Cărți, concerte și călătorii

Categorie: Cărți Page 1 of 9

carte, carti, edituri, autori, recenzii

La Mulți Ani 2022!

Vă doresc tot binele din lume, să ieșim cu bine din pandemie și să facem ceea ce știm mai bine, adică să citim!

Întotdeauna (de niște ani încoace) îmi setez pe goodreads la început de an că vreau să citesc 100 de cărți în anul în curs. Nu am reușit niciodată. În principiu nu-mi propun ceva de nefăcut, ci 2 cărți pe săptămână, adică ceva ce poate fi realizat.

Lipsa timpului și vremurile m-au împiedicat până acum să ating această performanță. Să vedem de acum încolo ce și cum.

Planurile sunt multe pentru 2022, voi participa la cât mai multe cluburi de lectură, online, evident. Fiind oricum departe de România sufletul meu se bucură imens pentru această oportunitate.

Mă bucur să particip alături de niște oameni minunați la proiecte de genul buddy-reading. Deja am lista făcută pentru lecturile lunii ianuarie 2022.

via GIPHY

 

Seara horror la cinema

OK, nu seara a fost horror, ci filmele pe care le-am văzut fac parte din genul horror, sau așa se spune.

Fiind două filme, bănuiesc că articolul va fi cam lunguț, dar să vedem.

Primul pe care l-am văzut este MALIGNANT.

Malignant înseamnă:

  1. evil in nature or effect; malevolent.
  2. (of a disease) very virulent or infectious.

Da, da, știu că dacă vă spun că ceea ce vedeți în trailer e tot horror-ul din film o să ziceți că sunt eu dusă cu pluta. Este un film care mi-a plăcut fff mult, va avea 4 stele de la mine și vă explic de ce.

Regizorul este nimeni altul decât James Wan. Da, poate numele nu vă spune nimic, o căutare pe prietenul nostru, al tuturor, google, și aflăm că el este un regizor australian, care a regizat Insidious (2010), The Conjuring (2013) and Fast & Furious 7 . Omul ăsta a creat lumea din The Conjuring. Are 14 premii și 13 nominalizări. El a regizat filmele SAW, Annabelle, Lights out, The Nun (Jizas, încă mai am fața aia în fața ochilor după atâția ani) și dacă-i verificați pagina de imdb sper să fiți la fel de fericiți ca mine că vine și Nun2. El este regizorul pentru Salem’s Lot al lui Stephen King. Ce să mai, toate filmele bune horror din ultimii 16 ani au fost regizate de el. Aflați multe dacă-i vizitați pagina de imdb.

Dintre filmele regizate de omul ăsta sunt puține cele pe care nu le-am văzut (vezi Aquaman), iar dintre cele horror, în afară de The Conjuring 3 și Spiral: from the book of Saw, ambele apărute anul acesta, poate încă vreo 2 să-mi fi scăpat.

Acum să mergem la film: este foarte bine făcut, are o poveste cu cap și coadă, NU este un hack and slash, da, sunt ucideri și niște pâlpâiri de lumini și niște uși care se deschid singure, dar cam atât. Restul e un psihologic pur. Îmi place foarte mult că James Wan nu apelează neapărat la supranatural ca să spună o poveste. Tocmai de aceea spun că exceptând câteva scene de lumini pâlpâite și uși care se deschid singure (ați văzut un trailer de 2 minute și jumătate dintr-un film de o oră și jumătate) filmul este un thriller cu detectivi, un fel de episod din NYPD Blue (la un alt nivel, mult mai intens). Dar sincer, am văzut episoade în Criminal Minds de mi s-a zbârlit pielea pe mine, ori filmul ăsta este doar tensionat, nu este de speriat. Însă totul este un întreg: personajele, atmosfera, coloana sonoră, totul.

Povestea este a lui Maddison (a Maddisonei sună aiurea), angajată ceva la spital (pare infirmieră), căsătorită, însărcinată, dar are pierderi de sarcină spontane și soțul ei nu este tocmai cel mai blând bărbat din lume, el fiind primul personaj care moare. Și până și poliția ajunge la concluzia că biata femeie, Maddison, are circumstanțe atenuante pentru comiterea crimei, chiar dacă ea susține că nu ea este cea care l-a ucis pe soțul ei, ba mai mult și ea a fost găsită leșinată. Și de aici pornește povestea, trecutul va fi readus în prim plan, elemente noi vor fi descoperite, ce a fost uitat va fi reamintit. În a doua jumătate a filmului veți vedea și veți înțelege cauza și apoi bătălia finală, prinderea ucigașului. (Nu v-am spus că-i polițist?)

Cunosc oameni care nu se împacă deloc cu genul horror, însă le plac personajele din gama Marvel, etc. Dacă-l priviți la nivelul ăsta, puteți viziona filmul liniștiți. NU apare o față urâtă să nu mai puteți dormi noaptea (cum e în The Nun), nu ai senzația aia să te uiți tot timpul peste umăr, că te urmărește nu știu ce duh neliniștit, necurat (ca în The Conjuring). Este un thriller psihologic pornit până la urmă din ceva ce a existat în realitate. Nu spun ce că v-am spus despre ce este filmul.

Recomandare: mergeți și-l vedeți că MERITĂ din plin.

MALIGNANT:

Lumea: reală, contemporană. 

Personaje: la fel de reale și contemporane, foarte bine creionate

Poveste:

Total:

Și am ajuns la CANDYMAN. Am înțeles că este al 4-lea film din serie, dar din punctul de vedere al poveștii este al doilea, adică fix continuarea celui care a fost făcut în 1992.

Iarăși citind am aflat că are la bază o carte scrisă de Clive Barker, pe numele ei „The Forbidden”. Am jucat la un moment dat un joc făcut după o carte scrisă de Clive Barker și m-am pe mine de frică la fiecare scenă, sunet, scârțâit de ușă, etc. Mă îndoiesc foarte tare că omul a putut scrie așa o prostie, mai degrabă mă gândesc că adaptarea e foarte proastă. Ăsta fiind filmul la care am căsccat întruna. Știți cum recunoașteți un film horror prost? (după mintea mea, evident) După sunet. Când coloana sonoră încearcă să vă spargă timpanele, nu să creeze atmosferă de suspans, tensiune, anxietate, atunci vă uitați la un film de categoria G, Y, Z, puncte puncte. Mai fac precizarea că am mai citit undeva pe acest internet mare și mult că acest film s-a inspirat din comics. Nu am auzit de ele, nu le cunosc, nu le-am citit.

Dacă vreți să citiți despre povestea personajului Candyman, luați de aici.

Filmul e prost și clișeic. Un artist ratat se folosește de povestea lui Boogieman (noi îi spunem „omul negru”) ca să creeze o serie de tablouri „geniale” și să iasă în sfârșit din anonimat. Numai că povestea ia o întorsătură în sensul că artistul nostru se transformă în Candyman. Ca să mă fac înțeleasă, Candyman, Boogieman e fix același lucru, numai că ăsta lasă bomboane la fața locului, de unde mirifica denumire de Candyman.

Cei care sunteți de-o seamă cu mine vă aduceți aminte, cu siguranță, nu știu generațiile mai noi dacă au făcut din astea, dar noi, când eram copii, „ne distram” provocându-ne ca la miezul nopții să ne uităm în oglindă, să spunem niște cuvinte și trebuia să vezi că apare DIAVOLUL în spatele tău. Un joc de copii tâmpiți, dar pe asta se bazează mirificul horror Candyman. Dacă la noi ne speriam numai și nu apărea nimic, sau ni se părea nouă că parcă, parcă, am văzut ceva cu coada ochiului, în film vine nenea și hăcuiește.

Trecând peste povestea asta de doi bani și o gaură de covrig cu „Ora 12 a sosit, Omul Negru n-a venit” filmul mi s-a părut despre obsesia artistică. Un cineva încearcă să iasă din anonimat și reușește, dar nu chiar cum și-a închipuit el. Mă repet, știu, clișeic filmul din prima până în ultima secvență.

Ce voiam de fapt să spun? Că dacă trecem dincolo de nota horror, de hăcuială, avem un film prost din toate punctele de vedere. Știu că e controversat, dar mie mi-a plăcut la nebunie „Joker” interpretat de Joachim Phoenix. Ăsta film despre condiția umană, despre ieșirea din anonimat, despre acceptarea a ceea ce ești, inclusiv a problemelor pe care le ai. Știu că filmul a bătut moneda pe conștientizarea și umanizarea oamenilor care se confruntă cu diverse probleme psihice (de asta nu a plăcut fanilor seriei de comics) dar a excelat la fiecare nivel. Iar un film absolut superb despre condiția artistului este „Modigliani” jucat de Andy Garcia, ca să nu mai spun de „Frieda” interpretată magistral de Salma Hayek.

Din păcate singura recomandare pe care o pot da referitor la acest film este să nu vă pierdeți timpul cu el, iar ca notă nu pot altceva:

Și ca să termin totuși întro notă optimistă, am văzut niște trailere de la filme horror care vor fi lansate în curând (prin octombrie) și 2 mi-au atras atenția: Antlers – produs de Guillermo Del Torro și Halloween Kills, da, da, un nou film din seria Halloween cu Jamie Lee Curtis în rol principal (personajul interpretat de ea înearcă să-l ucidă pe Mike Myers). Dacă am avut pauză de cinema din cauză de covid, se pare că acum recuperăm în forță. Eu una voi încerca să mă folosesc de abonament cît de mult pot.

Vizionare plăcută!

 

 

Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings

Nu știu cu câte mâini și guri să vă îndemn să mergeți la cinema să vedeți acest film. Este absolut superb. Nu sunt fan supereroi. După ce am trecut de o anumită vârstă m-au lăsat rece și Superman și Batman și Spiderman. Mi s-au părut multe dintre ele o ciorbă reîncălzită. Superbul erou care e inocent și curat ca lacrima și care trăiește pentru a salva lumea.

Exact despre asta vorbeam cu cineva mai devreme. Spre exemplu mă voi duce să văd „Venom 2”, dar nu atât pentru poveste, cât pentru actori: Tom Hardy și Woody Harelson. Mă voi duce să văd „Eternals” pentru pleiada de actori pe care i-am recunoscut în trailer (wwoow). Îmi plac personajele Harley Quinn și Joker (da, știu, e controversat, dar Joachin Phoenix a făcut un rol de zile mari, după părerea mea). Îmi place Cumberbatch, dar nu suport Dr. Strange. Am cumva un sentiment nu neapărat de falsitate, dar că ceva nu e cum ar trebui să fie.

