în revista digitală „Dublu tăiș„, în numărul doi din iulie 2013. Și cred că este povestirea care m-a marcat cel mai mult în acest volum. Trei adolescenți americani se decid să facă o excursie până la muntele din apropiere cu speranța că așa vor reuși poate, să dezlege misterul care cuprinse orășelul în ultima vreme. Copiii Harper obișnuiau să se joace prin pădure, însă, într-una din zile, Thomas, (cel mai mare) a dispărut pur și simplu și eforturile depuse de către localnici alături de poliție au fost zadarnice, dar fratele lui mai mic, Rick, s-a întors, deși schimbat, cu mințile rătăcite, repetând întruna același cuvânt „spiriduci”. Și astfel, ceea ce ar fi trebuit să fie o expediție curajoasă a unor tineri aflați la pragul dintre adolescență și tinerețe s-a transformat într-o moarte violentă și un coșmar ce nu poate fi uitat. Și asta, se pare, doar din dorința unui tată ca fiii lui să nu mai bântuie prin pădure cât e ziua de lungă.

Partea a treia este intitulată „Viitorul ieri și azi” și include: „Anna Lise” este o povestire în cel mai pur mod lovecraftian. Pe măsură ce o citeam mă gândeam la „Herber West – Reanimator” unde doctorul crede cu tărie despre corpul uman că este o mașinărie complexă ce poate fi restartată. În istorisirea lui Oliviu cadavrul pe care se fac experimente aparține tinerei Anna Lise care a fost ucisă și al cărei corp este „salvat” și îngropat de către anchetatorul crimei.

„Tempus fugit” încă am îndoieli că am înțeles pe deplin această poveste polițistă steam-punk care mi-a pus rotițele în mișcare și care mi-a încântat neuronii.

„Imora” are la bază veșnica întrebare: aș putea oare să schimb destinul? Este o combinație de previziune cu călătoria în mai multe viitoruri posibile, toate având ca scop salvarea femeii iubite.

A patra și ultima secțiune se numește „Întâlnire cu Ermengaarde” și începe cu „Mascarada învinșilor” în care aflăm că inteligența feminină este o armă mult mai puternică decât cele purtate de bărbați în războaie.

„Transport periculos” în care autorul ne arată cum frumoasa Ermengaarde Eyes a hotărât soarta unui conflict armat între dinastii.

„Edana Rose” face parte din același univers, însă este povestea surorilor Edana și Julish Rose, gemenele Marelui Lord Kazimierz, temut fie numele său. Fetele au fost separate și educate diferit pentru ca tatăl lor să poată accede la ambele lumi: terrană și venusiană. Și cum socoteala de acasă nu se potivește cu cea din târg, avem parte de o frumoasă trădare frățească, însă…. poți fi sigur cine este cine când vorbim despre două gemene identice?

„Domini Canes” închide și secțiunea și volumul. Și pentru că finalul trebuie să fie unul grandios, asistăm la o incursiune în jungla Orientului Terran alături de Ghetsemani John, care urcă pe Steeks în barca Persefona pentru a ajunge la ruinele vechiului templu baalic pe care are misiunea să-l mineze și să-l distrugă. (Diablo, unde ești tu?) O poveste despre credință, despre religie și despre demoni.

Și în final, nu pot decât să alătur primei istorisiri, „Lenore Arras” care nu mi-a ieșit din cap de când am citit-o prima dată o melodie superbă a unei formații germane: