Etichetă: old grave fest
La invitația prietenilor Ronnie Ripper și Aga Zu am luat cu asalt Danemarca pe timp de vară toridă, în perioada 09 – 11 iulie 2015. Să ne înțelegem din capul locului: vară toridă la București, că în Danemarca am avut parte de o maximă de vreo 15 grade Celsius, puțină ploaie și vânt cât cuprinde în orașul port Fredericia.
N-am putut rezista tentației de a vedea la pas orășelul (în parte) și asta o veți vedea în poze. Cât despre festival, ce să vă spun? În România există numai 3 astfel de festivaluri: Old Grave Fest, DBE și November to Dismember. Libertate totală: nu te întreabă lumea decât de bilet, în rest, nu te controlează nimeni în buzunare, în geantă, etc. Poți filma. face fotografii, nestingherit. Lumea este în mare binevoitoare și te bagă în seamă, nu s-a lăsat cu incidente de nici o culoare, firma de security e undercover și singura preocupare a oamenilor este voia bună.
Danemarca nu este o țară pe care aș recomanda-o pentru a fi vizitată: este scumpă și stă foarte prost la capitolul mâncare (am avut regim de burgeri și cartofi prăjiți), au niște porții nesimțite de pot mânca liniștiți 2 de-ai noștri, vreo 6 pițipoance sau un luptător de categorie grea.
Pentru românul sărac este și mai urâtă Danemarca pentru că-s așa de civilizați, încât NU iau șpagă, te ajută la orice pas și poți merge până și la budă plătind cu cardul. După cum spuneam, nu e pentru noi, neamule. Au și niște orare bine stabilite de circulație a autobuzelor și bilete pe care le poți cumpăra de la șofer și cu care poți circula timp de o oră. Mai au niște chestii urâte danezii ăștia, niște „jafuri” de taxiuri, toate Mercedes cu tapițeria din piele, necrăpată, neuzată, curată. Șoferii au tupeul să te întrebe dacă pot asculta radioul și dacă postul respectiv e ok pentru tine, ce cauți pe la ei, dacă pot fuma (da, ți se cere voie) și dacă le dai bacșiș ești cel mai tare.
Și o fază foarte tare la danezii ăștia, niște „ciudați”, zău așa: toate magazinele mari, de genul Decathlon, Lidl, Mc Donalds, sunt la periferia orașului. Nu au dărâmat clădiri vechi de sute de ani ca să „tragă” mall-uri prin centru. Vă spun, ăștia sunt duși rău de tot cu capul. Dar vă las să vedeți cu ochii voștri.
http://andreeaw.sunphoto.ro/METAL_MAGIC_FEST_2015_-_8TH_EDITION
https://www.youtube.com/watch?v=a4EmwfuN-QY
https://www.youtube.com/watch?v=eZCGsaRl6LY
https://www.youtube.com/watch?v=zVNzczUNSFE&spfreload=10
https://www.youtube.com/watch?v=uAlTlvaMRwY
https://www.youtube.com/watch?v=LnqJeNfzf5c
https://www.youtube.com/watch?v=ttI6JCoaw7Q
https://www.youtube.com/watch?v=wl_flcx5iJo