Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: LUCIAN DRAGOS BOGDAN

Blogosfera SF & F: Sub Apa Dragonului Strâmb

4 out of 5 stars

Un nou volum colectiv: 10 autori, 10 povestiri, una pe cap de autor. Aș vrea să spun autori români, dar e un francez acolo. 

În sfârșit o carte pe care mi-a plăcut să o citesc.

Partea curioasă este că fix ultima povestire este cea care dă titlul cărții. pe copertă sunt trecuți autorii în ordinea apariției textelor din volum, de la stânga spre dreapta, dar de sus în jos. Înaintea fiecărei povestiri găsim o pagină cu descrierea autorului (câteva cuvinte despre cel ce a scris).

Volumul debutează foarte bine, după părerea mea, cu povestirea lui Daniel Timariu, „Octavia”, care face parte din lumea descrisă în seria „Tenebre”. Ceea ce m-a prins de la început este că deși n-am mai intrat în acest univers de mai bine de doi ani, de la publicarea primului volum, personajele îmi sunt la fel de familiare de parcă aș fi citit ieri. Cred că este o povestire excelentă de deschidere a unui volum fantasy: o incursiune într-o Timișoara reală suprapusă cu cea imaginară, cu lumea de dincolo, cea a tenebrelor, a celor ce nu sunt tocmai oameni, nu sunt neapărat îngeri sau demoni, ci diverse ființe fantastice, supranaturale.

Intrigă: 4 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

A doua povestire este semnată de Anamaria Ionescu și deși este una tristă, mi-a plăcut foarte mult. Cu această ocazie mi-a dat curaj să mă apuc de citit această autoare pe care am amânat-o mult prea mult (nu voit, ci lipsă crasă de timp). „Satul părăsit” este o poveste pe cât de reală, pe atât de fantastică. Aduce aminte de definiția literaturii fantastice și de scrierile lui Feri Balin.

Cea de-a treia povestire mi-a prilejuit reîntâlnirea cu Nadir, cel care deslușește misterele. „Prințul din Ceretkipi” este un basm în toată regula, care te ține cu sufletul la gură scris de Lucian Dragoș Bogdan.

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și ca un făcut, ajungem iar în Timișoara și încă în cea reală, prin intermediul povestirii scrise de Lucian – Vasile Szabo, intitulată „Podul Traian iese din ceață”.

Prima dată (iar o premieră) când iau contact (cel puțin la nivel cognitiv) cu un text scris de Lucian – Vasile Szabo. Îmi place stilul autorului, e ok pentru texte polițiste (cum este acesta), pe alocuri amuzant – să te pomenești de unul singur într-o povestire scrisă de tine, e hilar – cu fantastica textului nu prea m-am înțeles eu, aș zice că face parte din genul lui Eliade – „La țigănci” – o abordare care nu mă pasionează, dar textul mi-a plăcut.

Intrigă: 3 out of 5 stars

Personaje: 3 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Ehheeei și uite că am ajuns la „Erik și Dragon” un basm pentru copiii de toate vârstele scris de nimeni alta decât Teodora Matei. O reinterpretare a basmului (așa cum de altfel se menționează pe pagina de prezentare a autoarei), captivantă și jucăușă. I-a reușit, dacă mă întrebați .

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și pe nesimțite ajungem în a doua parte a volumului, unde-l găsim pe Liviu Surugiu cu al său text filosofic despre vârstă: „Bătrânul din Florența”. Deși tema principală prezentă în povestirile și romanele scrise de Liviu este o împletire între religie și filosofie, textul de față curge lin și te poartă pagină după pagină de la început până la final. Poate descoperi elixirul tinereții veșnice…

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Povestirea lui Raymond Clarinard nu mi se pare că are ce căuta în acest volum. pare o filă din „La Medeleni”. „Ca și cum nimic n-ar conta” este un text subțire, ușor, de vară, chiar amuzant, ca un șpriț față de un vin fiert. Este un text banal, fără pretenții, o descriere pas cu pas a ceea ce face și gândește un motan aflat într-o casă (curte) la țară prin zona Sinaia. E amuzant, dar nu cred că se potrivește deloc cu tema volumului.

