„Ceasul fantasmelor” este o colecție de povestiri după pofta inimii mele. Deși atât în literatură, cât și în muzica rock, genul gothic este destul de disputat, există unii ca mine cărora le place așa ceva. De ce? Păi este foarte simplu: în muzică genul rock gothic a derivat din muzica clasica. În literatură, genul gotic îmbină elemente horror cu elemente romantice. Ce poate fi mai frumos decât broasca transformată în prinț de un simplu sărut, frumoasa trezită dintr-un somn greu de același sărut sau chiar o bestie care-și capătă din nou forma umană când întâlnește un suflet cald care o iubește sincer, în ciuda aspectului fizic care repugnă. Din punctul meu de vedere atât muzica rock gothic, cât și literatura gotică sunt apanajul popoarelor saxone. Din micile mele vizite pe meleagurile lor am descoperit locuri care sunt cu acuratețe descrise în cărți, jocuri video.
Volumul este împărțit în patru secțiuni. „Înainte de coșmar”, prima parte, este deschisă de „Lenore Arras” – o povestire despre dragostea dintre doi frați urmăriți din porunca tatălui pentru a fi uciși, deoarece s-au născut „stigmați”, spurci. Îmi aduc și acum aminte despre Clubul Nemira la care a participat Oliviu ca invitat, deoarece această povestire a apărut și în numărul al treilea al Colecției de Povestiri Științifico Fantastice (CPSF – pe scurt) 
și de gafa pe care am făcut-o întrebându-l despre o continuare a povestirii. Mi-au plăcut atât de mult scenariul și personajele, încât nu am putut să cred că asta era toată. Oliviu însă mi-a recomandat romanul publicat în 2010 la Editura Vremea, intitulat „… Și la sfârșit a mai rămas coșmarul” 
care face parte dintr-un univers asemănător.
Urmează apoi „Pivnițele Palatului Charron” în care aflăm despre sacrificiul unui preot pentru a salva o fată răpită și batjocorită de noul senior al unui castel despre care se spune că este bântuit. Poate fi oare crima o metodă de salvare? Moartea poate fi considerată preferabilă în fața unor tratamente ce nu au nimic în comun cu umanul, însă crima? Poate fi ea iertată vreodată? Și dacă da, cine va fi cel care va dărui iertarea?
Cea de-a doua parte cuprinde: „Însângerată luna”, care se petrece pe pământ românesc, undeva în munți, mai jos de Bistrița. Ca perioadă istorică ne aflăm în timpul ocupației austro-ungare în Transilvania, unde poposește un negustor străin. În așteptarea asociatului său, omul trage la Fortul Omului Mort unde face „cunoștință” cu Fiica Lunii, cea care fură inimile bărbaților care o privesc și îi pierde în heleșteul de la marginea pădurii aflate dincolo de ziduri. O frumoasă istorisire despre iele.
„Trecătoarea” – eu o consider o legendă dacă despre nemurire și Zalmolxe și o posibilă explicație a împuținării legiunilor romane în zona muntoasă a Transilvaniei.
„Ellen Lee” m-a purtat până în Statele Unite ale Americii, unde am „asistat” la un episod dintr-un serial paranormal .
„Spiridușii albi” a mai apărut și în revista digitală „Dublu tăiș„,
în numărul doi din iulie 2013. Și cred că este povestirea care m-a marcat cel mai mult în acest volum. Trei adolescenți americani se decid să facă o excursie până la muntele din apropiere cu speranța că așa vor reuși poate, să dezlege misterul care cuprinse orășelul în ultima vreme. Copiii Harper obișnuiau să se joace prin pădure, însă, într-una din zile, Thomas, (cel mai mare) a dispărut pur și simplu și eforturile depuse de către localnici alături de poliție au fost zadarnice, dar fratele lui mai mic, Rick, s-a întors, deși schimbat, cu mințile rătăcite, repetând întruna același cuvânt „spiriduci”. Și astfel, ceea ce ar fi trebuit să fie o expediție curajoasă a unor tineri aflați la pragul dintre adolescență și tinerețe s-a transformat într-o moarte violentă și un coșmar ce nu poate fi uitat. Și asta, se pare, doar din dorința unui tată ca fiii lui să nu mai bântuie prin pădure cât e ziua de lungă.
Partea a treia este intitulată „Viitorul ieri și azi” și include: „Anna Lise” este o povestire în cel mai pur mod lovecraftian. Pe măsură ce o citeam mă gândeam la „Herber West – Reanimator” unde doctorul crede cu tărie despre corpul uman că este o mașinărie complexă ce poate fi restartată. În istorisirea lui Oliviu cadavrul pe care se fac experimente aparține tinerei Anna Lise care a fost ucisă și al cărei corp este „salvat” și îngropat de către anchetatorul crimei.
„Tempus fugit” încă am îndoieli că am înțeles pe deplin această poveste polițistă steam-punk care mi-a pus rotițele în mișcare și care mi-a încântat neuronii.
„Imora” are la bază veșnica întrebare: aș putea oare să schimb destinul? Este o combinație de previziune cu călătoria în mai multe viitoruri posibile, toate având ca scop salvarea femeii iubite.
A patra și ultima secțiune se numește „Întâlnire cu Ermengaarde” și începe cu „Mascarada învinșilor” în care aflăm că inteligența feminină este o armă mult mai puternică decât cele purtate de bărbați în războaie.
„Transport periculos” în care autorul ne arată cum frumoasa Ermengaarde Eyes a hotărât soarta unui conflict armat între dinastii.
„Edana Rose” face parte din același univers, însă este povestea surorilor Edana și Julish Rose, gemenele Marelui Lord Kazimierz, temut fie numele său. Fetele au fost separate și educate diferit pentru ca tatăl lor să poată accede la ambele lumi: terrană și venusiană. Și cum socoteala de acasă nu se potivește cu cea din târg, avem parte de o frumoasă trădare frățească, însă…. poți fi sigur cine este cine când vorbim despre două gemene identice?
„Domini Canes” închide și secțiunea și volumul. Și pentru că finalul trebuie să fie unul grandios, asistăm la o incursiune în jungla Orientului Terran alături de Ghetsemani John, care urcă pe Steeks în barca Persefona pentru a ajunge la ruinele vechiului templu baalic pe care are misiunea să-l mineze și să-l distrugă. (Diablo, unde ești tu?) O poveste despre credință, despre religie și despre demoni.
Și în final, nu pot decât să alătur primei istorisiri, „Lenore Arras” care nu mi-a ieșit din cap de când am citit-o prima dată o melodie superbă a unei formații germane:
