Cărți, concerte și călătorii

Etichetă: editura Crux

Blogosfera SF&F: Arlequine

„Pe cât de romantic ca stil, pe atât de provocator cu ideile pe care ți le oferă, volumul este un puzzle de noir, gotic, dark fantasy, science fiction, folclor, urban fantasy și basm clasic, în care fiecare piesă se potrivește în tabloul general, completându-l și dându-i viață. Fie că ești pasionat de misterele Africii, de ocultism, supranatural, spiritualitate, monștri (din noi sau din afara noastră), de religie, știință sau simbolistică, vei găsi aici câte ceva din fiecare și din toate laolaltă. Trebuie numai să-ți faci curaj și să vizitezi destinațiile stranii pe care autorul ți le propune cu generozitatea unui vrăjitor care se ține de șotii.” – citat din Prefața scrisă de Andreea Sterea, editor-șef Crux Publishing.

De ce am început cu acest citat? Pe lângă faptul că descrie perfect ceea ce vei găsi în acest volum (pe care-l poți achiziționa de aici) am pornit la drum să citesc această carte având în minte impresia (nu prea bună) de la lectura de acum câțiva ani din cadrul Cenaclului Prospect Art organizat de SRSFF. La vremea respectivă fragmentul citit de George dintr-unul din volumele seriei „Regele Lupilor” mi-a dat de înțeles că ideea era bună, exista material cu care se putea lucra, dar cartea avea nevoie de un editor bun.

Acum, cunoscând-o pe Andreea de ceva vreme și cunoscând furcile caudine prin care-și trece autorii (textele lor) înainte de publicare, mi-a venit inima la loc și am purces la drum.

Volumul este împărțit în 4 părți: iezme, fiare, otrăvuri și lumi. Cu fiecare secțiune în parte te simți de parcă ai face înconjurul lumii. Plecăm de la povestirea care dă titlul volumui, ”Arlequine” și primul impact a fost că am căutat un cuvânt în dicționar. Puteți să râdeți de mine cât vreți, dar habar nu aveam de existența cuvântului „meserătate” în limba română (nu știu franceză, la școală am învățat engleză și rusă).

Prima povestire, prima întorsătură de condei, găsită la final: „O nouă carte începea să prindă contur” și tu ai terminat de citit abia primul text al volumului.

Textele prezente sunt pe atât de diferite pe cât sunt de compacte. Te poartă în lumi și epoci diferite, dar nu sunt ca alte povestiri, având o temă comună și puse laolaltă. Citind acest volum m-am simțit ca și cum stăteam iarna la gura sobei, sau seara și moșul începea să ne spună o poveste. Poate pe unele le veți găsi îndrăznețe, dar nu sunt obraznice, sunt atât cât trebuie ca să te aducă acolo unde vreau autorul să-ți spună ceva.

Nu pot să vorbesc despre fiecare în parte, pentru că am face recenzie foileton și nimeni nu poate scrie și nici citi asemenea întindere.

Însă vă pot spune că acest înconjur al lumii în diverse epoci și perioade vă dă, dacă vreți, pe lângă un parfum local cunoscut de cei care au trăit acele vremuri sau în acele locuri (vezi Bucureștiul comunist) și o lecție de cultură generală.

Mă bucur mult că am intrat în posesia unei astfel de cărți și o voi recomanda oricând, oricui, pentru că nu este nișată, nu se adreseză unui anume public țintă (bine, nu veți citi așa ceva copiilor prea mici, pe post de poveste înainte de culcare) – nu este genul de carte care se adresează numai iubitorilor de thriller, de science fiction, de gotic, etc. Accentele sunt acolo, dar textele sunt scrise pentru toată lumea, adică și pentru cei care n-ar citi în viața lor un dark fantasy sau un science fiction. Iar asta mă bucură din ce în ce mai mult și cred că începem să vorbim despre universalitatea noului val de scriitori români de science fiction care se adresează unui public larg, mai degrabă decât unuia nișat.

Mai multe opinii pe:

Jurnalul unei cititoare

https://assassincg.wordpress.com/2018/08/29/blogosfera-sff-george-cornila-arlequine/

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

 

Blogosfera SF&F: Imparatul gheturilor

Tadaaaaammmmm, o nouă lună, o nouă ediție a Blogosferei…..

De data această o scriitoare aclamată și apreciată pentru scrierile sale, Ana-Maria Negrilă.