Intrigă: 2 out of 5 stars

Personaje: 2 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Următoarea la rând este Cătălina Fometici care s-a încumetat să scrie o continuare a basmului de origine chineză „Turandot”, pe numele său „Blestemul lui Timur”. Nu pot reda în cuvinte greutatea și efortul pe care le-am simțit citind acest text. Este superb și Cătălina clar este pe podiumul literaturii nu doar fantastice, dar gothice românești, literaturii de mare încărcătură emoțională și a acelei literaturi care presupune o muncă imensă de documentare înainte să te apuci să scrii primele rânduri. Mulțumesc, Cătălina!

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Și uite așa am ajuns la cea de-a treia (și ultima) premieră pentru mine în materie de autori români: Monica Ramirez. Da, clar voi citi și celelalte serii pe care le-a scris și le va mai scrie. Din nou, factorul timp este puțin prea zgârcit cu mine, dar viața merge înainte. „Portal spre o dimensiune secretă” este o povestire superbă, pe care mai bine vă las să o descoperiți.

Intrigă: 5 out of 5 stars

Personaje: 5 out of 5 stars

Ușurință în citire: 5 out of 5 stars

Maestrul Dănuț Ungureanu încheie plutonul și volumul cu povestirea care dă titlul „Sub apa dragonului strâmb”. O povestire plăcută, despre carte, scris, citit, puțin comică pe alocuri. Un basm pentru copiii de toate vârstele

Intrigă: 3 out of 5 stars

Personaje: 3 out of 5 stars

Ușurință în citire: 4 out of 5 stars

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Sub apa dragonului strâmb, le găsești pe blogurile:

Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

Blogosfera SF&F: Un strain in Regatul Assert

Încă o carte încântătoare în cadrul Blogosferei. Sunt extrem de fericită când citesc povești frumoase. Și nu, nu am greșit cu nimic, căci volumul de față exact asta este: un basm steampunk.

Încă de la început m-a atras denumirea capitolelor. Exemplu:

Capitolul unu, sau despre întâlnirea lui Sir Arlington Cuttler cu negustorii din Quicho și ce se poate afla la un pahar de vorbă”

Capitolul doi, sau despre cum ne întoarcem cu câțiva ani în urmă, ca să le cunoaștem pe Greta, Anelis și Katarina”.

Toate cele 15 capitole au astfel de denumiri și simți încă de la primele cuvinte cum te poartă către o nouă lume sau aventură.

Apoi lumea construită este variată și prinde contur cu fiecare pagină pe care o întorci.

Personajele nu sunt mai prejos și imaginația autorilor (ca și documentarea) este în doze suficiente. Nici măcar nu sunt sigură că anumite nume le-am citit corect.

Aș vrea să spun că (deși asta n-a fost niciodată o problemă în scrierile celor doi autori, nici împreună și nici luați separat) personajele au numele potrivite, sunt credibile din cap până-n picioare: nume, descriere, activități prestate.

Volumul creionează o poveste care este potrivită pentru orice vârstă (DA, poate fi citită copiilor) și ceea ce este diferit față de alte basme, este că de data aceasta asistăm la nașterea ursitoarelor și le urmărim (întrucâtva) viața până la momentul la care ele ajung să-și facă treaba. Orice poveste am citit până acum, în care am întâlnit ursitoare, acestea erau deja femei în toată firea, zâne bune care vin la căpătâiul noului născut cu daruri, care constau în trăsături fizice și/ sau psihice, dar care, de asemenea, ursesc viitorul respectivului copil. A fost neașteptat, dar foarte plăcut să „asist” la nașterea ursitoarelor.

Noutatea acestui basm, sau ceea ce-l diferențiază de cele clasice, este introducerea aparatelor specifice steampunk. O adiție deloc rea, ba chiar devine o nouă măsură în basmul modern. Știm cu toții că în basme oamenii circulă pe jos, pe cai sau în căruțe și trăsuri. Și aici există toate cele amintite, dar, în plus, mai avem: single, double (ce-am mai râs, da, da, ca la hotel), dirijabile, etc.

