Așadar să pornim cu începutul: în mai 2021 am cumpărat împreună cu amicul meu bilete la concert Rammstein în UK și am ales Cardiff în detrimentul lui Coventry, deoarece locuim la o distanță destul de apreciabilă de ambele orașe, dar cumva nu prea sunt curioasă să merg tot în zona Birmingham (unde am mai fost la concerte) așa că am zis să profit și să vizitez puțin și capitala Țării Galilor.

Din motive de pandemie Covid 19 turneul european al celor de la Rammstein a fost anulat în 2021, așa că ajungem la ziua de 30 iunie 2022. (de fapt este turneul restant din 2019)

Eu am fost la serviciu pentru câteva ore (program redus), amicul meu a avut toată ziua liberă, stabilisem să ne vedem la gară (deși locuim în case alăturate, suntem vecini) cu câteva minute înainte de sosirea trenului, ca să-l ajut să-și cumpere bilet, el neavând experiența călătoritului cu trenul prin UK, cum am avut eu. Zis și făcut, ajung acasă pentru câteva minute (ca să înțelegeți, ca să ajung de la serviciu la gară trec pe lângă casă oricum), iau bagajul, dau de mâncare pisicii, urma să lipsesc 2 zile de acasă și plec spre gară. În timp ce eram prin casă, primesc mesaj de la amicul meu „trebuie să aleg opțiunea x la bilet, nu?” de unde înțeleg că s-a descurcat și și-a cumpărat biletul de tren și singur. Uraaa, o mică victorie pentru mine!

Ajung în fața gării, ne întâlnim, ajungem pe peron, mai stăm câteva minute, vine trenul, ne urcăm. (avem o escală) În tren fiind, vorbim, la un moment dat amicul scoate biletul de tren din coperta telefonului, mi-l arată și-mi spune „eu, vrând, nevrând, trebuie să mă întorc acasă azi, că pe bilet scrie doar 30 iunie 2022”. Eu rămân interzisă. Ca să înțelegeți, când cumperi biletul dus-întors în UK, îți scrie pe biletul de dus ziua în care călătorești (să zicem azi) și pe biletul de întors îți scrie că ai dreptul la o călătorie între Cardiff și Worcester (se pronunță wustă) (cazul nostru) între ziua în care ai plecat și până în 30 de zile. Cazul nostru era 30 iunie 2022 – 29 iulie 2022. Deci amicul avea un singur bilet, nu două. Moment în care rămâne el interzis, că-l întreb unde e celălalt bilet, cel de întors și el zice „păi numai pe ăsta îl am”. Auch. Ok, ajungem în Hereford (se pronunță herăford), gara unde trebuia să schimbăm, să luăm trenul spre Cardiff și-i propun să mergem la ghișeul de bilete să explicăm ce s-a întâmplat și să vedem dacă ne pot ajuta. Zis și făcut, numai că trebuia să ieșim din zona peronului (știu că o să mustăciți și o să spuneți dăă, normal băi fată că ieși de pe peron ca să mergi la bilete, auzi la ea, dar vă rog să aveți răbdare să citiți până la capăt) și trebuia să trecem biletul prin aparat (nu știu cu să-i spun altfel) ca să deschidă poarta și era destul de mare probabilitatea ca aparatul să rețină biletul. Așa că decid să vorbesc cu stewarzii de la fața locului, să le explic pe ff scurt, că mergem până în Cardiff și că vrem să cerem niște informații la ghișeul de bilete. Unul dintre ei își folosește legitimația ca să ne deschidă poarta să ieșim. Ajungem la ghișeu, vreo 5 persoane în fața noastră la 2 ghișee, noi aveam 20 de minute între trenuri, dintre care ne mai rămăseseră vreo 14-15. Ne vine rândul, explicăm situația, ni se spune „cu părere de rău, nu vă putem ajuta, va trebui să cumpărați bilet de întoarcere, domnul din spatele ghișeului se uită la ceas să vadă cât timp mai avem până la sosirea trenului (mai erau vreo 10) și zice că poate suna la gara din Worcester, de unde ne-am îmbarcat și de unde a cumpărat amicul biletul (bine, și eu, dar nah) și să vadă dacă nu au găsit celălalt bilet în automat. Apreciem gestul domnului și-l întreb, dacă se găsește biletul, cum ajunge la noi, că noi deja suntem în drum spre Cardiff. Ne-a spus simplu, că dacă îi confirmă colegii din Worcester că au biletul, ne poate da o notă pe care să o folosim la întoarcere. Zis și făcut. Omul sună, vorbește, oamenii de pe partea celaltă a firului verifică, nimic. Evident că în răstimpul scurs de vreo oră și ceva, au mai fost și alții care au folosit automatul să cumpere bilete și chiar dacă l-au găsit, l-au aruncat la coșul de gunoi. Știu că și eu am găsit o dată, dar nu mi-am dat seama să-l predau la ghișeu…

Și în această notă puțin amară ne urcăm în trenul spre Cardiff. Ajungem , suntem cumva mânați ca oile toți într-o singură direcție, anumite ieșiri fiind blocate, garduri, stewarzi, poliție. Fiind prima dată în orașul respectiv, activez google maps, să găsim mai întâi hostelul unde îmi rezervasem un pat pentru două nopți, apoi să ajungem la stadion, unde se ținea concertul. Orașul absolut plin de oameni care clar mergeau la concert, râsete, veselie, bere și Rammstein (barurile puseseră muzica lor). Găsim hostelul în plin centru, la vreo 8 min de mers pe jos de la gară. Iau în primire patul, în timp ce amicul discută posibilitatea de a plăti și el pentru o noapte pentru un pat suplimentar. A fost singurul hostel în care a trebuit să-mi pun singură lenjeria pe pat. Toată. Am făcut patul. O să ziceți că nu mor, că acasă cine mi-l face? Sigur că nu mor, dar n-am mai pățit așa ceva, și făcându-mi patul, am descoperit cam cât praf există sub saltea și chiar un ciorap într-un colț, care evident nu era al meu. În plus, lenjeria de pat era încă umedă puțin (damp).

Revin la recepție, unde era un degeaba (adică era unul care se învârtea de colo-colo, dar fără să ia vreo atitudine sau ceva, îl întreba pe patron la fiecare chestie ce și cum). Și ni se dă varianta ca amicul să plătească 200 GBP (nu, mă iertați, am greșit, 199 GBP) pentru o saltea pe podea, într-o cameră în care mai puneau încă 2 saltele pe jos. Evident că i-am spus că e prea mult, așa că după niște multe alte minute de învârtit, socotit și explicații aberante din partea patronului am ajuns la concluzia ca amicul să plătească 50 GBP pentru o cameră în care se uscau și călcau lenjeriile de pat, unde avea o masă și 5 scaune, o pernă și o pilotă. Plătim. Înainte de plecare mi se dă un bilețel cu codul de la ușa de la intrare, fără nici o explicație despre cum ar trebui să-l folosesc. Era un cod de 4 cifre și H. Ați citit bine H. M-am mirat și l-am și întrebat: „sigur e H?” Răspunsul a fost ferm afirmativ. (era #)

Plecăm spre stadion, aveam doar vreo 7-8 minute de mers pe jos. Nu mergem prea mult, că pe la jumătatea drumului găsim o coadă formată clar din oameni care mergeau la concert. Ce face românul când vede o coadă? Se așează, indiferent despre ce e vorba. Ne așezăm, eu ezitând, dar n-am comentat. După vreo 2-3 minute, un domn steward ajunge pe lângă noi, cineva îl întreabă cum ajunge la poarta 7. Noi trebuia să ajungem la poarta 7. Coada era pentru poarta 6. Plecăm după cuplul care întrebase, intrăm în vorbă, mergem, găsim poarta. Erau vreo 5 culoare de intrare și găsim un culoar absolut liber. Pe sistemul intrai cum ajungeai. Control. Deschid geanta (știam, fusesem anunțați că se va face controlul bagajelor, așa că pusesem într-o ordine desăvârșită toate posesiunile valoroase într-o geantă de umăr de vreo 25cm pe 20cm), o desfac cât să se vadă înăuntru, mi se spune „thank you” și pe aici mi-e drumul. Ați reținut, da? Nu mi-a atins nimeni geanta, sau pe mine. Doar s-a uitat, a văzut ce era de văzut, și a zis mulțumesc și vă rog poftiți pe aici.  Să vă spun că accesul în zona în care aveam noi biletele (undeva sus, pe scaune) se făcea prin vreo minim 4 culoare? Are rost? Are rost să vă spun că după ce am intrat în zona de interior a stadionului acolo găseai chioșcurile cu mîncare și băutură? (nu sunt o obișnuită a stadioanelor) Mai are rost să spun că în fiecare zonă a se citi fiecare ieșire spre stadion avea un steward care te ducea până la scaunele pe care urma să le ocupi pe durata concertului? Mai are rost să vă spun că oamenii care au venit ca spectatori au fost absolut de toate felurile, inclusiv invalizi? De toate vârstele, categoriile sociale, etc. De ce fac aceste precizări? ia să-mi spuneți voi cam pe câte stadioane din România ați fost la concerte rock și ați văzut oameni în cârje, oameni în cărucioare cu rotile, oameni cu anumite deficiențe psihice (nu fac mișto și nu am chef de tâmpenii, vorbesc despre oameni cu deficiențe de învățare, oameni care au nevoie de însoțitor, că singuri nu pot ieși din casă).  Și uite așa ajungem pe stadion puțin după ora 17 și nu, nu era gol și am văzut oameni îmbrăcați în costume de Albă-ca-Zăpada, era un grup de vreo 4-5 băieți care purtau tricouri identice (nu de genul celor cu trupe, cum se vând la concert).  Ușor, ușor se cam umple stadionul. La ora 17 pe scena de lângă un stâlp urcă o domnișoară, spune ceva de genul că e din Franța și că de prin 2018 a avut onoarea să fie aleasă (împreună cu prietena ei zic eu) de către Rammstein ca tribut band și se așează la pian și cântă piese Rammstein. Aa, nu mai spun că tot timpul au răsunat în boxe piesele Rammstein pe stadion. Și vine și prietena ei și se așează față în față și cîntă la pian la 4 mâini piesele Rammstein și toată lumea e fericită și la câteva minute după ora 20 intră și Rammstein pe scenă. Show-ul a fost incendiar de-a dreptul. Poate sună a prostie, dar am simțit căldura flăcării din fața scenei, deși eu am stat la cuca măcăii, în partea opusă a stadionului. Nu mai zic când au pornit flăcările mai aproape de noi. Au fost 2 ore și puțin de cântat, de dansat, de bucurie imensă și de show pirotehnic de înalt nivel. Vă las galeria foto, pozele sunt făcute cu telefonul din dotare, un Samsung S21 ultra, neprelucrate. A plouat minimum jumătate din concert, dar ploaie torențială. Unde am stat noi, eram acoperiți, n-am simțit nimic. Celor care erau pe „gazon” nu le-a păsat de ploaie, de nimic. Deși am mai văzut Rammstein de 2 ori în România, show-urile nici măcar nu au termen de comparație. Am trăit show-ul cu bucuria unui copil care vede pentru prima dată un parc de distracții. Absolut toate aventurile și hostelul mizer n-au mai contat din clipa în care a început concertul. A meritat cu prisosință tot efortul. Am căutat date să văd câți oameni au fost pe stadion, dar încă nu a apărut nimic. Capacitatea stadionului este de 74.500 de locuri, dar nu toate au fost ocupate și ff mulți oameni au fost pe gazon, în cele două secțiuni: Feuerzone and the rest.

Setlistul l-am găsit pe wikipedia, dar pot confirma că acesta a fost:

 

https://en.wikipedia.org/wiki/Rammstein_Stadium_Tour

2022 Set list

  1. Music for the Royal Fireworks” (intro)
  2. “Armee der Tristen”
  3. Zick Zack
  4. Links 2 3 4
  5. “Sehnsucht”
  6. “Zeig dich”
  7. Mein Herz brennt
  8. “Puppe”
  9. “Heirate mich”
  10. Zeit
  11. “Deutschland” (Richard Z. Kruspe Remix) (interlude)
  12. Deutschland
  13. Radio
  14. Mein Teil
  15. Du hast
  16. Sonne
First Encore
  1. Engel” (with Duo Jatekok)
  2. Ausländer
  3. Du riechst so gut
  4. Pussy
Second Encore
  1. “Rammstein”
  2. Ich will
  3. “Adieu”
  4. “Sonne (Piano Version)” / “Haifisch (Haiswing RMX)” (outro)

Vă las și 2 linkuri din presa locală:

https://www.walesonline.co.uk/news/wales-news/rammstein-gig-causes-people-panic-24370191

https://www.walesonline.co.uk/whats-on/music-nightlife-news/rammstein-cardiff-gig-news-latest-24366398

Și acum galeria, în care veți regăsi după concertul Rammstein plimbarea de a doua zi dimineață la castelul din Cardiff și în parcul de lângă, Animal World pe numele lui.

https://andreeaw.sunphoto.ro/Rammstein_Cardiff_30_iunie_2022