După ce acum 3 ani am văzut „Pantera Neagră”, care pentru mine rămâne pe locul 1 în topul preferințelor mele personale în categoria filmelor cu supereroi, „Shang-Chi” a trecut direct pe locul secund. Fără dar și poate, fără drept de apel. Copilul din mine a făcut ochii mari de uimire și și-a umplut sufletul de bucurie la vederea animalelor fantastice.

Adultul din mine s-a bucurat nu doar de jocul actoricesc al oamenilor ale căror fețe le-am recunoscut (îmi cer scuze, nu vreau să dau spoilere, dar nu pot să uit o replică a Marelui Ben Kingsley: „to this day I can’t get my head around how the monkeys were riding horses”) dar și de o poveste cu cap și coadă, nefâsâită, o poveste da, despre bine și rău, dar o poveste pe cât de fantastică pe atât de reală, pentru că morala filmului este că avem și binele și răul în noi, suntem ceea ce am moștenit de la părinți care au moștenit de la părinții lor, etc, dar depinde numai de noi să luăm ceea ce am primit și să-l facem al nostru, propriu și individual. Depinde numai de noi cum și în ce fel folosim ceea ce am primit / moștenit. Ying și Yang. Fiecare monedă are două fațete. Nimic nu este doar rău sau doar bun. Așa este și în viață.

Vă las să vă delectați cu trailerul oficial și vă îndemn să mergeți să-l vedeți la cinema. Știu, costă bani, dar merită să vă faceți o zi, o seară, o săptămînă mai frumoasă.

https://www.youtube.com/watch?v=8YjFbMbfXaQ

 

LA MULȚI ANI, NEMIRA!

Wowww, 30 de ani. Ohhh, dacă mă gândesc că eu am 42, parcă aș spune că am crescut împreună. În anii ‘90 părinții mei erau fani seria Sven Hassel și îmi aduc aminte și acum cum mă trimiteau „la BIG” să cumpăr volumul nou apărut. Recunosc că eu nici nu m-am atins de această serie, pentru că i-am întrebat pe ai mei cum este și mi-au spus că scriitorul povestește despre ororile celui de-al doilea război mondial. Mi s-a părut prea dură din punct de vedere emoțional să mă apuc să o citesc, pentru că eu sunt o persoană empatică și mi s-a părut că aș îndura mult prea multe, știind că nu este în totalitate ficțiune, ci inspirată din realitate.

Dar, ca să ajung la subiect, Nemira mi-a oferit de multe ori prilejuri de bucurie sufletească și intelectuală.

E adevărat că am început mai târziu, cam prin ‘95-’96, dar față de lecturile obligatorii, cărțile publicate de Nemira mi-au schimbat complet paradigma personală.

 

  1. Seria Dune– al cărei prim volum l-am citit prin lanțul slăbiciunilor (de la un prieten, care o avea de la un prieten, etc.). O serie în care mă regăsesc și care m-a lăsat mască. Am citit-o acum mulți ani (2004) și încă am în cap imagini și replici. Este un univers fascinant și care încă poate da multe povești. Din păcate autorul, Frank Herbert, a murit în 1986.

https://nemira.ro/pachet-universul-dune-9-vol

  1. Shining – Stephen King. Nu pot să nu vorbesc despre cea de-a doua carte care mi-a schimbat universul personal. Țin minte că prima ecranizare după scrierile lui SK pe care am văzut-o, tot în anii ‘90, a fost După care am citit și cartea. Nu mai știu cum am ajuns la „Shining”, dar de acolo s-a pornit tăvălugul, declarându-mă fan absolut al cărților lui Stephen King. Cum îl prind, cum îl citesc, în română, în engleză, după cum se nimerește. Și drept dovadă vă spun doar atât: acum 4 ani, înainte să emigrez, aveam acasă 42 de cărți publicate în limba română, dintre care 38 de la Nemira. Evident că Nemira a mai publicat în 4 ani și alte cărți, mai mult decât atât, a avut lansare în aceiași zi cu cea internațională la „Mai Târziu” – ”Later”(https://nemira.ro/mai-tarziu-ebook-stephen-king). Ca recomandare orice vă pică în mână de la maestrul Stephen King. Ceea ce-mi place foarte mult la scrierile lui este că nu sunt hack and slash (adică vine unul cu cuțitul după tine, te urmărește, fugi prin pădure, cazi, te prinde și te omoară). El construiește suspansul ca o carte bună polițistă, dar îți zâmbește ștrengărește printre dinți și-ți induce teama. Și-i mai dă și un twist paranormal.

https://nemira.ro/shining-ed-2019

  1. Seria Rodica Ojog Brașoveanu– favorita mea în materie de cărți polițiste românești. Seria Melania și Mirciulică este absolut delicioasă. Mirciulică e un motan, Melania este o doamnă în etate care ascunde un mare geniu detectivistic sub înfățișarea unei simple pensionare. Colonelul Cristescu este frecvent scos din sărite de interferențele doamnei Melania, însă aceasta rezolvă cazurile întotdeauna și mai este și Azimioară, adjutantul lui Cristescu (ghici de ce îl cheamă „Azimioară”). Din punctul meu de vedere rivalizează de la egal la egal cu scrierile și/sau producțiile străine, vezi seriile „Poirot” – Agatha Christie și „Murder she wrote” – https://www.imdb.com/title/tt0086765/. Este plină de umor și de viața în Bucureștii anilor 60-70.