Ca-n orice poveste avem parte de prinți, regi, regate, război, dar și de magie, ce să mai, un basm în toată regula plus dirijabile. Eu una nu-mi pot închipui ceva mai frumos într-o poveste spusă seara, la gura sobei (citită).

Că tot veni vorba despre citit, cartea o puteți cumpăra de la librării (Eminescu în București), de la editură, de aici și…… tobele…… tadaaaammmm, da, de aici. Așa că o puteți recomanda cu căldură celor ce locuiesc peste graniță. Da, știu, prețul pare cam măricel pe Amazon, dar are transportul inclus și credeți-mă că știu cât costă să trimiți o carte prin poștă pe ruta România – UK. Având în vedere că este pe Amazon.com, poate fi comandată din orice colț al lumii, așa că, să ai transportul inclus, prețul este exact acolo.

Notă generală îi acord 4 out of 5 stars.

Alte păreri ale Blogosferei SF & F aici:

Ne dăm silința să scriem lunar despre un autor român din sfera science fiction, fantasy, horror. Încercăm să vorbim despre volume cât mai recent apărute. Dacă vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

 

„Nu zaieț, pagadi!” în varianta mioritică

Mari ți-s orgoliile, Doamne, în țărișoara asta a mea, care se bate singură mai rău decât au făcut-o vreodată mongolii, tătarii, turcii, nemții, rușii și comuniștii la un loc!

Început de an, tulburări sociale, vești proaste în piață, scumpiri peste scumpiri, taxe noi, încetări de apariții editoriale, noi începuturi, Sus Monarhia!, Jos Monarhia!, și #rezist!. Asta caracterizează România la început de 2018. În anul în care ar trebui să sărbătorim 100 de ani de unire a Principatelor Române, noi dăm cu pietre. Și nu cu un motiv rațional. Aruncăm pietrele și vedem unde pică. 100 de ani între aceleași granițe nu au avut puterea, din păcate, de a uni populația aflată între aceste hotare. Nu la modul serios. Populația se divizează singură pe regiuni și vechile animozități nu au dispărut: urăsc moldovenii pentru că.., oltenii sunt așa și pe dincolo, ardelenii fac și dreg, etc. Toate astea în timp ce restul lumii urlă despre ridicarea barierelor de orice fel și nu, nu mă refer la granițele fizice, ci la barierele de limbă, religie, etnie, etc. Lumea încearcă o unire culturală a pământenilor, spunând „nu există eu sunt român, tu neamț, el francez, ea chinezoaică, ci suntem toți cetățenii acestei planete și atâta vreme cât vorbim într-un limbaj care ne permite să ne înțelegem unii cu alții, atunci nu facem diferențieri de sex, religie, etnie”. Uite în contextul ăsta, în care românii îngheață la – 15 grade, obosiți și flămânzi, stresați, după o zi sau o săptămână încărcată la serviciul pe care-l are fiecare (mai bun sau mai rău), vine și lumea SF și dă cu pietre. După ce că și așa mica lume SF&F este divizată în jde mii de cluburi, clubulețe, grupulețe și lupi singuratici, se găsește o revistă online, pe numele ei http://www.ficțiuni.ro să spună „FUCK YOU!”.

La o adică de ce nu? Chiar așa, de ce nu poate patronul român să-și deducă pe firmă cheltuielile cu tunsoarea copiilor, medicamentele cumpărate de la farmacie, hainele scumpe cumpărate din magazine „de fițe”, ședințele la psiholog și multe altele? Din mentalitatea „firma e a mea, eu sunt patronul, deci fac ce vreau cu banii firmei”, dar fără să înțeleagă vreodată că firma și persoana fizică sunt două entități separate.