Aș menționa că volumul de față este o ediție revizuită și adăugită, deoarece lansarea inițială a avut loc în 2006, iar în 2008 a luat și premiul Vladimir Colin pentru roman.

Coperta clar m-a incitat, e modernă și îți dă un indiciu asupra poveștii, fără să-ți dezvăluie totul, însă. Cartea poate fi comandată de aici.

Relansarea a avut loc în cadrul târgului Final Frontier din această primăvară.

Despre carte… numai de bine. O poveste cu împărat și supuși, pe un teritoriu acum dominat de gheață. Dar nu este ca orice poveste, pentru că nici supușii nu sunt doar niște supuși. Clasica împărțire socială în săraci, clasa muncitoare și bogați aici are denumiri pe cât de simple, pe atât de descriptive: vânători, fractali, forțele de ordine Ospitaliere, psihicii sau vrăjitorii, denimiți pre-văzători, organizați în Societatea Viitaz. După cum vedeți denumirile sunt și ironice.

Avem și legenda fraților An și Nh care au încălcat legile Împăratului Ghețurilor și au plătit cu viața pentru asta.

Și toate povestite foarte frumos de Sich, o pre-văzătoare rămasă singură în urma preluării puterii absolute de către Consiliu, care a ucis majoritatea pre-văzătorilor și a interzis practicile lor.

Mi-e greu să-mi dau seama dacă sistemul politic din roman este unul comunist sau fascist, dar e clar unul totalitar (ambele sunt „pentru ai noștri” și „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”). Propaganda pare clar comunistă, Consiliul oferă „totul” supușilor, Ospitalierii sunt prezenți peste tot pentru eradicarea „elementelor nocive” (sună cunoscut?).

Mai știți cum ni se spunea la orele de română din școală? „Ionuț a plecat într-o călătorie inițiatică….”. Și personajul nostru principal, tânăra Sich își spune povestea despre călătoria inițiatică în tainele planetei și ale facțiunilor politice care conduc acest tărâm înghețat.

După amărăciunile din ultima vreme din cadrul Blogosferei, acest volum a fost ca o gură de apă proaspătă, de izvor de munte, pentru călătorul însetat și obosit de drum. Cu siguranță nu este o carte perfectă, dar am ales să trec peste orice am simțit că ar mai trebui lucrat, din 2 motive:

1. volumul a apărut acum 12 ani (da, știu, ediție revizuită și adăugită, dar nu putea să rescrie cartea în totalitate, nu?)

2. sunt prea puține și mărunte, sunt chestii care țin de gust personal, nu au impact asupra poveștii.

Cu siguranță recomand acest volum tutoror celor cărora le place o poveste frumoasă, spusă de o tânără inteligentă și ambițioasă îmbinată cu o legendă locală despre construirea unui oraș (nu, nu e Roma).

Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Împăratul Ghețurilor, le găsești pe blogurile:

https://jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2018/5/blogosfera-sf-f-imparatul-gheturilor

https://just-other-things.blogspot.co.uk/2018/05/imparatul-gheturilor-de-ana-maria.html

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-imparatul-gheturilor-ana-maria-negrila/

https://assassincg.wordpress.com/?p=17263

Luna viitoare, încercăm să scriem despre „Greva Păcătoșilor” de Florin Chirculescu, publicată la Nemira și lansată în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2017.

Blogosfera SF&F: Inima dragonului – Mircea M. Tara

Încă o ediție a Blogosferei SF&F, care dezbate de astă dată cartea fantasy „Inima dragonului” scrisă de Mircea M. Țara. Acest volum este unul de debut, publicat de editura Crux. Îl puteți cumpăra de aici.

De data asta, o să spun așa: OMG, OMG, OMG, am harta lumii din carte!!!! yessssssss…. ceea ce-mi aduce aminte cu drag de pozele din cărțile scrise de Jules Verne, Ion Creangă, pe care le-am citit în copilărie.

Mircea M. Țara se află, după cum scriam mai sus, la prima carte publicată, tocmai de aceea nu are încă un stil clar definit. Volumul său de debut este o poveste deopotrivă pentru copii și adulți, cu o lume de basm desprinsă parcă din ținuturile gheții imaginate de Hans Christian Andersen, dar cu personaje medievale, gen Tolkien.