https://nemira.ro/buna-seara-melania-ed-2019

  1. Orașul care ne unește – N. K. Jemisin– o autoare americană multipremiată pe care o respect ca ființă umană. Nu, nu o cunosc personal, însă i-am citit povestea pe o rețea de crowdfunding (nici nu-mi mai aduc aminte care dintre ele). Avea premiul Hugo la activ și Locus, când a decis să ceară ajutorul publicului. A fost finanțată ca să poată să renunțe la job și să fie scriitoare cu normă întreagă. O respect maxim pentru că a făcut ceea ce și-a dorit să facă, a cerut ajutorul atunci când i-a fost clar că singură nu reușește și a câștigat! Din punctul meu de vedere este un model de urmat nu doar pentru scriitori, ci pentru noi toți. Iar acum trilogia „Pământul destrămat” („Broken Earth”) va fi ecranizată. Este prima persoană care a câștigat premiul Hugo 3 ani la rând și prima persoană care a câțtigat premiul Hugo pentru fiecare volum al trilogiei. Wooowww.

https://nemira.ro/orasul-care-ne-uneste-trilogia-maretele-orase-n-k-jemisin

Numai 4? Sunt foarte multe de spus despre 30 de ani de Nemira. Să nu uităm că la Nemira găsim debuturi ale autorilor români, precum Florin Stanciu cu romanul „Omnium”, români consacrați, precum Marian Truță și Dănuț Ungureanu, Sebastian A. Corn, Veronica Mircea (care este o traducătoare excelentă, pe lângă scriitoare), etc.

La mulți ani, Nemira! Îmi doresc să îmbătrânim împreună, îmi doresc să „te las moștenire” celor ce vin după mine și peste câteva generații să se vorbească „pe mess”: „ce mai e nou pe la Nemira?” „la împlinirea a 250 de ani de la înființare se va ține o super petrecere pe satelitul X. Toți doritorii pot participa la petrecere dacă prezintă la intrare o poză cu biblioteca Nemira.” „wowow, super, am atâtea cărți moștenite de la stră-bunica, cred că se vor bucura să vadă o colecție așa de veche!”.

 

Tot despre cărți digitale

Și dacă e sâmbătă e vreo problemă? Nu, nu e.

Mi-am adus aminte că mai primesc niște emailuri de la niște siteuri, tot în limba engleză, cu cărți, unele moca, gratis, altele pe bani, relativ puțini. Explic imediat.

  • Instafreebie rebranduit ca Prolific Works. Intri pe site, îți alegi categoria (genul) de cărți pe care îți place să o citești (crime, romance, sci-fi, etc). Au un timp limită afișat pe fiecare categorie în parte pentru giveaways. Și odată intrat în categorie, te uiți la cărțile afișate și îți alegi ce te atrage. Poate fi o singură carte sau pot fi mai multe. Costurile le plătesc autorii care, astfel, își vor face operele cunoscute. Evident, să nu vă așteptați decât la indie authors. Dar dacă sunt indie nu sunt neapărat proaste. Cu părere de rău am găsit unele indie mai bune decât cele mediocre ale noastre. Aici îți introduci adresa de e-mail și alegi formatul în care să-ți fie trimisă cartea (câteodată sunt 2-3 formate disponibile) și gata.

  • Discover Scifi este un alt site de unde puteți face rost de cărți gratuite sau la preț mic, gen 0.99 pounds. Este un website asociat cu platforma de vânzare Amazon, deci cărțile vor fi practic cumpărate de pe amazon. Au și secțiune de giveaway, una în care prezintă autorii ale căror lucrări le puteți găsi pe site. Vă puteți abona cu adresa de e-mail și primiți noutățile.
  • Storybundle este un website american de promovare a autorilor indie. Câteodată la fiecare două săptămâni, câteodată mai rar, au un pachet de cărți pe o anumită temă. Storybundle mi se pare cel mai calitativ dintre toate, deoarece pachetele prezentate pot fi păstorite de autori cunoscuți, precum: Kevin J. Anderson (a scris romane pentru seriile Războiul stelelor, StarCraft, Titan A.E. și Dosarele X și este coautor al preludiilor la Dune – sursa wikipedia), Lavie Tidhar, etc. Și aici fiecare pachet este valabil o anumită perioadă de timp, undeva la 22 de zile. Fiecare pachet conține un număr de cărți (4-5, etc) pe care poți alege să plătești 1USD pentru toate, însă, dacă plătești minimum de 15 USD iei pachetul inclusiv cu cărțile bonus și în felul acesta ai să zicem, 10 cărți la 15 USD. Uneori și mai multe, spre exemplu, la pachetul military sf care mai este valabil încă 4 zile ai 4 titluri, dintre care unul este o serie de 5 cărți (deci 8 cărți în pachetul original) și bonusurile sunt alte 9 titluri, dintre care o serie de 5 cărți, ajungând la un total de 21 de cărți pentru 15 USD. Deloc scump, aș spune. Și dacă vă mai spun că unul dintre boxseturi (o serie de 5 cărți) conține povestiri scrise de către:

Five by Five (Five by Five: 5 Novellas by Masters of Military Science Fiction Book 1) by [B. V. Larson, Aaron Allston, Kevin J. Anderson, Michael A. Stackpole, Loren L. Coleman, Kevin J Anderson]

Interesant nu? Există 3 antologii din colecția „Five by five”, le puteți găsi pe amazon la prețul de 5 Lire sterline fiecare sau 14.97 lire sterline tot pachetul.