Așa și cu ficțiuni.ro. Patronul, Eugen Lenghel, a decis să șteargă absolut toate textele și articolele publicate vreodată de Lucian Dragoș Bogdan în paginile revistei sale electronice. Adică de ce nu? Că doar a fi patron = Dumnezeu pe tarlaua ta.

Eugen Lenghel are pretenții mari că este un scriitor de SF neînțeles. Tot timpul este foarte acid și virulent în comentarii la articole sau postări pe internet, dar niciodată folosindu-și numele, ci alegând tot felul de pseudonime. Ce-i datorez lui Lenghel: onoarea (fără ghilimele) de a fi fost oaia neagră a SF-ului românesc acum câțiva ani pentru că mi-am exprimat opinia că românii habar nu au să scrie SF. Întâlnirea cu niște oameni absolut minunați la festivalul organizat de el la Râșnov: Lucian Dragoș Bogdan, Liviu Surugiu și a sa soție, Viorel Pârligras și Mircea Liviu Goga, traducătoarea Loredana Frățilă Cristescu, Nic Dobre și Roxana Brânceanu, Cezar Mazilu.

După ani de zile în care LDB (Lucian Dragoș Bogdan) a publicat în paginile revistei sale, Eugen Lenghel a decis să pună punct colaborării. Nimic mai normal. Partea proastă este că a ales să facă în așa fel încât nici vântul și nici pământul să nu mai știe vreodată că LDB ar fi publicat texte și articole (să nu uităm că a fost redactor pentru ficțiuni) în revista sa online. Motivele? El le știe. În acest caz nu pot decât să-i urez „îngropare rapidă!” pentru că:

  • între timp Lucian este un scriitor destul de cunoscut, fiind singurul destul de destupat la minte încât să-și asume pierderi financiare ca să participe la Comic Con, unde a câștigat cititori la care nu ar fi ajuns prin intermediul lansărilor și târgurilor de carte, dar a și descoperit pe colegul nostru Ștefan Guță, blogger de carte și scriitor la început de drum.
  • cine știe măcar o povestire scrisă de Lenghel? Nu luăm în calcul cei 20-50 de prieteni care se perindă pe la toate lansările și târgurile și care sunt intimi în cercurile SF.
  • În afara faptului că încearcă să monopolizeze nominalizările pe la convenții și a faptului că publică povestiri învechite (îl suspectez că-și plătește publicarea) ce mai face domnul Lenghel pentru lumea SF?

O să spuneți și reversul medaliei, ce face LDB?

Păi LDB face ce știe el mai bine: scrie 1, 2, 3 ore pe zi (el știe câte), își ține la curent cititorii cu progresul făcut cu fiecare povestire sau volum. Publică online și pe hârtie, își crează cercuri de cititori, fani, merge la toate întrunirile posibile, ține zile deschise cu elevii, pe la biblioteci și licee, susține tinerii scriitori cu îndrumări, este colaborator la reviste, prezent la târguri nu doar ca scriitor, dar și ca vânzător. Lucrează la un proiect de o anvergură extraordinară împreună cu Daniel Timariu, la o enciclopedie a textelor SF românești, care pe unde când a fost publicat.

În încheiere vreau să spun că oamenii ca Lenghel se autoizolează până la dispariția totală de pe piață (mult nu mai e, se află pe ultimele trepte către nicăieri) din pricina faptului că „eu sunt Dumnezeu” nu funcționează decât în microuniversul fiecăruia dintre noi, dar nu atunci când interacționăm cu alte microuniversuri.

Mi-aș dori ca asta să fie o lecție pentru oricine crede că este mai presus de ceilalți, indiferent de natura meseriei sau pasiunii pe care o are și mi-aș dori ca expresia „de amorul artei” să-și reia înțelesul din timpul Renașterii.

Vanatorii de capete – Lucian Dragos Bogdan

Rămasă cu o impresie puternică după ce abia terminasem de citit „Stăpânul castelului” scrisă de Teodora Matei și cu ceva ore la dispoziție până când trebuia să mă mișc spre poarta de îmbarcare, m-am apucat să citesc: ¨Seria Vagabondul descrie o lume de care ne desparte un dram de noroc, ori o simplă alegere și a cărei exploatare începe alături de Vânătorii de  capete¨.