N-am înțeles niciodată de ce lumile fantasy tebuie să aibă o structură socială medievală, de ce nu putem depăși acest moment (uite Harry Potter, acolo se poate trăi cu magia în zilele noastre).

Cartea este fluidă, se poate citi foarte ușor, are personaje carismatice care-ți vor deveni repede simpatice sau, dimpotrivă, antipatice. Este adevărat că mi s-a părut puțin prea descriptivă, prea detaliată, ca și cum ar lua puțin din misterul locului, dar per total este o poveste frumoasă și nu, nu este pentru adormit copiii.

Nlithia este un ținut muntos, străjuit de prăpăstii, cu un singur drum de acces. Nisal este capitala ținutului și un paradis al magiei și artei.

Deși mi s-a părut a fi un basm plin de clișee: eroul nostru nu e chiar erou de la primele rânduri, e un hoț de buzunare cu talent muzical; are prieteni care-l ajută pe parcursul călătoriei (cum era cu Harap Alb?) și mai beneficiază și de ajutor supranatural (dragonul) avem parte de o călătorie frumoasă printr-un ținut superb populat de rase și animale fantastice.

Vă invit așadar la o plimbare prin ținuturi magice alături de personaje care parcurg un traseu greu de la prima până la ultima pagină.

 

 

Părerile colegilor mei le puteți afla aici:

https://catharsiswriting.wordpress.com/2017/05/10/blogosfera-sff-inima-dragonului-m-m-tara

https://cumintealasf.wordpress.com/?p=658

http://just-other-things.blogspot.co.uk/2017/05/inima-dragonuluinlithia-1-de-mircea-tara.html

http://wp.me/pXmW8-4el

http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.co.uk/2017/05/blogosfera-sf-f-inima-dragonului.html

http://www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-inima-dragonului-m-m-tara

http://wp.me/pz4D9-2Ei

 

În luna iunie vom avea parte de două recenzii în cadrul Blogosferei SF&F: Daniel Timariu – „Tenebre” pe 7 iunie și o săptămână mai târziu, pe 14 iunie, vom publica recenzia debutului „Epoca inocenței” de Adrian Mihălțianu.

Nu uitați de concursul ce va fi lansat mâine, cu premiu cartea „Inima dragonului”!

 

Leapsa: Carti contemporane romanesti

Și aveam de gând să scriu un articol azi. Nu pe acesta, evident, dar dacă tot mi-a fost  pasată leapșa, eu zic să n-o mai lungim:

1. Primul autor român contemporan – ce carte ai citit?
Cândva, demult, prin anii 90. Prima carte scrisă de un autor român contemporan a fost volumul de poezii „Moartea citește ziarul” de Mircea Dinescu.

2. De la ce autor român contemporan ai citit cele mai multe cărți?

Aici am egalitate între Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei și Alexandru Lamba, pentru că de la fiecare am citit câte două cărți. Nu-i bai, că ajung și la ceilalți. Nițică răbdare, stimabile.

3. Cuplul preferat din cărțile românești contemporane.
Nikos și Rita din „Stăpânul castelului” de Teodora Matei. Pentru că deși provin din medii total diferite (cultură, scară socială, economic) Nikos și Rita aparțin unul altuia și pe lumea aceasta și pe cealaltă și în viața asta și în toate viețile ce vor urma. Deși nu sunt cuplul perfect, reprezintă acea legătură sufletească indestructibilă, care dăinuie dincolo de societate, geografie și timp. Reprezintă dragostea eternă și sufletul pereche în cel mai pur sens.

4. Eroul din cărțile românești contemporane în mâinile căruia ți-ai pune viața?
Gregory-Mathews Olafsson din „Arhitecții speranței”, pentru că e în stare să meargă până în pânzele albe pentru ceea ce el consideră a fi marea și unica sa dragoste, care, din păcate, se dovedește a fi o mare iluzie.

5. Fantasy sau romance românesc?
Fantasy în toate formele lui, deși romance-ul românesc mi-a dovedit că poate fi de bună calitate, nefiind excesiv de siropos și/ sau neînghițibil.

6. Cărți românești – nume românești? Sau cărți românești – nume străine?
Depinde foarte mult de locul și timpul în care se petrece acțiunea. Nu fac mofturi, dacă au sens în interesul povestirii sau romanului. Uite, de exemplu povestirea lui Liviu Surugiu, „Întâlnirea”, cea de-a treia din volumul „Acesta este trupul meu”, în care personajele Gena și Andrei se potrivesc perfect cu acțiunea. Nu că acesta ar fi singurul exemplu, dar să vă mai amintesc o carte :).

