Într-o sâmbătă frumoasă, în data de 05 septembrie 2015 am plecat cu colega Georgiana Vlădulescu spre Brașov, unde a avut loc cea de-a treia ediție a proaspătului reînviat CLUB ANTARES.

Europa întreagă îți oferă tot felul de facilități în timpul călătoriei cu trenul, unele plătite, altele gratuite: sandwichuri, băuturi (apă, ceai, suc, cafea), wi-fi. În țărișoara noastră dragă SNCFR nu doar că nu-ți asigură nimic altceva în afară de niște vagoane pe roți, dar dacă e vară afară faci saună până la destinație. De data aceasta am nimerit într-un tren “vechi”, cu compartimente ca pe timpuri și fără prize, deci pas să lucrezi pe laptop mai mult decât te ține bateria.

În gara din Brașov am fost așteptate de către unul dintre amfitrioni, scriitorul local Nicolae Dobre și soția acestuia, care ne-au preluat de pe peron și ne-au dus cu mașina până în spatele Pieței Sfatului, unde am intrat în micuța și cocheta Librărie OKIAN, acolo unde au loc întâlnirile Clubului ANTARES.

Am urcat la mansarda librăriei, unde funcționează o ceainărie și unde am fost întâmpinate de către ceilalți membri fondatori: Gheorghe Tănase – un ufolog entuziast, Anamaria Borlan – specialist în cultura asiatică, scriitorii: Voicu Bugariu, Rodica Bretin și Alexandru Lambă, care este și redactorul șef al revistei online “Gazeta SF”. Din public a facut parte și Camelia Onciu, jurnalist cu reputație, cea care se face “vinovată” de publicarea în “Monitorul Expres” a invitației adresate publicului larg de a participa la întâlnirile clubului ANTARES. În total cred că au fost cam 15 – 20 de participanți, care au primit fiecare câte un tichet pentru tombola cu premii în cărți care se organizează de fiecare dată.

Primul subiect pe ordinea de zi a fost un material documentar despre “Spielberg cenzurat?” relevând fapte din culisele filmului Close Encounter of the Third Kind, Întâlnire de gradul trei (1977, scris și regizat de Steven Spielberg) prezentat de către domnul Gheorghe Tănase.

Al doilea subiect a fost o scurtă expunere a evenimentelor lunii septembrie, prezentată de Anamaria Borlan, unde am aflat, printre altele, că:

  • pe 1 septembrie începe anul academic în lume, dar și anul ecleziastic în Biserica Ortodoxă Estică;
  • simbolurile lunii septembrie sunt: safirul (ca piatră prețioasă), asterul (ca floare), semnul zodiacal este reprezentat de către Fecioară și Balanță, simbolul astrologic este jumătate Luna, jumătate Venus.

După care a venit rândul lui Nicolae Dobre să ne citeasca o scurtă proză intitulată „Hector, mecanicul intergalactic” asupra careia toată lumea prezentă a cazut de acord că este doar un fragment dintr-un roman space opera și nu o poveste de sine stătătoare, o descriere a personajului principal, Hector și o introducere în lumea respectivă.

Printre picături am povestit despre cine este și ce vrea să facă SRSFF în continuare, dar și despre reînnoirea legăturilor cu colegii din țară, despre aplaudarea inițiativelor de genul clubului ANTARES pe care-l așteptăm să crească și de la care vrem să auzim numai vești bune.

Ultimul punct dezbătut la întâlnirea de sâmbătă, 5 septembrie 2015 a fost un reportaj despre un subiect recent dezvăluit, cazul submarinului USS Trepang, care s-a întâlnit în marea Arctică, în martie 1971, cu un grup de OZN-uri de mari dimensiuni.

În final, am fost invitați să participăm cu mic, cu mare, la următoarea ediție, cea din 3 octombrie 2015, care va fi una aniversară: se vor implini 34 de ani de la inființarea clubului ANTARES, care există din octombrie 1981.

LA MULȚI ANI! Și la mai mare!

http://fantastica.ro/cronica-de-cenaclu-srsff-in-vizita-la-clubul-antares-brasov/

[envira-gallery id=”73″]