Primul volum din seria „Vagabond” are un nume cel puțin ciudățel: ˝Vânătorii de capete˝ – și m-am gândit instantaneu la niște bounty hunters. Ei, și ce să vezi? Nu e chiar așa.

Și uite cum, cupola care adăpostește gara și aeroportul din Copenhaga s-a transformat pentru câteva ore în orașul pe care-l îndrăgesc foarte mult: Alba-Iulia.

Păi da, Alba-Iulia, pentru că acolo se petrece acțiunea romanului.

Se făcea că un domn (ca să nu-i spun nenea) se plictisise de viața ˝obișnuită˝ pe care o ducea: serviciu, casă, familie și, profitând de faptul că în oraș fusese ucis un om al străzii într-un mod nu prea comun, decide să ajute poliția infiltrându-se în comunitatea celor fără adăpost, totul pentru a ajunge la criminal.

Aici avem o descriere care se întinde pe câteva capitole despre traiul de zi cu zi și despre oamenii din jurul personajului principal, Dinu.

Și Dinu al nostru se integrează destul de bine între boschetari, la început cu figuri ale omului obișnuit, care nu mănâncă resturi din gunoaie, tânjind să-și vadă familia, drept pentru care se furișează prin oraș în încercarea de a prinde o imagine fugară a oamenilor pe care i-a lăsat în urmă. Așa află că soția îl înșela cu un coleg de serviciu, că cei doi copii îi duc lipsa, dar și că oamenii nu sunt atenți la tine când ești îmbrăcat sărăcăcios și murdar.

Din când în când îl caută pe căpitanul de poliție Marian, căruia îi raportează toate datele adunate ˝de pe teren˝.

Viața printre cei fără adăpost este palpitantă, plină de peripeții, Dinu află că și aici există ierarhii și conducători, dar și oameni din toate categoriile sociale, inclusiv profesori rămași pe drumuri din cine știe ce motive. Printre cei cu care locuiește Dinu este și tânărul minune Titi, care este un matematician autodidact desăvârșit, care-și scrie zilnic ecuațiile pe pereții clădirii care le servește drept adăpost.

Cu câteva zile înainte ca ˝experimentul˝ să ia sfârșit, Dinu bănuiește că măcar unul dintre cei trei: doctorul Vâlcu, stagiarul medical Cristi și preotul Lascu, ar putea să facă parte din rețeaua care omora oameni ai străzii pentru trafic cu organe umane. Toți trei au situații materiale peste medie, sunt buni și miloși și ajută pe toată lumea, fără pretenții financiare. Așa că, se decide să verifice o pistă de unul singur. Evident că intră în bucluc, dar reușește să găsească criminalul și mai mult decât atât, a reușit cu ajutorul altui vagabond să-l imobilizeze până la sosirea poliției.

Cartea lui Lucian, pe lângă misterul pe care l-a creat în paginile sale, mi-a oferit o plimbare binevenită prin Alba-Iulia și împrejurimi. Unele locuri le cunosc și le-am putut identifica în memorie, pe altele, cel puțin la prima vedere, nu le recunosc, însă am de gând ca la următoarea vizită în oraș să merg puțin pe urmele acțiunii și să-mi întipăresc în minte majoritatea reperelor aflate între scoarțele acestei cărți.

Este o carte polițistă, care m-a lăsat mască cu rezolvarea misterului, am ghicit parțial, dar în nici un caz nu mă așteptam la ceea ce înseamnă ˝Vânătorii de capete˝.

Vă spun doar că aventura va continua, cel puțin în al doilea volum, deoarece Dinu decide ca experimentul de a trăi o perioadă printre oamenii străzii să nu rămână în acest stadiu, ci să devină noua lui viață.

 

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

RSS
Follow by Email
YouTube
Pinterest
LinkedIn
Share
Instagram