Pentru prima ediție a recenziilor Blogosferei SF&F îl are de „disecat” pe proaspăt debutantul Miloș Dumbraci.
Având în vedere că Miloș a avut povestiri publicate în reviste online și pe hârtie, precum: Gazeta SF, Helion, Nautilus, Fanstastica, Știință și Tehnică nu cred că editura Millenium și-a asumat vreun risc publicându-i volumul de debut.
Miloș a debutat cu un volum de povestiri, din categoria military fiction, dar un military fiction cum eu până la el nu am mai citit. Apanajul lui Miloș și ceea ce-l caracterizează, dar îl și definește ca autor și îl deosebește de ceilalți scriitori români este capacitatea de a integra mai multe subgenuri într-unul singur. Scrierea este fluidă, povestea curge liniștită, fără poticneli și doar treci subtil dintr-un registru în altul, dar acest alt registru nu doar că îi dă povestirii un twist la care nu te-ai fi așteptat, însă îți deschide o altă perspectivă, o altă modalitate de a vedea lumea. Liantul acestor povești este capacitatea omului de a face diferența între umanitate și orice altceva, dorința omului de a rămâne om, chiar dacă asta implică sacrificiul suprem din partea personajului principal.
Prima dintre cele paisprezece povestiri cuprinse în acest volum este și cea care a dat titlul: „Hoțul de moarte”, care nu este altceva decât un cyberpunk în genul „Hoțul cuantic” al lui Rajaniemi, însă în povestirea lui Miloș nu furăm timp, ci suflete. Într-o lume postapocaliptică, oamenii sunt foarte puțini și au contruit copii pe care le dotează cu amintiri și memorie, astfel încât omul devine nemuritor prin transferul minții sale într-un corp de android. Bătălia finală este un fel de lupta cu marele boss în Mortal Kombat în decorul Matrix.
„Anchetă pe Terra .322” este un military fiction clasic care-mi aduce aminte de Scalzi cu seria „Războiul Bătrânilor”. Lumea de această dată este condusă de două AI-uri: Mama și Tata. Oameni nu mai există (oare?), Tata a considerat că oamenii neîmbunătățiți tehnologic, care se îmbolnăvesc, mor, cărora le ia foarte mult să se dezvolte, nu sunt destul de eficienți pentru lumea pe care o construiau cele două inteligențe artificiale, așa că i-a exterminat și așa am ajuns să avem doi într-unul: oamenii Tatălui, care sunt războinici și cuceresc noi planete pentru ca apoi să vină oamenii Mamei, care sunt terraformatori și care colonizează planetele cucerite de Tata. Și ați spune că lumea a devenit perfectă, nu?
A treia povestire, intitulată ”Minți de diamant” este un cyberpunk politic. Aici am găsit câteva cuvinte care-mi vor rămâne întipărite în memorie asociate cu Miloș Dumbraci pentru foarte multă vreme de acum încolo: „… unde se exploata materialul cel mai banal și ieftin de pe Sweldamt, diamantul”. Citind acest text am avut tot timpul impresia că absolut fiecare denumire de planetă are un înțeles ascuns: Sweldamt = planeta un fel de groapă de gunoi furnicar, Verenigda – m-a dus cu gândul la Venera, sau planeta pe care îți dorești să ajungi (ca o venerație) și pe care la final o regăsim denumită Veg = vegetal, început nou.
„Suflet de arțar” este un text tare drag mie. Rușii se luptă cu nemții în Siberia. Nemții cuceresc satele, iar rușii sunt nevoiți să le ocolească prin pădure, însă în armata rusă este și un șaman siberian, obligat să participe la război, la fel ca toate celelalte națiuni care fac parte din URSS. Dacă în toate scrierile anglo-saxone (americane) avem de-a face cu lupte de cucerire a teritoriilor de către noii veniți de la populațiile găsite acolo (vezi cowboii și nativii americani), aici avem de-a face cu oameni luați cu arcanul în armata URSS să lupte într-un război care nu-i al lor, care nu-i afectează decât pe termen scurt prin faptul că femeile, copiii și bătrânii au rămas acasă și nu mai au călăuza spirituală cu ei. Grija și datoria față de trib primează și astfel șamanul nostru găsește o cale prin care să se întoarcă la ai săi și să-i protejeze până în ziua în care vor putea avea un nou șaman.
A doua povestire consecutivă cu și despre șamani, intitulată „Șamanul și kurganul” pune față în față doi șamani diferiți, unul de lemn și altul de pământ, dar mai este o deosebire: unul este mort, celălalt viu. Un text interesant despre puterile de dincolo de moartea corpului fizic.
Povestirea „Cal mecanic la rege, șah” face parte din universul „Luizienii”, o narațiune steampunk despre lumea la curtea Regelui – Soare văzută altfel. Lumea este mai bine descrisă în nuvela „Luizienii”, aici ni se povestește despre tentativa de revoluție împotriva Regelui Soare și pedeapsa primită pentru că te-ai răzvrătit împotriva conducătorului.
”Jack și moartea Ankylozaurului” – am citit titlul de câteva ori, să mă asigur că citesc corect. Dinozauri, salturi în timp, arme biologice. Dar dacă ai fi vinovat de cele mai mari catastrofe care s-au petrecut în istoria omenirii? Mai mult decât o istorie alternativă, această povestire ne poartă în timp de la 2031 până spre anul 0.
„Pieile de fier”: oare cum este să vânezi zei? e clar că este deosebit, deci ai nevoie de o altfel de armată și avem un fantasy care ne descrie niște armuri nemaiîntâlnite până acum. Și totuși, cât te sacrifici și pentru cine, mai ales? Interesant punct de vedere despre oameni și divinitate.
Următoarea povestire, „ZMB” descrie o lume post-apocaliptică în care întâlnim o bizară combinație între o Rusie comunistă ortodoxă și Inchizitorii care au sarcina de a elimina devianții de la Canon, pe când KGB este poliție. Însă oare știm totul despre religie și Mesia?
„Molokan” – o poveste despre „comorile” Siberiei și mai ales despre ce s-ar putea afla acolo: oare există și alte specii inteligente pe Planeta Albastră în afara oamenilor sau aceste specii sunt de sorginte extraterestră?
„Dincolo bezna” – uite că avem și un horror între atâtea military fiction. Și în că un horror de bună calitate, care- mi amintește de povestirile scrise de H. P. Lovecraft. Și dacă monstrul ce pândește în întuneric ești chiar tu?
„Poveste amară de foc și pară” este un fantasy clasic, adică o poveste frumoasă cu și despre dragoni, despre nemurire și despre cum au apărut florile, zăpada, etc.
Penultima povestire, „Expresul de Alabama” revine la stilul science fiction, la lumea post-apocaliptică invadată de o altă specie care amenință viitorul omenirii. Pe undeva îmi aduce aminte de „The Stand” (Apocalipsa) scrisă de Stephen King, doar că nu este într-o cheie horror, ci în una pur SF.
Ultimul text, cel care încheie acest volum, „Triții de pe Jawdah” este, după cum se spune și în descriere o povestire în cel mai clasic stil SF, „old school”, în care urmărim cum un grup de exploratori spațiali ajunge pe o planetă nou descoperită și încearcă să ia contact cu populația care locuiește acolo. De aici până la Legile lui Moise când a coborât de pe Munte nu este decât un pas descris cu măiestrie într-o eternă poveste despre omul nou și omul vechi.
Una peste alta este un volum cu povestiri din arii diverse, cu lumi care mai de care mai diferită și care funcționează după propriile reguli / legi. Mă bucur mult că acest proiect a început cu Miloș.
O fărâmă din fiecare povestire mi-a rămas în suflet la terminarea acestei cărți. Aștept cu nerăbdare următoarea carte scrisă de autorul vâlcean.
Până atunci, puteți citi și părerile celorlalți aici: Jurnalul unei cititoare, Assasin CG, Cu mintea la …SF, FanSF.
Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.
Pentru luna ianuarie, am ales să citim Colți-lungi de Alex Cuc. Dacă mai sunt bloggeri interesați să ni se alăture, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.