Five by five 2

Five by five 3

Mai vreau doar să precizez că temele de pe Storybundle sunt extrem de variate și abonarea la newsletter evident că nu vă obligă la nimic. Eu consider că este o sursă bună de descoperit cărți și autori americani din orice gen vă este pe plac.

 

Cititor pasionat – giveaways sau carte moca sau nu?

În ziua de azi foarte mulți bloggeri caută să primească gratis cărți. Nu, bineînțeles că nu e nimic greșit în asta și obiectul acestui articol nu îl face eterna discuție de ce x și eu nu? sau de ce x și nu y?

Obiectul acestui articol este să spun lumii (sunt convinsă că bloggerii și cei care se învârt în domeniul editorial deja știu aceste informații, dar poate ajung și la alții) despre câteva modalități de a face „rost” de cărți gratis. Sunt oare ele cu adevărat gratis?

Cu siguranță că există multe platforme despre care eu nu știu, dar voi face referire strict la ceea ce cunosc.

Pentru cei interesați de parteneriate cu edituri din România, recomand cu foarte multă căldură seria de articole scrise de Ghanda.

Încep, încet, încet, să revin în lumea care practic m-a educat, m-a format (dpdv al caracterului, al personalității) și în care-mi place cel mai mult să navighez nestingherită: lumea cărților.

Tocmai de aceea m-am gândit să vă vorbesc astăzi despre 3 platforme unde puteți avea access la cărți gratuite, cu condiția să le recenzați în mod public:

  1. Goodreads: dacă aveți sau vă faceți cont pe goodreads, aveți mai multe avantaje personale:
    • puteți ține o evidență a cărților pe care le aveți în bibliotecă.
    • puteți ține o evidență a cărților care v-au captat interesul citind despre ele la alții, credeți că ați vrea să le citiți, deci le puteți salva pe raftul „de citit”
    • puteți să vă stabiliți un target anual personal și să vedeți cum vă descurcați pe parcursul anului. Vorba umblă că dacă citiți 30 de minute zilnic, ajungeți să citiți cam 33 de cărți anual, unde o carte are în jur de 360 de pagini, adică să zicem o carte tipică de crime, are în jur de 300-320 de pagini. Iar beneficiile cititului fie și numai pentru 30 de minute zilnic sunt multiple: o mai bună calitate a somnului, o mai bună concentrare, educație pe bani puțini, etc.
    • puteți vota la final de an în cele multe categorii, cartea preferată. Pe bune, chiar cred că există o categorie pentru fiecare gust și sunt multe.
  2. Netgalley: aici lucrurile se complică puțin: îți faci cont, spui două  vorbe despre tine, scrii platforma sau platformele pe care poți scrie recenzii. Nu, nu este obligatoriu să ai blog, poți avea cont de amazon și poți scrie recenzii pe amazon, atenție mare la care amazon aveți cont. Eu sunt în UK, am cont pe uk, trebuie să precizez asta, pentru că nu pot scrie recenzii pe amazon.com (SUA) cu cont de uk și nici nu ai dreptul să scrii recenzii de carte pe amazon numai așa că ți-ai făcut cont. Sincer nu-mi aduc aminte acum condițiile (nu sunt grele), cred că era ceva legat de vechime și de ceva cumpărături. Îmi aduc aminte că acum 4 ani, la începuturile mele cu amazonul nu știam de ce nu mi se publică recenzia la o carte și apoi am aflat că trebuia să îndeplinesc niște condiții. În altă ordine de idei, pe amazon nu puteți scrie recenzii decât în limbile acceptate, româna nu este acceptată. Pentru că eu nu știu decât română și engleză, am scris în engleză. Asta așa, ca să știți din start. Eu am scris recenzia unei cărți: cartea în limba română, scrisă de autor român, recenzia în limba română nu a fost publicată. După ce am scris recenzia în limba engleză a fost publicată rapid.
    • Atenție mare!!! că pe Netgalley editura care publică volumul respectiv este cea care decide dacă vă dreptul să o citiți gratis sau nu, pe Netgalley recenzorii au punctaj și în funcție de acest punctaj editura ia o decizie favorabilă sau nefavorabilă în ceea ce vă privește.
    • De asemenea, cărțile pe Netgalley au un timp limită de publicat recenziile, în preajma lansării. Perioada o cunoașteți îmcă din momentul în care vedeți cartea și decideți să o cereți.
  3. Și în periplurile mele în lumea online am dat din întâmplare peste platforma BookFunnel. Ei au o aplicație pe google play, care poate fi descărcată pe telefon, faci cont (eu am mers întâi pe clasic, am făcut contul pe website, între timp s-au mai schimbat lucrurile) și dai browse printre cărți. Alegi ce crezi că ți-ar plăcea și descarci moca, dar devii subscriber al autorului respectiv.

Ceea ce trebuie să mai știi este că pe goodreads și pe bookfunnel de obicei primești cărți gratis de la autori necunoscuți, așa numita categorie „indie authors”. Adică de cele mai multe ori sunt autori care sunt publicați fie în regim de self-publishing, fie de către edituri extrem de mici.

Să nu te aștepți să fie cărți în limba română, că aștepți degeaba. Sunt în engleză. În altă limbă străină nu știu dacă sunt, pentru că nu cunosc altă limbă să pot citi în ea.

Sunt aceste cărți cu adevărat moca? Păi nu dai bani pe ele, dar plătești cu timpul investit în citire și la unele cu timpul în a scrie recenzia. Dacă merită sau nu, tu ești singura persoană care poate emite această judecată pentru tine însuți.

