Cărți, concerte și călătorii

Dark Bombastic Evening – Alba Iulia

Ca în fiecare a treia săptămână din august din ultimii câțiva ani, mi-am luat hainele în rucsac și m-am urcat în autocarul care m-a dus (pentru a câta oară) în Alba-Iulia, la festivalul altfel Dark Bombastic Evening, cea de-a șaptea ediție, organizat de societatea Kogaionon.

Un altfel de festival, pentru că promovează muzica rock underground, în toate formele și aspectele ei, pentru că promovează bunul simț și respectul reciproc, pentru că este singurul festival din România la care paznicii sunt doar de decor, să fie acolo în caz de ceva, dar la care nu am văzut vreodată să fie nevoie de intervenția lor pentru o chestie cu adevărat serioasă.

Anul acesta am beneficiat de un tratament preferențial, având ca ghid turistic pe nimeni altul decât scriitorul localnic, Lucian Dragoș Bogdan. Ce a ieșit din excursie? Prieteni, voie bună și o vizitare a cetății Alba Carolina mai în profunzime, altfel decât până acum, altfel decât o fac turiștii de obicei.

Am avut parte de o expoziție de pictură a cunoscutului artist Costin Chioreanu, precum și de o expoziție de fotografie, a nu mai puținului cunoscut și apreciat Miluță Flueraș.

Trupe? Destule….

http://www.darkbombasticevening.com/en/lineup

Impresii? Sylvaine (cu care m-am întâlnit parțial și în vară, la KrunaVod) mi-au plăcut foarte mult, românii de la Fjord (dacă nu știi că-s români, nici nu-ți dai seama), Vemod mi-au lăsat creat o impresie bună. Mult prea așteptații și lăudații polonezi, Batushka, m-au enervat la culme. Le-a luat 90 de minute să facă soundcheck și au cântat mai puțin de 60 de minute.

Hamferd, o altă trupă care mi-a plăcut foarte mult, despre In The Woods, nu mai pomenesc, pentru că pe ei m-am dus să-i văd.

Una peste alta, atmosfera de la DBE este una boemă, de conviețuire pașnică între artiști și audiență. E ceva așa, flower-power, unde poți cunoaște și vorbi cu oricine vrei, unde nimeni nu are nasul mai sus decât altul.

Evident că nu am putut pleca fără să-mi cumpăr tricoul festivalului, pe care-l port mândră pe aici, prin capitală, pe la serviciu și pe unde mai pot (sau pe unde se nimerește).

Poze:

https://andreeaw.sunphoto.ro/DBE_2016

Schimbarea de gardă în Cetatea Alba Carolina:

 

 

 

 

Previous

SCIFI FEST – BUCURESTI

Next

Caldura ghetarilor – Nic Dobre

2 Comments

  1. Miluta

    Great memories!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

RSS
Follow by Email
YouTube
Pinterest
LinkedIn
Share
Instagram