7. Eroina preferată?
Christine din „Căldura ghețarilor”, primul volum din seria „Ancestorilor” scris de Nic Dobre. Pentru că mă regăsesc în ea. Deși se îndrăgostește, nu permite sentimentelor să-i strice cariera. Este o femeie puternică, hotărâtă, știe ce vrea și-și urmează țelul.

8. Ultima carte românească citită?
Arhitecții speranței de Alexandru Lamba, pe care am terminat-o săptămâna trecută și despre care am scris pentru Blogosfera SF & F.

9. Care este următoarea carte semnată de un autor român contemporan pe care ți-ai propus să o citești?
M-am apucat de „Inima dragonului” de Mircea M. Țara, publicată de editura Crux, tot pentru Blogosfera SF & F, recenzie care va apărea pe 10 mai 2017.

10. Un mesaj pentru autorii români contemporani.
„Dar hai să ne avem ca frați,
Toți suntem puțin luați!”

https://www.youtube.com/watch?v=duSoL2rxfpQ

Asta este dedicația mea pentru scriitorii români. Nu am ajuns și nu ați ajuns la acel nivel la care să vă bateți pe public. Publicul (cu mici excepții) este același pentru fiecare dintre voi. Doar ne recunoaștem ca fiind aceleași fețe la mai toate lansările, târgurile, etc. Și atunci de ce să ne atacăm unii pe alții și să ne scoatem ochii aiurea? Suntem puțini și a fi dezbinați nu este o soluție. Vă iubesc la fel de mult cum mă iubiți și voi!

Ceasul fantasmelor – Oliviu Craznic

Ceasul fantasmelor” este o colecție de povestiri după pofta inimii mele. Deși atât în literatură, cât și în muzica rock, genul gothic este destul de disputat, există unii ca mine cărora le place așa ceva. De ce? Păi este foarte simplu: în muzică genul rock gothic a derivat din muzica clasica. În literatură, genul gotic îmbină elemente horror cu elemente romantice. Ce poate fi mai frumos decât broasca transformată în prinț de un simplu sărut, frumoasa trezită dintr-un somn greu de același sărut sau chiar o bestie care-și capătă din nou forma umană când întâlnește un suflet cald care o iubește sincer, în ciuda aspectului fizic care repugnă. Din punctul meu de vedere atât muzica rock gothic, cât și literatura gotică sunt apanajul popoarelor saxone. Din micile mele vizite pe meleagurile lor am descoperit locuri care sunt cu acuratețe descrise în cărți, jocuri video.

Volumul este împărțit în patru secțiuni. “Înainte de coșmar”, prima parte, este deschisă de “Lenore Arras” – o povestire despre dragostea dintre doi frați urmăriți din porunca tatălui pentru a fi uciși, deoarece s-au născut “stigmați”, spurci. Îmi aduc și acum aminte despre Clubul Nemira la care a participat Oliviu ca invitat, deoarece această povestire a apărut și în numărul al treilea al Colecției de Povestiri Științifico Fantastice (CPSF – pe scurt) cpfsși de gafa pe care am făcut-o întrebându-l despre o continuare a povestirii. Mi-au plăcut atât de mult scenariul și personajele, încât nu am putut să cred că asta era toată. Oliviu însă mi-a recomandat romanul publicat în 2010 la Editura Vremea, intitulat “… Și la sfârșit a mai rămas coșmarulcarte oliviu craznic - cosmarul care face parte dintr-un univers asemănător.

Urmează apoi “Pivnițele Palatului Charron” în care aflăm despre sacrificiul unui preot pentru a salva o fată răpită și batjocorită de noul senior al unui castel despre care se spune că este bântuit. Poate fi oare crima o metodă de salvare? Moartea poate fi considerată preferabilă în fața unor tratamente ce nu au nimic în comun cu umanul, însă crima? Poate fi ea iertată vreodată? Și dacă da, cine va fi cel care va dărui iertarea?