 

P.S:

Reguli amazon:

Eligibility

To contribute to Customer features (for example, Customer Reviews, Customer Questions, Customer Answers, Idea Lists) or to follow other contributors, you must have spent at least $50 on Amazon.com using a valid credit or debit card in the past 12 months. Promotional discounts don’t qualify towards the $50 minimum. You do not need to meet this requirement to read content posted by other contributors, or create or modify Profile pages, Shopping Lists, Wish Lists or Registries.”

 

Revista PLANU 9 – #1

Profitând de câteva zile libere m-am mai pus puțin la curent cu ce mai există prin spațiul științifico-fantastic românesc și în sfârșit, am ajuns să citesc și revista „Planu 9” al cărei număr de debut a apărut în Noiembrie 2020. Da, știu, acum destul de multă vreme, dar asta e, deocamdată am un program foarte încărcat.

Despre articole nu am ce să vă povestesc, numai să vă îndemn să dați un click cu încredere, că sigur găsiți ceva să vă placă.

Am citit cele trei povestiri tipărite în acest număr și un fragment de roman.

Dacă ați ajuns să citiți până aici, nu știu, să nu vă pară rău, dar promit că după furtună iese soarele.

1)  Cosmin Leucuța – „Cerul ca oțelul” – fragment de roman.

Uaau, ce să scrie un autor în pandemie? Un roman apocaliptic despreeeeee gripăăăă. Eeee, asta da inspirație! Nu știu de ce, dar de la primele rânduri citite m-am gândit la „Bird Box”, numai că aici e ceva cu o gripă.

Dacă este reprezentativ pentru roman fragmentul prezentat în revistă pot să consider că l-am citit deja, deși, evident, nu e publicat încă. E plin de clișeele filmelor de duzină pe o temă dată (apocalipsa) și eroina fragmentului (nu-i cunoaștem numele) e un fel de Rambo.

Ceea ce m-a frapat în mod negativ este „nevoia” autorului de a face precizări care nu-și au rostul: „S-a apropiat de corpul căzut și l-a căutat în buzunarele din spate. Erau goale. Atunci l-a apucat de un șold și de un umăr și l-a întors pe spate. Nu i-a privit fața. Penisul îi era încă tare, înconjurat de un pubis întunecat și stufos.” De ce am nevoie să citesc astfel de detalii într-un roman despre apocalipsă? Da, am priceput, individul voia sex, a ademenit-o spunându-i că are mâncare și că o pot împărți. A încercat să o violeze, ea l-a ucis. Simplu. Și clișeic. – cum au discutat cei doi, cum a ajuns ea prin preajma locuinței lui, nu reiese din acest fragment. Dar știm că oamenii stăteau pe întuneric, să nu fie văzuți de alții care ar fi trecut prin zonă (parcă în orice film apocaliptic, orice casă este scotocită de mâncare și medicamente, în fine). Dar la partea cu ucisul intervine partea „Rambo” / „wizzard of Oz”: domnul cu pricina (că logic că nici el nu are nume) „Iar în clipa aceea stătea deasupra ei. I-a pus mâinile în spatele genunchilor îndoiți și se apăsa pe ea cu toată greutatea, ca s-o țintuiască pe podea.”  Ea  „și-a strecurat rapid degetele în mâneca dreaptă. Nu avea decât câteva secunde. A scos de acolo o lamă pe care i-a înfipt-o bărbatului în obraz. Vârful i s-a oprit în dinți și el n-a părut să observe asta.” Până aici toate bune și frumoase. Mă gândeam la lama pe care a scos-o din mânecă fix când a avut nevoie, precum scoate magicianul iepurașul alb din joben. Ce fel de  lamă poate fi ascunsă într-o mânecă? Una mică. Dar înfiptă în obraz, poate e de mărimea unui picior de foarfecă. Dar cum s-a flexat lama pe mâna ei, în momentul în care ea avea mâinile duse în spatele genunchilor îndoiți? Cum de el nu a simțit lama?

Trecând mai departe „A smuls lama din carnea obrazului, a întors-o, a apucat-o cu ambele mâini și cu un ultim efort i-a împins-o sub bărbie, prin limbă și direct în creier. Bărbatul a rămas blocat câteva clipe într-o grimasă de furie, apoi figura i s-a relaxat, arăta tranchilizat de absurdul situației și degetele au dat drumul gâtului. S-a ridicat de pe ea împleticindu-se și s-a dat înapoi câțiva pași.  … O privea și a încercat să vorbească, dar limba țintuită a scos doar bolboroseli neinteligibile. … S-a mai dat în spate doi pași până când a lovit un perete.” Câți oameni cu un cuțit înfipt în creier ați văzut să mai răspundă la comenzi? Și voluntar? (s-a ridicat de pe ea și s-a dat doi pași în spate). Am citit ceva pe tema asta a cuțitului înfipt în cap, înainte să scriu aceste rânduri. Un individ, care avea cuțitul înfipt în orbită, dar care nu a trecut mai departe de aceasta, a scăpat relativ ieftin, cu bandaje și antibiotice și trimis acasă. Însă, un altul, care a avut ghinionul ca prin orbită cuțitul să-i atingă puțin creierul, deși a fost trimis acasă cam la fel ca primul, după 2-3 zile a revenit, avea pareză și crize de epilepsie. Deci odată ce creierul a fost atins, se mai întâmplă niște scurtcircuite, nu te ridici și o iei la goană după ajutor.

