Noroc că n-am dat bani pe film. Păi am abonament și nu am plătit bilet special pentru filmul ăsta.
Nu sunt fan „Star Wars”, deși am văzut toate filmele din serie. Mai degrabă mi-au plăcut „Star Trek” și „Stargate”.
Așa film plin de clișee cinematografice din anii 80, făcut în 2018, când vorba aia, avem filme cu 4-5-6 simțuri (te zgâlțâie, te împroașcă cu apă, etc), n-am mai văzut.
În primul rând că absolut nimic nu mi-a dat impresia că văd un film din seria „Star Wars” (evident, în afară de personajele ultra mega cunoscute). Dacă schimbau un pic moaca și numele personajelor și îi ziceau „De-a fuga prin galaxie” era fix la fel.
De unde a apărut Qi’ra? Cine e și ce vrea ea? Că e interpretată de Emilia Clarke e bașca.
Citat de pe un site al fanilor seriei:
„Han Solo a fost un om de pe Corellia care a obţinut faimă la nivel galactic ca membru al Alianţei Rebele şi mai târziu al Noii Republici. Născut pe Corellia, a rămas orfan de mic şi luat de către piratul Garris Shrike ca să facă parte din echipajul lui. A fost tratat cu cruzime, dar l-a servit pe Shrike mult timp înainte să evadeze, în adolescenţă. Solo a devenit contrabandist şi s-a îndrăgostit de Bria Tharen, deşi ea l-a părăsit din cauza datoriei faţă de Alianţa Rebelă. Solo s-a înrolat apoi în Academia Imperială pe Carida, servind cu distincţie. A fost dat afară însă când a oprit un ofiţer imperial să-l bată pe un Wookiee numit Chewbacca cu un bici neuronic. Drept mulţumire, Wookiee-ul a jurat o „datorie de viaţă” faţă de Solo. A redevenit contrabandist cu Chewbacca alături de el. Pilotând Şoimul Mileniului, pe care îl câştigase la un joc de Sabacc împotriva lui Lando Calrissian, a devenit cunoscut drept unul din cei mai buni contrabandişti din galaxie.” – sursa http://ro.starwars.wikia.com/wiki/Han_Solo?li_source=LI&li_medium=wikia-footer-wiki-rec
Ce-mi spune filmul minune? Han era un Oliver Twist de pe Corellia, dar are cam spre 20 de anișori, are și iubită, pe Qi’ra, pentru care se înrolează în Academia Imperială și încearcă să se întoarcă pe Corellia pentru a o salva. Între timp fata e destul de mare și de vaccinată ca să taie în stânga și-n dreapta și eroului i s-au tăiat aripile (de către cretinul care a putut concepe așa un kkt de scenariu).
Cum se cunosc Han și Chewbacca? Gladiatorul l-ați văzut? Nu contează care dintre filme, serialul, etc… Un film cu gladiatori ați văzut vreodată în viața voastră?
Han a fost masă servită lui Chewbacca, numai că ăștia 2 s-au înțeles să-i …, au fraternizat și au evadat din închisoarea (groapa cu lei, mă rog, wookie) imperială. De ce tocmai ăștia doi? Că Chewie mai halise niște unii până la Han. Păi dacă Solo spikuiește limba lui wookie…. ei, dacă mâncarea ți-ar vorbi pe limba ta, parcă n-ai mai mânca-o, nu?
De ce îl cheamă pe Han Solo? Mă aștept ca fanii măcar să aibă teorii. Lasă că-ți spune filmul: că a plecat singur de pe Corellia. Ai priceput, da? singur = solo. Mare dibăcie…
Interiorul navei spațiale: carton demn de decorurile pieselor de teatru ale copiilor de la grădiniță și școala primară.
Zborul cu viteza luminii. Eiiiii, mai știți „Înapoi în viitor”? https://www.imdb.com/title/tt0088763/
Unde a învățat Han să piloteze nave? Că pe Corellia fura să zicem mașini zbuătoare, nicidecum așa complexe precum navele, la academie l-au șutuit rapid, că avea o problemă cu autoritatea (pe cuvânt, așa zice în film, era să leșin de râs) și apoi în armata imperială era infanterist…. deci unde?
Pe drumul de 12 parseci, intră într-un maelstorm. Am mai auzit eu cuvântul ăsta, dar recunosc că l-am căutat în dicționar, ca să fiu pe deplin lămurită asupra semnificației lui https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/maelstrom. Care zice că e o situație ff confuză, cu multă violență și distrugere. Minunăția noastră de film ne explică „uite maelstorm-ul” și văd un fel de cthulhu care încercă din răsputeri să-i halească pe ăștia cu nava. Un fel de Mobi Dick care alerga după vapoare sau balena care-l înghite pe Iona, varianta printre stele. Dar, asta era scurtătura minune ca să ajungă la timp cu substanța pe planeta rafinărie, în afara imperiului.
Concluzia: un film făcut din petice. Un puzzle care încearcă la nivelul unui copil de 4 ani să explice cum a ajuns Han Solo să lucreze pentru piratul Shrike și cum a câștigat nava la un joc de Sabacc. Personajul Han Solo am avut impresia că e un Johnny Bravo printre stele. Cretin, dar dispus să riște pentru o fustă. Exact ca Johnny Bravo, dispus să facă multe imbecilități pentru o femeie. Actorul care-l interpretează am crezut că e dus cu sfoara de colo colo. Să o pupi tu pe mama dragonilor, da, știu, asta e în alt film, dar e aceeași actriță și să nu ai nici un sentiment, reacție, să fii rece ca un cub de gheață plutind într-un pahar cu whiskey?
Așa cum spun de când am văzut trailerul: acest film se numește supă reîncălzită. Nu-l recomand nici măcar celor care cred că dacă-și cumpără 2 pungi de semințe și-i imită pe vecinii de la parter, măcar se vor distra 5 minute. Sincer, dacă ești fan fă-te că nu există. Dacă nu ești fan, dai banii degeaba pe el, oricum. Și dacă n-ar fi Star Wars, povestea în sine a jalnică. E construită din bucățele. Pe sistemul: cubul ăsta ni-l arată pe Han Solo într-o navă. Dar cum ajunge el acolo? Păi hai să inventăm o dragoste (neverosimilă) și un băiat care se bate ptr iubita lui (v-am spus că fata e mare jmecheră, da? Că n-are nevoie de el de nici o culoare. Ba, mi ți l-ar lua la puricat și n-ar mai rămane nici Solo de el, darămite Han….).
NU DA BANI SĂ VEZI FILMUL ĂSTAAAAAA, CĂ NU MERITĂ!