Cea de-a doua parte cuprinde: “Însângerată luna”, care se petrece pe pământ românesc, undeva în munți, mai jos de Bistrița. Ca perioadă istorică ne aflăm în timpul ocupației austro-ungare în Transilvania, unde poposește un negustor străin. În așteptarea asociatului său, omul trage la Fortul Omului Mort unde face “cunoștință” cu Fiica Lunii, cea care fură inimile bărbaților care o privesc și îi pierde în heleșteul de la marginea pădurii aflate dincolo de ziduri. O frumoasă istorisire despre iele.

“Trecătoarea” – eu o consider o legendă dacă despre nemurire și Zalmolxe și o posibilă explicație a împuținării legiunilor romane în zona muntoasă a Transilvaniei.

“Ellen Lee” m-a purtat până în Statele Unite ale Americii, unde am “asistat” la un episod dintr-un serial paranormal .

“Spiridușii albi” a mai apărut și în revista digitală “Dublu tăiș“,oliviu craznic - spiridusii de aur, ciprian mitoceanu - casa corabierului în numărul doi din iulie 2013. Și cred că este povestirea care m-a marcat cel mai mult în acest volum. Trei adolescenți americani se decid să facă o excursie până la muntele din apropiere cu speranța că așa vor reuși poate, să dezlege misterul care cuprinse orășelul în ultima vreme. Copiii Harper obișnuiau să se joace prin pădure, însă, într-una din zile, Thomas, (cel mai mare) a dispărut pur și simplu și eforturile depuse de către localnici alături de poliție au fost zadarnice, dar fratele lui mai mic, Rick, s-a întors, deși schimbat, cu mințile rătăcite, repetând întruna același cuvânt “spiriduci”. Și astfel, ceea ce ar fi trebuit să fie o expediție curajoasă a unor tineri aflați la pragul dintre adolescență și tinerețe s-a transformat într-o moarte violentă și un coșmar ce nu poate fi uitat. Și asta, se pare, doar din dorința unui tată ca fiii lui să nu mai bântuie prin pădure cât e ziua de lungă.

 

Partea a treia este intitulată “Viitorul ieri și azi” și include: “Anna Lise” este o povestire în cel mai pur mod lovecraftian. Pe măsură ce o citeam mă gândeam la  “Herber West – Reanimator” unde doctorul crede cu tărie despre corpul uman  că este o mașinărie complexă ce poate fi restartată. În istorisirea lui Oliviu cadavrul pe care se fac experimente aparține tinerei Anna Lise care a fost ucisă și al cărei corp este “salvat” și îngropat de către anchetatorul crimei.

“Tempus fugit” încă am îndoieli că am înțeles pe deplin această poveste polițistă steam-punk care mi-a pus rotițele în mișcare și care mi-a încântat neuronii.

“Imora” are la bază veșnica întrebare: aș putea oare să schimb destinul? Este o combinație de previziune cu călătoria în mai multe viitoruri posibile, toate având ca scop salvarea femeii iubite.

A patra și ultima secțiune se numește “Întâlnire cu Ermengaarde” și începe cu “Mascarada învinșilor” în care aflăm că inteligența feminină este o armă mult mai puternică decât cele purtate de bărbați în războaie.

“Transport periculos” în care autorul ne arată cum frumoasa Ermengaarde Eyes a hotărât soarta unui conflict armat între dinastii.

“Edana Rose” face parte din același univers, însă este povestea surorilor Edana și Julish Rose, gemenele Marelui Lord Kazimierz, temut fie numele său. Fetele au fost separate și educate diferit pentru ca tatăl lor să poată accede la ambele lumi: terrană și venusiană. Și cum socoteala de acasă nu se potivește cu cea din târg, avem parte de o frumoasă trădare frățească, însă…. poți fi sigur cine este cine când vorbim despre două gemene identice?

“Domini Canes” închide și secțiunea și volumul. Și pentru că finalul trebuie să fie unul grandios, asistăm la o incursiune în jungla Orientului Terran alături de Ghetsemani John, care urcă pe Steeks în barca Persefona pentru a ajunge la ruinele vechiului templu baalic pe care are misiunea să-l mineze și să-l distrugă. (Diablo, unde ești tu?) O poveste despre credință, despre religie și despre demoni.

Și în final, nu pot decât să alătur primei istorisiri, “Lenore Arras” care nu mi-a ieșit din cap de când am citit-o prima dată o melodie superbă a unei formații germane:

 

 

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

RSS
Follow by Email
YouTube
Pinterest
LinkedIn
Share
Instagram