Dar m-am exprimat greșit, am pomenit de cuțit, iar în text scrie „lamă”. O lamă care să-i treacă unui bărbat uman matur din bărbie până în creier, trebuie să aibă vreo 20 cm. 20cm are brațul meu (de la încheietura mâinii până la cot). Cum o fi ținut lama ascunsă în mânecă, fără să se taie, fără să o înțepe, fără să fie simțită de celălalt?

Și ajungem al ultimul amănunt al lamei: „Trebuia să-și recupereze cumva lama. Viața ei depindea de ea. Asta era diferența dintre bărbați și femei. Unul poate s-o omoare pe cealaltă cu propriile mâini. Dacă voia să aibă o șansă acolo, în lumea de afară, avea nevoie de lamă. … Trebuia să își recupereze arma așa că a îngenuncheat lângă el și a apucat mânerul.” Stai așa: când i-a crescut mânerul? Că la înfigere a apucat lama cu amândouă mâinile. Și dacă o lamă are și mâner, nu e cuțit, stilet, bisturiu, etc? De ce a înfipt lama și la recuperare a tras de mâner?

În fine, vă dați seama că nu mi-a plăcut absolut deloc.

Am citit despre domnul autor că este multipremiat pentru debut și alte volume publicate în trecut, pe care nu le-am citit, deci nu le pot comenta. „Cerul ca oțelul” nu o voi citi cu siguranță, pentru că nu citesc filme de categoria G.

E liber la comentarii, atâta vreme cât nu pierdeți din vedere că aceasta este strict părerea mea, bineînțeles că subiectivă, atât am reușit eu să înțeleg din fragmentul cu pricina. Nu e pe gustul meu, dar nu înseamnă că nu puteți avea opinii diametral opuse.

2) Arthur Machen – „Arcașii Sfântului Gheorghe” – traducere Alexandru Maniu

O povestioară cu tentă biblică, un alt fel de David vs. Goliath, în care David aici este reprezentat de o mână de soldați englezi (500) și Goliath de o întreagă armată germană, inamică (10.000) și praștia o reprezintă Sfântul Gheorghe cu arcașii săi. Faza cu arcurile cerești (îngerești) nu am priceput-o, pentru că în toate reprezentările pe care le știu eu, Sfântul Gheorghe are o sabie cât toate zilele cu care a ucis balaurul (dragonul).

Sunt cumva neutră la povestirea aceasta. Este scurtă, o citești repede (vreo 5 minute) și treci mai departe. Nu e ceva de ținut minte, decât poate să râzi mai târziu de „proștii” de zece mii de nemți cu mitraliere care au căzut secerați, morți, dar fără urme pe corp, încercând să înfrunte 500 de bravi oșteni britanici.

3) Martin Bartalis – „Contaminare

Adică eu ce tocmai am citit? Povestire nu e, să zic că e o scenetă. De ce se numește „contaminare”? Pare mai degrabă a fi o replică la mișto la una dintre postările pe rețelele de socializare a cuiva care face parte din Flat Earth Society.

4) Daniel Timariu – „Dispariția domnului Dragomir

Recunosc că am lăsat-o să o citesc la urmă, pentru că îl cunosc (cât de cât) pe Daniel și pentru că îi cunosc stilul de scriere și atunci am așteptări bune de la textele scrise de el.

Evident că nu sunt dezamăgită nici de această dată, Daniel împletește încă o dată o lume absolut fantastică cu realitatea.

Domnul Dragomir este un pensionar care a rămas singur în urma morții soției sale și care-și ocupă timpul cum poate: mai întâi a băut, apoi s-a înscris la clubul de șah și când și-a dat seama că pensionarii din oraș merg acolo nu atât să joace șah, cât să bârfească a renunțat și s-a apucat de citit presa. Astfel a dezvoltat o relație cu domnul vânzător de la chioșcul de ziare „Mai demult obișnuiam să ies duminica dimineața, doar în papuci de casă și halat, și să-mi cumpăr ziarele de peste săptămână, plus cele de weekend. Aveam o înțelegere cu chioșcarul, să mi le păstreze și să le aranjeze pe zile. Nu erau multe, iar în ultima perioadă mai degrabă puțintele. Cele de sport, Agenda locală, Renașterea, Adevărul, lunar cele de cultură. O nimica toată pe lângă zecile de titluri de acum câțiva zeci de ani.”

Odată cu dispariția chioșcului parcă nici domnul nostru, Dragomir, nu-și mai găsea locul în oraș, deși mai încercase câteva lucruri, așa că într-o seară „dispare” și el.

Ca de obicei, textul lui Daniel în primul rând descrie Timișoara – orașul unde locuiește – nu știu cât de precis, deși din alte discuții știu că destul de. Trebuie să fac o excursie la Timișoara să o iau pe urmele poveștilor spuse de Daniel. În al doilea rând îmi aduce un zâmbet pe față, de plăcere a ceea ce citesc. Textul lui curge lin ca o adiere de Zefir și-mi dă o stare de bine.

Vă recomand cu maaare căldură să citiți, nuuu,  să devorați, tot ceea ce a publicat Daniel Timariu în volume proprii, în antologii, în reviste. Daniel este unul dintre autorii români pe care vi-l recomand la orice oră din zi și din noapte, indiferent în ce dispoziție vă aflați. E ardelean, are vorba molcomă și darul de a povesti, ca un moș, seara, la gura sobei. Vă face bine.

 

Malorie

„Malorie” este continuarea cunoscutului volum care a stat la baza filmului regizat de Netflix, „Bird box”.  Din păcate nu am reușit să găsesc primul volum în limba română, în format electronic. Însă, ceea ce mă bucură foarte mult este că ambele volume sunt traduse de același om, Liviu Szoke, deși pentru edituri diferite 😉 .

Malorie își continuă aventura prin „noua lume”, cea în care NU te poți uita pe lângă, pe deasupra sau pe dedesubtul bentiței. Au trecut șaisprezece ani de când s-a schimbat totul și oamenii nu mai suportă izolarea (da, știu, pentru noi n-au trecut șaisprezece ani și sper nici să nu ajungem acolo, dar sentimentul vă e cunoscut, da?). Unii încă țin „legea bentiței”, alții sunt dispuși să se sacrifice „pe altarul științei” ca să testeze diferite metode de a încerca să se uite la creaturi fără să-și piardă mințile.

Malorie află „secrete” bine păstrate vreme îndelungată de către copiii ei, are parte de o frântură din lumea de dinainte de venirea creaturilor, însă adaptată la ceea ce oamenii trăiesc azi, se reîntâlnește cu trecutul și mai mult decât orice, supraviețuiește și continuă aventura.

Este un roman de atmosferă, care chiar a reușit să mă sperie și să mă „lipească” de pagini (ecranul tabletei). Se citește foarte repede pentru că nu poți lăsa cartea din mână, mai întorci „doar” o pagină și încă una și încă una, până ajungi la final. Chiar dacă finalul a fost parțial previzibil încă din primele capitole, nimic nu a știrbit frumusețea, amploarea și atmosfera aventurii.

Abia aștept următorul volum, finalul fiind un excelent cârlig ca să-ți stimuleze imaginația închipuindu-ți cum va decurge mai departe aventura celor trei: Malorie și copiii ei, Tom și Olympia.

Cartea poate fi cumpărată de la editura Litera, eu am găsit-o în format electronic în limba română pe google playbooks.

 

Lume (4,5):

Personaje (4,5):

Poveste (4,5):

Total (4,5):

Ceainicul fermecat și alte basme japoneze

Mi-a fost tare dor de un volum de povești, de basme, ca atunci când eram copil. Așa că, atunci când am văzut această carte recomandată de Romeo Aurelian Ilie, am căutat-o și am cumpărat-o (mare chestie, credeți-mă, să cumperi în UK o carte tipărită în limba română).

Recunosc că volumul de față mi-a adus aminte de un moment din copilărie, când mama a reușit să aducă acasă una dintre prețioasele cărți din colecția „Povești nemuritoare”. Toată viața mi-a rămas undeva într-un ungher al minții „sosul dulce-acrișor” pe care am vrut să-l gust încă de când am citit povestea despre fata săracă ce gătea un pește minunat cu acest fel de sos. Cred că undeva, gustul acela pe care mi l-am închipuit citind povestea respectivă nu are corespondent în realitate. Între timp am gustat acest fel de sos și parcă n-a fost la fel de gustos ca cel descris în basm…

Amintirile copilăriei sunt foarte puternice (dpdv emoțional) poate amplificate și de perioada pandemică pe care o trăim acum. Volumul de față are 232 pagini a fost publicat de editura Polirom în vara lui 2020 (mai) și conține o notă asupra ediției și 40 de basme populare japoneze. Da, sunt multe povești, sunt scurte, de doar câteva pagini, unele dintre ele au doar una-două pagini lungime. M-am bucurat foarte tare să găsesc între filele acestei cărți un basm pe care l-am ascultat pe youtube nu demult „Recunoștința cocorului”.

Nu sunt multe de spus, ca să nu stric plăcerea cititorului. Fiind basme populare, fiecare dintre ele are o morală la final. Și mai mult m-am bucurat de semnul de carte care a venit odată cu volumul de povești. Are și un semn, căci l-a prins pisu și i-a ronțăit un capăt.

Recomand acest volum tuturor copiilor de orice vârstă.

Lume (4):

Personaje (4):

Poveste (4):

Total (4):

 

Bă, țărane!

„Bă, țărane!” este o nuvelă de 81 de pagini și povestește o parte din viața unui român care a emigrat în Europa. Omul ajunge prin mai multe țări, lucrează aici, lucrează dincolo, însă dorul de casă, dorul de satul natal așa cum și-l amintea el, din copilărie, îl mistuie. Nuvela este un elogiu adus satului autentic românesc.

„Dor” este un cuvânt recunoscut în întreaga lume ca fiind intraductibil, datorită mixului de emoții pe care le cuprinde înțelesul lui.

Pe alocuri cartea mi-a amintit de Alexandru Vlahuță și a sa „România pitorească”, iar finalul este demn de Oscar Wilde.

Adevărul este că îmi era dor să citesc o astfel de carte, o carte despre noi, deși nu se încadrează neapărat în preferințele mele literare ca gen abordat.

I-aș fi dat 4 stele fără discuție, însă are destul de multe erori de editare.

O recomand tuturor celor care au amintiri despre satele părinților, bunicilor, copilăriei, cu bune și cu rele, așa cum suntem noi ca oameni, ca nație.

Lume (3):

Personaje (3):

Poveste (3):

Total (3):

 

De cumpărat: amazon.

 

Page 1 of 9

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

RSS
Follow by Email
YouTube
Pinterest
LinkedIn
Share
Instagram